04.12.2009, 16:43:06 | 0 comentarii | 608 vizualizari
Aceşti agramaţi care ne demit
![]() Articole de acelasi autor
de Ziarul Vaii Jiului
Am primit, prin fax, în data de 2 decembrie a.c. câteva documente prin care, într-o grabă vecină cu fuga lui Ceauşescu de pe balconul CC al PCR, Inspectoratul Şcolar al judeţului Hunedoara - condus vremelnic de Alexandru Lăutaru, ne face cunoscut faptul că am fost demişi de puterea portocalie chiar înainte de scrutinul de duminică. Cum se presupune că un inspectorat şcolar ar trebui să fie condus (chiar dacă e numit politic) de intelectuali ne exprimăm indignarea că deciziile primite sunt pline de (grave) greşeli de gramatică şi ortografie care ne dovedesc că, la urma-urmei, cei mai mari duşmani ai inspectorilor portocalii nu suntem noi, ci chiar limba română.
Domnule Lăutaru, dacă tot ne-aţi demis puteaţi s-o faceţi corect măcar din punct de vedere gramatical. Despre felul în care aţi interpretat legile (în mod partinic) o să daţi socoteală, la vremea potrivită, în faţa instanţei de judecată. Astfel, în Decizia nr.795 din 25.11.2009 se face referire la “antidatarea de foarte multe ori a şedinţelor Consiliului de administraţie” când orice vorbitor de limbă română cu inteligenţă medie face diferenţa între prefixul anti - împotriva şi ante - înainte). Intelectualii, scuzaţi vorba proastă, spun “concediu medical” şi nu “foaie de boală”. Mai ales când e vorba de acte oficiale. Cea mai gravă acuză pe care v-o aducem, azi, e faptul că puneţi, în mod repetat, virgula între subiect şi predicat. Pentru astfel de abateri un elev merită, cu prisosinţă, să fie declarat repetent. Ex.: “Doamna profesor C.C., (virgulă!) a lipsit de la şcoală...” sau “Domnul director Tănase Dan Daniel, (virgulă!!!) a recunoscut faptele...”.
Domnule Lăutaru, cum se face că nu ştiţi să conjugaţi verbul “a se angaja“: “Se va angajează că le va întocmi în cel mai scurt timp...”. În plus aveţi formulări demne de un Gâgă: “... a hotărât destituirea din funcţia de director al Liceului Teoretic Lupeni al domnului prof. Tănase Dan Daniel”.
În Decizia nr.794 din 25 11 2009 aveţi formulări demne de literatura absurdului. Scrieţi, absolut inexplicabil, “refuzân-d” iar fraza nu are nici un înţeles logic: “Planul managerial anual nu a fost avizat de Consiliul de Admnistraţie, refuzân-d (!?) să dea explicaţii asupra acestui aspect.” Cine a refuzat să dea explicaţii? Consiliul de Administraţie? Sau Planul managerial anual? Greşeala se repetă şi la punctul 15, când d. Lăutaru scrie: “domnul director refuzân-d să dea explicaţii...”.
D. Lăutaru nu ştie, vai, să facă acordul dintre subiectul multiplu şi predicat. Ex: “Tematica şi graficul consiliului profesoral nu există ca document oficial...”. Corect ar fi fost ca d. Lăutaru să scrie: “Tematica şi graficul consiliului profesoral nu există ca documente oficiale”.
Greşelile sunt mult mai numeroase decât cele semnalate acum şi aici. Ne oprim, deocamdată, aici. La orele de limba şi literatura română le reamintesc, mereu, elevilor mei un citat foarte drag mie aparţinând scriitorului Ioan Slavici. Îi rog respectuos pe elevii mei să ţină, mereu, seama de el. Îl transcriu spre uzul tuturor românilor: “Omul are o singură datorie: să nu fie prost (vorbitor de limbă maternă)!” După ce elevii noştri vor citi rândurile de mai sus ne-ar putea replica: când e vorba de folosirea limbii române această regulă nu se pune. Exemplul cel mai bun îl dă chiar d. inspector şcolar general!
Prof. Mihai Barbu
Prof. Dan Daniel Tănase
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|