16.09.2014, 19:42:04 | 0 comentarii | 808 vizualizari
Un junior de la CS Vulcan / Şi-a lovit cu pumnul adversarul
![]() Articole de acelasi autor
de Loredana JUGLEA
Nici nu a început bine campionatul judeţean la fotbal la seniori şi juniori, că măsurile drastice dictate de către Comisia de Disciplină din cadrul Asociaţiei Judeţene la Fotbal nu au întârziat să apară.
Pentru că a lovit cu pumnul un adversar în timp ce jocul era oprit, un junior de la CS Vulcan a încasat trei etape de suspendare şi „premiat” cu 40 lei penalitate sportivă. Delegatul Valentin Beşleagă, de la Metalul Crişcior Brad, a luat o lună suspendare şi 100 lei penalitate sportivă pentru lipsă repetată de respect faţă de deciziile arbitrului şi i s-a interzis acestuia, pe perioada suspendării, accesul la vestiare, în incinta terenului de joc şi pe banca tehnică.
Incidentele grave care au avut loc la terminarea meciului de campionat dintre Victoria Călan şi Hercules Lupeni urmează să fie discutate în şedinţa de astăzi. „La Călan s-a jucat cel mai dur meci împotriva noastră. Ne-au dat cât au putut, şi după meci mai mulţi jucători de la noi au fost loviţi. Cred că nici arbitrul nu a scăpat”, a declarat un oficial al echipei Hercules Lupeni.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Pe aceeasi tema
Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Administrare pagină de Facebook pentru afaceri ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Catalog promoţionale 2022 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Catalog promoţionale 2022 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|