Calea întoarsă

M-am străduit să-mi păstrez verticalitatea şi să slujesc civilizaţia momârlănească, a ţăranilor momârlani. Sunt mândru că sunt momârlan. Mi-a plăcut şi-mi place să scriu despre momârlani la ziar, de la ei am cules minunate cântece bătrâneşti (balade), poveşti în care se reflectă datinile şi obiceiurile din viaţa de zi cu zi...

Tot timpul am impresia că o iau de la început. Am avut întotdeauna încredere că pot să o iau de la început şi de fiecare dată când am făcut asta, când am început să scriu despre momârlanii mei, am avut un sentiment de întinerire. Obiceiurile legate de muncile de iarnă, primăvară, vară, toamnă, de momentele importante ale vieţii momârlanilor (căsătorie, naştere, moarte) - ritualuri străvechi - pentru mine vor fi totdeauna un prilej de inspiraţie. Un moment (eveniment) important al vieţii momârlanilor este căsătoria. Mai întâi, tinerii se cunoşteau între ei, cu diferite prilejuri: frecventau aceeaşi şcoală, foloseau acelaşi mijloc de transport, participau la o sărbătoare de clacă, la piţărăi, la nedei şi la biserică. După o scurtă prietenie, vreme în care s-au studiat unul pe celălalt,  şi-au verificat manierele (comportamentul) şi... plăcerile, abia atunci fata accepta să fie condusă până la poarta casei. Abia atunci se înfiripau primii germeni ai iubirii. De asemenea, cu acest prilej fata verifica şi acceptul părinţilor ei - era şi este un fel de semi-peţit. Dacă părinţii nu o certau, atunci discuţia se prelungea în faţa porţii. Odată ce tinerii se plăceau şi germenii geloziei se iveau în sufletul lor atunci ei luau hotărârea să se căsătorească. 

Urma apoi prezentarea, atât la părinţii fetei cât şi ai băiatului. Când băiatul se însura acasă,  atunci mergea el la părinţii fetei în peţit, iar când se ducea ginere (jinere), băiatul urmând să locuiască la părinţii fetei, venea fata în peţit. Ziua de peţit se stabilea mereu într-o zi de sărbătoare sau duminica. Peţitul, în majoritatea cazurilor, era o surpriză plăcută, căsătoriile se făceau şi se fac din dragoste. În trecut, mai existau cazuri când se impunea o căsătorie, urmărindu-se interesul material, se spunea că iubirea o să vină de la sine. Uneori aşa era. Alteori acea căsătorie era ratată. Pentru acest lucru momârlanii aveau un obicei vechi, care şi astăzi se mai practică şi care se numeşte Calea întoarsă. După obiceiul străvechi, practicat în satele din Valea Jiului, timp de o săptămână, maxim zece zile, după nuntă, atât fata cât şi ginerele nu aveau voie să-şi viziteze părinţii, pentru a se acomoda cu noul domiciliu. În acest timp se crede, şi se credea, că tânăra soţie, sau tânărul ginere va uita drumul spre casa unde a copilărit. Dragi cititori, dacă aţi şti că în satele din Valea Jiului, şi nu numai, divorţurile erau aproape inexistente, fiind considerate o mare ruşine pe obrazul familiei acestora. 

 

Chematul la ospăţ

Momârlanii din estul şi vestul Văii Jiului îi spun nunţii şi ospăţ. În trecut, cu zeci de ani în urmă, chematul la ospăţ se făcea prin viu grai. Mirele, naşul şi un reprezentant al satului, îmbrăcaţi frumos, în ţoale de sărbătoare tradiţionale, şi cu nelipsitele ploşti umplute cu ţuică sănătoasă de prună, porneau să cheme la nuntă, uneori pe jos, dar în majoritatea cazurilor călări pe cai mândri şi frumos ornamentaţi cu fel de fel de basmale colorate şi primburi (panglici) colorate. Chemătorii intrau în fiecare curte şi casă, cinstind pe fiecare membru de familie cu câte un gât de ţuică  din ploscă, plosca şi ea ornamentată în diferite culori.

 

Petre BOLOG