Astăzi revenim cu un subiect pe care l-am mai abordat şi în trecut. Este vorba de aşa-zisa „cenzură calculată”, de care ne lovim noi, cei din presă, practicată în ultima perioadă de anumite instituţii ale statului sau de către anumite companii private care execută servicii de larg interes public.

 

Metoda este simplă şi este „verificată” în timp de către cei care vor să-şi ascundă cât mai bine neregulile din propria-i ogradă de ochii presei. Prin această metodă, fie se întârzie accesul la informaţii pentru ziaristul care solicită date, fie îl face pe ziarist să renunţe la subiect. Iar publicul larg primeşte periodic, doar printr-o parte a presei, agreată, comunicate sau informaţii de interes general, dar care nu „lezează” niciodată instituţia sau compania respectivă.

Dar cum se poate asta? Simplu… Se alege un „purtător de cuvânt” şi apoi se transmite o circulară, prin care toţi angajaţii sunt somaţi să nu mai dea nicio informaţie presei, fără acordul purtătorului de cuvânt. Care, în prealabil, trebuie să ceară acordul directorului atunci când vrea să transmită anumite date sau informaţii solicitate de vreun jurnalist. Şi uite aşa, pentru nişte informaţii publice, uneori chiar banale, ziariştii sunt obligaţi să dea telefoane şi să aştepte aprobări peste aprobări. Nu vorbim aici de anchetele făcute de ziarişti, care au un alt statut şi la care informaţiile cerute se pot face pe baza Legii 544, cu un termen de o lună. Vorbim de informaţii publice de interes general, de acţiuni desfăşurate la zi, care oricum apar apoi pe fluxul de informaţii. Instituţiile care se ocupă cu astfel de practici sunt numeroase. Dăm azi doar câteva exemple de care ne-am tot lovit: Poliţia Sanitar-Veterinară Petroşani, Sanepid Petroşani, SC Apa Serv Valea Jiului, Enel, Distrigaz, Poşta (toate sucursalele din Vale), o mică parte din poliţiile şi jandarmeriile din Vale (cea care plictiseşte cu „acredi­tările” şi cu domnul simpatic de la Deva, sosia mult renumitului domn Ciocan, om cu care nu avem nimic deoarece dumnealui chiar îşi face treaba… atât că nu e Mafalda să le ştie mereu pe toate…), Romtelecom etc. Cea mai nouă instituţie intrată pe această listă este Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor. Asta după ce şeful ANPC, Constantin Cerbulescu, a trimis circulare prin care toate oficiile sunt obligate să nu se mai dea informaţii presei, până ce domnia sa nu aprobă! Aberaţiile domnului Cerbulescu nu se opresc aici. Sistemul de cedare de informaţii către presă creat de Cerbulescu este, din câte am înţeles, următorul: jurnalistul pune întrebări în scris purtătorului de cuvânt despre ceea ce doreşte să afle, apoi, aceste întrebări sunt transmise de „purtător” la Bucureşti, direct la Cerbulescu, care dă sau nu undă verde. Vă daţi seama ce balamuc întreg pentru a mai afla ce controale a mai făcut domnul Roiu, de altfel singurul inspector de la Protecţia Consumatorului în Valea Jiului? Cu atât mai mult cu cât „purtătorul” se află pe la Deva, iar marele şef pe la Bucureşti. „Mai bine scrii altceva, eventual ceva să le dai tu de lucru inspectorilor, ca apoi să te caute ei…”, spune un coleg şi are dreptate. Este probabil singurul ac de cojoc pentru fiecare dintre aceste instituţii sau companii: să fie prezentate realităţile de pe teren, nemuşamalizate, nefardate… exact aşa cum se prezintă la faţa locului. Cu voia sau nu a domnului Cerbulescu, dar şi a celorlalţi domni de la celelalte instituţii, care continuă această „lambadă” nefastă a acreditărilor sau a purtătorilor de cuvânt (care, în cazul Văii Jiului, se află pe la Deva şi care niciodată nu ştiu nimic din ceea ce se întâmplă în oraşele noastre; sau şi dacă ştiu, nu ne spun mare lucru că „iese scandal”…), noi tot vom scrie adevărul, aşa cum se prezintă el, aşa cum am făcut-o întotdeauna, cu sau fără acreditare.