19.01.2010,  12:06:39 | 0 comentarii | 508 vizualizari
La 160 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu
de Ziarul Vaii Jiului
Gogol, după Eminescu
Joi 2 decembrie 1876 se reprezintă la Iaşi comedia lui N. V. Gogol, Revizorul general, în versiunea românească a lui Petru Grădişteanu (1841-1921), de fapt o adaptare după versiunea franceză a lui Prosper Mérimée (1853). Spre deosebire de scriitorul francez care a respectat structura şi numele personajelor comediei lui Gogol, Petru Grădişteanu o supune unei adaptări şi localizări: acţiunea se petrece în România; revizorul general vine de la Bucureşti; numele personajelor, uneori şi profesia, sunt schimbate (de pildă: primarul Anton Antonovici Scvoznic-Dmuhanovschi devine subprefectul Hariton Zorkidescu; judecătorul Liapchin-Tiapchin – Blegoviceanu; dirigintele poştei Ivan Kuzmici Sepchin – latinizatul Romulus Flavius Tercilian). Petru Grădişteanu mai are meritul şi de a fi raportorul primei legi de organizare a teatrelor din România, din 6 aprilie 1877, prin care s-au creat primele Societăţi dramatice, iar în anii 1898-1899, a fost şi director al Teatrului Naţional din Bucureşti.
Mihai Eminescu este în această perioadă redactor la Curierul de Iaşi. În data de 5 decembrie 1876, el publică, pe lângă alte două articole de politică externă, Turcia şi Iarăşi evreii, cronica la spectacolul Revizorul general, sub titlul generic Revista teatrală. De fapt, cronica are o structură antitetică – totdeauna Eminescu demonstrează. Prezintă, cum s-au desfăşurat în spectacol, două piese: Pantalonul roşu, „farsă destul de veselă într-un act”, şi Revizorul general, „comedie de obiceiuri în trei acte”. Contrastul dintre ele luminează superficialitatea celei dintâi şi profunzimea celei de-a doua. Şi, implicit, pe de o parte, dezavuarea, din partea poetului şi a evoluţiei obiective a artei, a comedioarelor de alcov şi a vodevilurilor franceze, care invadaseră teatrele româneşti pervertind gustul şi maniera de joc a actorilor, iar pe de altă parte, aprecierea orientării spre lucrările înrădăcinate în viaţa reală a poporului pe care îl reprezintă, a pieselor serioase precum adevărul şi natura. După descrierea celei dintâi, căreia îi lipsesc „elementele unui conflict dramatic”, cu situaţii comice „jignitoare pentru un simţ mai sănătos”, cu multe „nerozii”, Eminescu conchide în stilul său tăios: „În sine farsa franceză nu are nici un merit şi nici pretinde să-l aibă. Ea a servit pentru a trece vremea spectatorilor veniţi la început şi a deschide spectacolul pentru ca cei veniţi din urmă să nu piardă nimic din Revizorul general, de Nicolae Gogol”.
Chiar prin această traducere „aproximativă” – dovadă că teatrul nu-l formează cuvintele –, Eminescu, tânărul de 26 de ani, surprinde substanţa, ceea ce în termenii aceia şi de după s-a numit, realismul situaţiei dramatice şi, mai mult, rădăcinile ei ontologice. „Gogol e după unii cel mai original, după alţii cel mai bun autor rus. Lucrul stă însă astfel – scrie poetul: el şi-a-nrădăcinat în minte viaţa reală a poporului rusesc; tipurile sale sunt copiate după natură, sunt oameni aievea, precum îi găseşti în târguşoarele pierdute în mijlocul stepelor căzăceşti”. Privind caracterul popular al operei lui Gogol, poetul execută filiaţii între el şi alţii scriitori cu substrat popular, ajungând la I. Creangă (suntem în 1876!), Ioan Slavici şi Anton Pann. Eminescu îl pătrunde şi-l defineşte pe Gogol ca un scriitor care are ceva de spus. „Ca toţi scriitorii, cari nu se silesc să ni spuie ceva, pentru a ne procura petrecere, ci care au de spus ceva adevărat, fie chiar un trist adevăr, Gogol nu vânează nicăiri efectul, pentru că el n-a scris pentru tantieme, nici pentru succes, ci pentru că i-a plăcut lui să scrie cum simţea şi vedea lucrurile, fără a se preocupa mult de regulile lui Aristotel”. El nu face parte din nevinovaţii vinovaţi de neînţelegere, care cred că arta înseamnă a da câteva „minute de veselie privitorilor”. Pentru inconştienţi şi negândire s-a creat divertismentul. Prin personajele sale, Gogol forează adevărul vieţii şi al sufletului omenesc. În pofida faptului că s-a spus că personajele sale sunt „goale”, aventura spiritului creator al lui Gogol se desfăşoară pe treptele unei fenomenologii a sufletului. Eminescu, tânărul de 26 de ani care tradusese la solicitarea lui Pascaly, pe când era sufleur, cel mai important op din istoria criticii de teatru, Arta reprezentării dramatice a hegelianului H. T. Rötscher, îşi susţine aserţiunile pe temeiuri filosofice. Din unghiul „pătrunderii idealităţii şi a adevărului natural”, Gogol, ca un adevărat poet dramatic, „se transpune şi scrie – cum notase poetul pe marginea traducerii – cu sufletul acelor personaje pe care le reprezintă în opul său”. Spre deosebire de febrilitatea adulterină a comediilor franceze, Gogol creează precum natura. Comparaţia eminesciană şi dezvoltarea reflexivă a ei ne vin în consens: „Ai într-o răsadniţă deosebite seminţe; cade o ploaie şi toate răsar în plină lumină, fiecare în felul ei. Ai şi aici o răsadniţă de oraş provincial, în care toţi dormitează în păcate moştenite, fără ca lumea să se preocupe mult de ei… când, iată că apare un revizor şi toate aceste plante s-arată pline, greoaie, de-a dreptul pe scenă şi cunoşti că nu-i între ei nici o imitaţie în carton, nici un caracter afectat – răutatea şi înjosirea omenească s-arată aşa cum sunt, şi râdem de ele”. Comedia satirică a lui Gogol, ca orice profundă comedie, atinge apele freatice ale tragicului, dând reverberaţii melancolice. „Râdem – scrie mai departe Eminescu – şi… după opinia unora, adevărata comedie trebuie să te facă melancolic… ne întristăm”. Şi încheie fără dubiu: „Acesta este efectul piesei lui Gogol ca şi acela al adevărului şi naturii. Natura şi adevărul sunt serioase”. Din acest unghi aprecia şi creaţia lui Molière, care „n-a avut alt profesor decât natura”. Simţim în subtext, în definirea lui Gogol ca geniu, teza esteticii kantiene, că geniul creează ca natura, prescrie legi naturii. Iar, subîntins acesteia, teza eminesciană a corelatelor: în aplicare aici, între comic şi tragic, din spaţiul estetic extinsă şi în spaţiul extraestetic. „Oricât de ridicole ni s-ar părea în costumul lui Momus, mizeria, nimicnicia caracterelor omeneşti şi înjosirea lor pot produce veselie, dar aceasta va fi însoţită de o tristă rezonanţă… De aceea s-au şi observat, că umoriştii cei mai veseli în scrieri, actorii cei mai comici pe scenă, sunt între cei patru pereţi ai lor trişti şi ipocondrii. Gogol însuşi, cel mai glumeţ scriitor al ruşilor, a avut în suflet un fond de nepătrunsă melancolie, care au fost în stare să-i nimicească spiritul sub greutatea ei”. 
Şi în consideraţiile asupra jocului actorilor se recunosc teze ale lui H. T. Rötscher: de pildă disocierea dintre „actorul dezvoltat” care simte „omul poetului” şi „actorul nedezvoltat” care simte „ce ar simţi el însuşi”; sau chiar aminteşte maxima teatrală, provenind de la Lessing, în cuvintele sale, că uneori „un actor este dator să gândească nu numai cu autorul, dar adesea şi în locul lui”. Nu este locul să detaliem caracterizările făcute jocului actorilor, dar se înţelege că odată cu comedioarele franceze Eminescu desfide şi jocul emfatic, „maniera rea de pronunţie”, în favoarea actorului care „se posedă pe sine însuşi”, cum adnotează pe acelaşi tratat, „această posesiune dacă ştie a o domina e artist”. În consecinţă: o aidoma disociere derivă şi în ceea ce priveşte anomalia publicului şi a gusturilor sale. În fine, Revizorul este o „comedie de obiceiuri”, cu o structură „mai mult epică decât dramatică” şi cu personaje „copiate după natură”.
Dar Eminescu nu s-a adâncit doar în detalii de artă teatrală, ci şi-a ridicat privirea asupra corelaţiilor dintre comedia Revizorul şi „poemul” Suflete moarte, zguduitoarea capodoperă a lui Gogol. Sub influenţa lecturii Sufletelor moarte, rezumă, citează şi corelează: „Trezite prin arătarea misteriosului străin, caracterele dintr-un oraş de provincie se desfăşură împrejuru-i cu o varietate rară, iar sfârşitul?... Necunoscutul călător redispare în întunericul din care ieşise, şi lumea în urmă-i rămâne cum au fost înaintea venirii lui. Tot astfel ş-aici. Trezite din apatie prin vestea să soseşte un revizor general, caracterele unei mici reşedinţe de subprefectură s-arată deodată în toată înjosirea lor, până ce străinul, care a jucat în rolul de revizor, merge în lumea lui, şi-i lasă pe toţi cum i-a găsit”.
Cu aceste triste cuvinte Eminescu intuieşte şi anunţă marea temă a literaturii ruse şi nu numai, a redempţiunii umane. O lume osândită, în veşnică aşteptare a Celui ce a spus: Eu vin curând, a Salvatorului (cu tot ce presupune: nădejde şi deznădejde), trezită din apatie la vestea sosirii unui salvator şi recăzută în apatie după înşelarea aşteptărilor – această idee cu realitatea şi lumea ei cu tot a luat proporţii de nebănuit de la Gogol la Dostoievski, încununându-se în Legenda Marelui Inchizitor.
Doamne, ce tristă este lumea!
 
Dumitru VELEA

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




_____
Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Administrare pagină de Facebook pentru afaceri
_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Catalog promoţionale 2022
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Catalog promoţionale 2022


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter