14.01.2010,  13:30:17 | 0 comentarii | 598 vizualizari
„Marea realizare din fonduri proprii” a Primăriei Petrila s-a dus naibii de tot… Drumul de la Dobreşti-Petrila arată jalnic, la puţin timp după asfaltare


de Corneliu BRAN
Dobreşti – „Zona X”
Aţi fost vreodată pe lună? Nici nu aveaţi cum, dar din ce vedem cu toţii pe canalul Discovery putem să facem o paralelă a satelitului Pământului cu drumul de la Dobreşti, o „minunată” zonă a Petrilei, devenită parcă „Zona X”. Aspectul selenar al zonei arată un dezinteres total al celor care administrează oraşul din estul Văii Jiului. Pe lângă relief, distrus ecologic de „economia locală”, în diverse etape, chiar şi înainte de 1989, „celebrul” drum de la Dobreşti, prezentat acum câţiva ani de primarul Ilie Păducel ca fiind o „mare realizare din fonduri proprii”, a ajuns ca vai de el. Dacă nu ne credeţi priviţi imaginile şi vă veţi convinge singuri. Noroiul e la el acasă, asfaltul… nici că se mai vede în zona cum cobori spre râul Jieţ. Pagubă-n ciuperci vor zice unii. Da, dar „ciupercile” au fost făcute cu fonduri locale, strânse cu multă chinuială de la o populaţie şi aşa sărăcită, care n-are locuri de muncă şi care trăieşte din salarii.
 
Căutătorii de… cărbune sunt peste tot în Dobreşti
Şi, dacă din nou nu ne credeţi, atunci priviţi următoarele imagini. Ce vedeţi? Nişte oameni amărâţi care scormonesc prin steril în căutare de bulgări de cărbune, pe care apoi îi pun în găleată şi pe urmă în saci, cărucioare sau căruţe. Şi care mai apoi sunt duşi de aceşti oameni, ca să se încălzească, la vreo sobă din Colonia „Brătianu” - Lonea. Aceasta este crunta realitate a zilelor pe care le trăim şi nu alta, văzută de la Capitală, sau din cine ştie ce birouri călduţe.
De frica primarului, oamenii respectivi nu vor să-şi dea numele. N-am prea înţeles de ce, doar Ilie Păducel nu este nicidecum un balaur care „papă” oameni şi care la o adică le-ar putea găsi, dacă ar dori, nişte locuri de muncă, cu excepţia unuia dintre ei, care este pensionar. În rest, două femei, dintre care una însărcinată într-o lună destul de avansată (!) şi care susţine că a fost la primărie după ajutor social, dar a fost refuzată (!), soţul femeii, destul de reticent la întrebările noastre. Şi un alt domn, care, în cele din urmă, ne-a spus numele şi a dorit să coopereze, în speranţa că primarul îl va scoate din necaz citind aceste rânduri şi va binevoi să îi dea ceva de lucru, chiar şi pe perioadă determinată: „Mie nu îmi este frică! Ce să pierd? Locul de-aici? Poate vine domnul primar în locul meu şi facem schimb”, spune în glumă Ion Popescu, familist, cu un copil, fost lucrător la gater, actualmente fără serviciu. „Din asta trăim acum, dacă muncă nu avem. Strângem cărbune să ne încălzim acasă, dar să mai şi vindem, să mai avem bani de pâine”, mai spune omul. Îmbrăcat în salopete pe care scrie E.M. Lonea, cu o căciulă groasă pe cap, bărbatul sfidează frigul. Ne spune foarte clar că de la Primăria Petrila  n-a avut vreodată sprijin: „Nu ai ce căuta la primărie, iar când, totuşi, mergi nu te bagă nimeni în seamă. Răspunsul este mereu că nu sunt locuri de muncă şi că nu au nimic cu ce să ne ajute… cam asta este. Sunt curios dacă apare în ziar reportajul cu noi şi dacă domnul primar ne va ajuta în urma celor apărute. Nu prea cred…”, se confesează el.
Noi ne-am făcut datoria faţă de aceşti oameni trişti şi săraci. Se pune întrebarea firească: „Oare primăria şi-o va face?”. Sau aceşti oameni sunt buni doar ca masă de manevră la alegeri, din patru în patru ani? După care, Dumnezeu cu mila... 

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter