Tatiana Stepa este (personalitatea unui mare artist cum a fost şi Tatiana nu „suportă” timpul trecut) una dintre marile voci ale folkului românesc. O voce de patrimoniu naţional. Cu toate că s-a născut la Lupeni, cei din Valea Jiului cunosc prea puţine despre Tatiana, pentru că aici muzica ei a fost auzită live cel mai puţin. Tatiana Stepa a concertat cu precădere pe marile scene din ţară, înnobilându-le cu dăruirea ei artistică. A făcut parte din Cenaclul Flacăra condus de poetul Adrian Păunescu, cu care în anii ’80 a făcut furori pe stadioanele din ţară. Cătălin, fiul ei, ne povesteşte astăzi despre cine şi cum a fost Tatiana Stepa.

 

Pentru Tatiana muzica era a doua natură

Tatiana s-a născut la Lupeni în 1963 şi a fost cea mai mare dintre cei trei copii ai familiei. Ea a mai avut doi fraţi, Vasile şi Dan. Aşa cum povesteşte Cătălin, în familia lor, toată lumea cânta. Tatiana a studiat încă din copilărie vioara şi pianul. În acei ani aceste instrumente puteau fi studiate de orice copil interesat la Clubul Copiilor din Lupeni. După ce a terminat şcoala generală, studiile liceale le-a făcut în Cluj. Liceul a fost tot unul de profil. Fiul  ei povesteşte că, împreună cu Dan, Tatiana a cântat de multe ori public, mai ales aici în Vale. Fie că era la vreo nuntă sau la vreo petrecere între prieteni.

La vârsta de 18 ani l-a născut pe Cătălin. El poartă numele tatălui său, Filipoiu, făgărăşan la origini. Pe Cătălin l-a crescut în Lupeni, alături de părinţii ei. 

 

În ’82 a luat parte la fenomenul Cenaclul Flacăra

Aşa cum povesteşte Cătălin, cei mai frumoşi ani pentru Tatiana Stepa au fost anii ’82-’85.  În 1982 a plecat în turneu prin ţară cu cenaclul. În acea perioadă, Cenaclul Flacăra  era un fenomen. Aduna pe stadioane zeci de mii de oameni. Lumea din ţară venea să-i asculte pe artiştii din cenaclu în orice localitate.

„Eu eram mic atunci, în perioada aia. Aveam câţiva anişori. Mama pleca în turneu cu cenaclul - cea mai frumoasă perioadă din viaţa ei artistică. Atunci lumea se strângea în număr mare pe stadioane. Era apreciată foarte tare muzica folk, avea succes. Dacă, de exemplu, cântau la Braşov pe stadion şi a doua zi plecau la Făgăraş, mulţi din Braşov veneau să-i asculte şi la Făgăraş”, povesteşte Cătălin.

În anul 1985, cenaclul a fost „eutanasiat” de puterea comunistă. Iar artiştii s-au răspândit prin toate colţurile ţării. Tatiana Stepa s-a întors la Lupeni. De-aici a mai plecat prin 1992. Atunci, artiştii fostului cenaclu au început să aibă diferite concerte prin ţară şi în Bucureşti. Până în 1994, în Valea Jiului, Tatiana venea şi pleca în funcţie de concertele pe care le avea de susţinut. În 1996 s-a mutat de tot la Bucureşti. Acolo a şi rămas până în anul trecut când, din păcate, cancerul a învins-o. Dar superba experienţă a cenaclului nu s-a mai repetat. Spectacolele de după ’90 nu au mai avut aceeaşi amploare de dinainte de 1989. 

 

Muzica a fost o pasiune. Pentru restul a trebuit să muncească

Pentru Tatiana Stepa, cenaclul a fost ca un vis. Un şir lung de turnee, fani, apreciere naţională. Toate acestea s-au spulberat însă în 1985 când cenaclul a fost îngropat. Atunci Tatiana s-a întors în Vale, la Lupeni. Aici a găsit doar mina. Muzica, cu care impresionase atâta lume, nu o mai ajuta cu nimic. Viaţa a obligat-o să se întoarcă din sferele artei la muncă. În ’85 s-a angajat la mina Lupeni. În loc de chitară, în mână i s-a pus o lopată. Cu ea încărca vagoneţii, şi pe soare, şi pe ploaie, cu cărbune. În timp, a fost transferată la transport, apoi la dispecerat. Pe urmă, a avansat şi a scăpat de munca istovitoare. După ’94, muzica şi-a făcut din nou loc în viaţa ei. A început să plece la Bucureşti, iar în ’96 s-a mutat de tot acolo.

Bani din muzică nu a făcut niciodată. Mereu a fost obligată să muncească. Muzica a fost în permanenţă o pasiune. „Niciun artist nu a trăit numai din muzică. Fiecare făcea şi altceva. Mama, după ’96, când a plecat la Bucureşti, a lucrat în diferite locuri. A fost, în principal, tehnoredactor. A lucrat o vreme şi pentru Jurnalul Naţional, apoi a lucrat la diferite edituri. Muzica, spectacolele erau aşa, în plus. Dar nu trăia din ele”, ne spune Cătălin.

 

Cum îşi aminteşte Cătălin viaţa de artist a mamei lui

Tatiana către Şeicaru: Măi Şeicare, nu puteam să învăţăm şi noi să cântăm la fluier?

Atunci când avea succes cu cenaclul, Cătălin era mic. El stătea cu bunicii lui, nu a cunoscut îndeaproape acest fenomen. Dar a avut ocazia să-i cunoască pe colegii de breaslă a mamei lui. „Erau toţi oameni modeşti, talentaţi şi muncitori. Îmi amintesc că odată, prin ’88, eram la mare cu mama şi cu încă o familie. Acolo, mama s-a întâlnit cu Şeicaru. A venit la hotel la noi. Venise cu un Oltcit alb. Era cea mai frumoasă maşină din parcarea hotelului. Noi, copiii, am coborât în parcare şi ne tot minunam de maşină. Era şi frumoasă. Dar, mai ales, era a lui Şeicaru”. 

Vasile Şeicaru era unul dintre cei mai apropiaţi prieteni ai Tatianei. Cu el a fost în multe turnee. Într-unul dintre acestea, Tatiana şi alţi artişti erau prin nordul ţării. Mergeau din localitate în localitate. Era cam frig şi fiecare artist îşi căra instrumentul cu el peste tot. Tatiana cânta la chitară. Un instrument nu foarte uşor, mai ales pentru o făptură de doar 1,60 m, cu o constituţie firavă, aşa cum era Tatiana. La un moment dat, după o cântare, trebuiau să ajungă la microbuzul care-i transporta. Tatiana şi-a tot cărat chitara în spate până a ajuns la microbuz. A urcat. Şi-a trântit chitara pe bancheta din spate, după care, întorcându-se ostenită către Vasile Şeicaru, i-a spus: Măi Şeicare, nu puteam să învăţăm şi noi să cântăm la fluier?

 

Ultimul Folk You cu Tatiana

În ultimii ani, a cântat şi la festivalul Folk You. Festivalul de muzică folk care se desfăşoară în fiecare vară pe plaja de la Vama Veche. Anul trecut, în august, Cătălin a fost alături de mama lui la Vama Veche, la festival.

„În câteva zile mă săturasem de plajă. Aveam nisip peste tot. Dar festivalul m-a impresionat. Este prima dată când am fost la festival deşi cred că are vreo 10 ani de când l-a înfiinţat Pittiş. Anul trecut am fost cu mama. Ea a cântat în festival. Erau pe plajă vreo trei-patru sute de tineri. Era frumos să-i vezi cum stau pe plajă şi ascultă muzică. Şi ce mi-a plăcut a fost că, după spectacol, plaja a rămas curată. Fiecare şi-a strâns gunoiul şi l-a aruncat. Erau tineri interesaţi de muzică, civilizaţi. A fost frumos”, îşi aminteşte Cătălin.

 

Spune-mi pădure cu frunza rară...

Cu toate că nu a fost una uşoară, viaţa Tatianei Stepa a fost una frumoasă. A colaborat cu cei mai mari artişti ai României. A adus bucuria în sufletele atâtor români. Interpretarea ei magistrală a înnobilat Imnul Minerilor, dând parcă o şi mai mare strălucire cărbunelui Văii Jiului. 

În urma ei au rămas acum cântecele şi un fiu care povesteşte cu toată dragostea despre mama lui. Cătălin Filipoiu este acum jandarm al Postului de jandarmi Straja. Acolo, unde, toamna, când frunzele se scurg încet spre pământ, parcă se aude vocea Tatianei:

Spune-mi pădure cu frunza rară

Unde-i iubirea de astă vară...