|
.
02.09.2014, 21:12:52 | 0 comentarii | 967 vizualizari
Amnistie fiscal-electorală
Articole de acelasi autor
de Mihaela PETROŞAN
Pentru a deveni pe de-a-ntregul electorală, amnistierea fiscală care îi privea, inițial, doar pe dascălii din Valea Jiului - despre care Curtea de Conturi a spus că ar fi încasat sporuri ilegale -, a fost extinsă la întreg sistemul bugetar, devenind amnistie fiscală generală.
Să fie primit, pentru tot bugetarul
Decizia a fost luată de Senatul României luni seară, când parlamentarii au strecurat un amendament la proiectul de lege, extinzând amnistierea fiscală, de la personalul din învățământ, la întreg sectorul bugetar. Astfel, amnistierea fiscală se va face pentru toții bugetarii care au obţinut venituri de natură salarială constatate a fi nelegale prin rapoartele Curţii de Conturi sau alte instituţii de control, aceştia fiind exoneraţi de la restituirea sumelor. Iniţiativa a fost adoptată cu 122 de voturi „pentru” şi două abţineri. Decizia finală va fi luată săptămâna viitoare de Camera Deputaţilor.
Senatorul hunedorean Haralambie Vochițoiu susține că votul senatorilor este pentru o lege necesară. „Ieri (luni, n.r.), a fost votată această lege cu o majoritate covârșitoare. Acele sume au fost acordate potrivit unor legi, iar profesorii erau pe nedrept sancționați. Nu era o culpă a acestor oameni. Este foarte bine venită această lege”, a declarat senatorul Haralambie Vochițoiu.
Sindicatele au susținut dreptatea dascălilor
Reamintim faptul că sindicatele din învățământ au avertizat încă de acum patru ani guvernul că sporurile luate de dascălii din Valea Jiului au fost luate legal. „Greşeala a fost semnalată încă din 2010 domnului Funeriu, ministrul Învăţământului de atunci. Este evident că banii au fost luaţi corect, dar, dintr-o inconsecvenţă între instituţii, s-a ajuns în această situaţie. Sporul prevăzut prin lege a fost verificat de toate organismele responsabile - Ministerul Educaţiei, Ministerul Muncii, Inspectoratul Școlar al Judeţului Hunedoara, Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Hunedoara -, numai Curtea de Conturi a considerat că banii nu s-au acordat legal. Legea amnistiei fiscale pentru profesori este lucrată împreună cu Sindicatul din Învăţământul Preuniversitar Hunedoara. În plus, am găsit înţelegere la doi parlamentari hunedoreni, care ne-au sprijinit. În acest moment, legea se reîntoarce în Parlament şi, în luna septembrie, va reintra în discuţie. Mizăm pe faptul că Parlamentul o va retrimite spre promulgare, iar preşedintele nu va mai avea posibilitatea să o refuze”, ne declara în iulie Paul Rusu, liderul Sindicatului din Învăţământul Preuniversitar Hunedoara, după ce preşedintele Traian Băsescu a trimis cererea de reexaminare asupra Legii privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Pe aceeasi tema
|



