16.09.2014,  19:43:51 | 3 comentarii | 1076 vizualizari
Avertisment pentru antrenorii din judeţ / Urgent, licenţa C UEFA!
de Loredana JUGLEA
Sub îndrumarea Federaţiei Române de Fotbal, la Universitatea din Petroşani a avut loc examenul pentru acordarea licenţei C UEFA pentru antrenorii din judeţ.
 
Toţi cei 8 cursanţi (ar fi trebuit să fie 9, dar unul s-a învoit) au trecut cu bine testul. Informaţia ne-a fost oferită chiar de Ionuţ Stelescu, conducătorul cursului de licenţă C UEFA şi, totodată,  preşedintele comisiei tehnice din cadrul AJF Hunedoara.
Se ştie foarte bine că în judeţ şi, implicit, în Vale sunt foarte mulţi aşa zişi antrenori care stau pe bancă, fără să aibă un act care să el ateste acest drept, ei neavând  licenţa C. Din acest motiv, pe foile de joc sunt trecute alte nume în dreptul antrenorului decât cel care se ştie că e.
„Într-un procent de 70% echipele din judeţ au rezolvat această problemă, dar mai sunt încă antrenori care nu au dreptul să stea pe bancă. Acest curs se desfăşoară sub egida Federa­ţiei Române de Fotbal şi este obligatoriu pentru cei care vor să antreneze în Liga a IV-a. De altfel, absolvenţii acestui curs au obligativitatea să aibă minim 15 ore de perfecţionare, fiind valabil pentru toate generaţiile de absolvenţi din anul 2000 şi până în prezent. Probleme sunt şi la juniori, unde antrenorii nu au acest curs la activ şi ar fi bine să-l facă. Pe această cale doresc să mulţumesc Universităţii Petroşani pentru spaţiul pus la dispoziţie pentru aceste cursuri”, a declarat Ionuţ Stelescu.

Comentarii articol (3 )

#1 goe16.09.2014,  22:22:02
sa inteleg ca unul ca stelescu i-ar putea invata ceva despre fotbal pe altii?
#2 misu 19.09.2014,  11:41:32
ce sa-i invete Goe, urla si el din tribuna
#3 jiulist21.09.2014,  06:53:03
DOAMNE, CHIAR SA DAT LUMEA PESTE CAP???? STELESCU PREDA FOTBAL ??? Deci maine e sfarsitul lumi ,clar...


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Pe aceeasi tema
Cu siguranţă, anul 2014 a fost anul lui Ionuţ Stelescu, antrenorul din Vale cochetând cu prima[..]
28.12.2014, 20:42   |    0 comentarii
Profesor de Educaţie Fizică şi Sport la Universitatea din Petroşani, dar şi antrenor din anul 1999, având Licenţa UEFA[..]
21.12.2014, 21:44   |    4 comentarii
După ce opt candidaţi din judeţul Hunedoara au promovat examenul care a pus punct cursului pentru acordarea licenţei C – UEFA organi[..]
17.09.2014, 19:08   |    2 comentarii

Tehnicianul Ionuţ Stelescu, fost la Jiul şi Universitatea Petroşani, activează în Liga I de fotbal. Motiv de îndrept[..]

05.02.2014, 21:27   |    0 comentarii
- - - - - -
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter