Pe site-ul Teatrului dramatic „Ion D. Sîrbu” a apărut o scurtă biografie a scriitorului care dă numele instituţiei, postat cu ocazia montării piesei sale „Pragul albastru”. Din nefericire, există mai multe inexactităţi pe care le semnalăm, aici şi acum, pentru a putea fi îndreptate într-un timp rezonabil. Ne miră faptul că invitatul teatrului la premieră, dl. Velici din Craiova, nu a fost consultat în această chestiune pentru ca respectivele neconcordanţe să fi fost înlăturate operativ. (Aici nu punem la socoteală faptul că în Vale puteau fi consultaţi, cu real folos, cel puţin trei-patru specialişti în viaţa şi opera lui Sîrbu…). Să le luăm pe rând: 

 

Prima inadvertenţă

este cea referitoare la semnătură. „A semnat utilizând pseudonimul I.D. Sîrbu”. Păi, ăsta era chiar numele scriitorului: Ion Dezideriu Sîrbu. Pentru că al doilea prenume era unul mai puţin uzual în onomastica română, scriitorul a preferat să păstreze doar iniţiala. Mihail Starje, autorul unui monumental dicţionar (810 pag, Editura Minerva, 1973), nu îl menţionează pe Ion D. Sîrbu cu vreun pseudonim. Acolo există un Ion Sîrbu, actor şi publicist (ce a trăit între 1887 şi 1946), care a semnat Bulba sau Ion S. Bulba. 

 

A doua afirmaţie este o inexactitate privitoare

la succesiunea serviciilor pe care Sîrbu le-a avut la Bucureşti. „După câţiva ani de profesorat în învăţământul liceal, a fost redactor în Bucureşti, la revista Teatru, iar apoi la Revista de pedagogie”. Inexact. Prima dată, Sîrbu a fost angajat la Revista de pedagogie şi, ulterior, a lucrat la revista Teatru. 

 

A treia dezinformare se referă

la motivele detenţiei sale. „În urma unui articol critic referitor la o piesă comunistă şi datorită unei presupuse colaborări cu reacţionarii maghiari, în perioada Revoluţiei maghiare anticomuniste din Budapesta, în 1956, a fost arestat şi condamnat, întâi la un an, dar apoi pedeapsa a crescut la şapte ani”. Motivele pentru care a fost condamnat n-au avut nici o legătură cu „reacţionarii maghiari”. Era vorba de o omisiune de denunţ. Studentul Marcel Petrişor, o cunoştinţă a poetului Ştefan Augustin Doinaş - coleg de redacţie cu Sîrbu, a venit, în mod repetat, la revista Teatru pentru a-i îndemna pe cei doi să ia parte la o manifestaţie de suport pentru cei care luptau, la Budapesta, să înlăture comunismul. Securitatea a intrat pe fir, i-a arestat pe Marcel Petrişor şi pe Alexandru Ivasiuc, şi aşa s-a ajuns şi la Sîrbu şi la Doinaş. În sprijinul afirmaţiei noastre am găsit, în arhivele CNSAS-ului textul unei convorbiri telefonice din data de 13 12 1968, transcrisă de maiorul Clipici Gheorghe, în care Sîrbu lămureşte, odată în plus, această chestiune. 

 

A patra inexactitate face referire la trecerea

scriitorului de la Petroşani la Craiova. „După eliberarea din închisoare, lucrează câteva luni în mină, după care, din 1964, i se stabileşte domiciliul obligatoriu la Craiova, unde reuşeşte, în cele din urmă, să se angajeze la Teatrul Naţional din Craiova ca secretar literar”. Şi această informaţie e trunchiată. E omisă perioada în care Sîrbu a lucrat la Teatrul „Valea Jiului” din Petroşani, în calitate de regizor tehnic şi de unde a plecat, prin transfer, la Craiova. La Teatrul Naţional Craiova nu se angajează „în cele din urmă”, ci chiar de la bun început.  

 

Cea de-a cincia inexactitate ţine de activitatea

literară antumă: „Publică, după o lungă perioadă de interdicţie, piese de teatru, povestiri şi două romane pentru copii, cu ecou de critică extrem de redus”. Romanele Dansul ursului şi Lupul şi catedrala nu sunt chiar nişte scrieri pentru copii şi nici „ecoul de critică”, în ceea ce-l priveşte pe Ion D. Sîrbu, nu a fost „extrem de redus”. Sîrbu a fost, înainte de revoluţie, un nume onorabil în literatura română şi un dramaturg de succes. Când am intrat să verificăm pe net unde mai există inexactităţi privitoare la scriitorul petrilean am dat de fix aceleaşi greşeli pe site-ul Wikipedia. Dacă am vrut să arunc blamul public asupra secretariatului literar al teatrului mi-am dat seama, la timp, că biata angajată care ocupă acel post nu a făcut altceva decât să preia, prin copy-paste, textul wikipedian. Aşa cum se face, de obicei, la referatele şcolare…