07.09.2014, 20:03:42 | 0 comentarii | 843 vizualizari
Călărăşeancă,/ Rănită în Retezat
![]() Articole de acelasi autor
de Mihaela PETROŞAN
O turistă din Călăraşi şi-a fracturat piciorul în zona unor trasee turistice din masivul Retezat. Recuperarea ei a fost făcută de salvamontiştii şi jandarmii hunedoreni.
Astfel, în noaptea de vineri spre sâmbătă, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Hunedoara, în colaborare cu Serviciul Judeţean Salvamont, a executat o acţiune de căutare şi transport a unei femei, care a anunţat la 112, în jurul orei 1.10, că se află în zona Cabanei Genţiana din Retezat, şi-a fracturat piciorul şi nu mai poate continua deplasarea.
„În jurul orei 2.50, echipajele de salvatori au ajuns la femeie. Aceasta avea piciorul drept fracturat, fiindu-i acordat primul ajutor de către o persoana specializată din cadrul Serviciului Salvamont. Femeia a fost transportată de către jandarmii montani şi salvamontişti până la Cabana Cârnic, unde, la ora 5.00 a fost preluată de un echipaj al ambulanţei”, a declarat sublocotenent Lucian Stoichiţoiu, purtătorul de cuvânt al IJJ Hunedoara.
Femeia, în vârstă de 47 de ani, este din Călăraşi şi le-a povestit echipelor de salvare că se afla de mai multe zile pe traseele turistice din Munţii Retezat, iar în noaptea de vineri spre sâmbătă, din cauza faptului că traseul pe care îl străbătea era foarte alunecos din cauza ploilor, a alunecat, fracturându-şi piciorul.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Pe aceeasi tema
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|