14.11.2009,  15:32:54 | 0 comentarii | 577 vizualizari
Toamna, văzută de copii


de Ziarul Vaii Jiului
Sâmbătă dimineaţa, optzeci de elevi din clasele I-VIII din toate instituţiile de învăţământ din Vulcan, însoţiţi de institutori şi profesori diriginţi, au răspuns invitaţiei de a fi protagoniştii derulării unui proiect educativ conceput de un colectiv de cadre didactice de la Şcoala Generală Nr. 4.
 
Proiectul, denumit
“Împărăţia toamnei”, este unul de tip educativ. Scopul său fiind - după cum au declarat cadrele didactice care au găzduit evenimentul  - acela de a dezvolta capacitatea creatoare a elevilor şi de a le deschide gustul pentru frumos şi cultură. Concursul a fost deschis tuturor elevilor din clasele I-VIII. Celor din primul ciclu gimnazial le-a fost rezervată proba de creaţie plastică, în timp ce colegii lor mai mari s-au întrecut în realizarea de creaţii literare.
 
Motivaţia alegerii 
anotimpului toamna ca subiect al acestui proiect este cât se poate de simplă. Natura este în continuă schimbare şi, ca atare, trebuie cunoscută. Idee din care derivă nevoia de comunicare, de manifestare a dragostei şi a respectului faţă de ceilalţi semeni ai noştri, de promovare a egalităţii în drepturi a copiilor, indiferent de naţionalitate, culoare sau etnie.
 
Cei optzeci de elevi
care s-au înscris la concurs au avut un răgaz de o oră, ca să-şi materializeze ideile în desene şi acuarele, în cazul celor până în clasa a patra, şi în compuneri, schiţe lite­rare sau poezii, dacă vorbim despre cei din clasele V-VIII. După care, tot timp de un ceas, comisia a evaluat, pe secţiuni, lucrările elevilor.
 
Elevilor care s-au clasat
pe primele trei locuri le-au fost înmânate diplome, iar ceilalţi au plecat acasă cu menţiuni. La acest moment festiv, imortali­zat în fotografia care însoţeşte această relatare, au participat profesoarele Illys Ecaterina, directoarea şcolii gazdă, Carmen Udrea, director adjunct, Simona Constantin,  Elena Paliţă şi institutoarele Simon Tunde şi Marilena Diaconu, coordonator de programe şi proiecte. Nu am uitat-o, desigur, pe doamna Luminiţa Crîmu, preşedinta Asociaţiei de Părinţi “Copiii, viitorul nostru”. Care, împreună cu Primăria şi Consiliul Local Vulcan, este partener al proiectului.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter