03.02.2010,  12:53:58 | 0 comentarii | 592 vizualizari
Datorită ADI S-a găsit o soluţie pentru gunoiul din Aninoasa


de Paula ENACHE
După cum vă anunţam, Consiliul Local Aninoasa s-a asociat cu Consiliul Local Vulcan pentru selectarea şi colectarea gunoiul. Astfel, locuitorii de aici au încheiat contracte cu SC Pregoterm SA, societatea de gospodărire a municipiului Vulcan. Firma vulcăneană a venit la Aninoasa cu containerele proprii.
„Suntem un oraş mic, de circa 10.000 de locuitori, şi de aceea ne-am asociat cu municipiul Vulcan. Am făcut împreună un ADI (Asociaţie de Dezvoltare Intercomunitară), iar pe lângă proiectele de mediu putem accesa şi altele. O parte a cetăţenilor din Aninoasa au încheiat contracte cu societatea de gospodărire din Vulcan. Sunt sigur că, în curând, majoritatea aninosenilor vor încheia contractele. Nu avem containere noi, ci avem unele aduse de Pregoterm”, a declarat Ilie Botgros, primarul oraşului Aninoasa. 
Noile containere sunt aduse doar în zonele unde cetăţenii au încheiat deja contractele cu firma din Vulcan, însă în cele mai multe părţi ale oraşului au rămas tot cele vechi. Acestea, cu greu mai pot fi numite containere. Aceasta după ce bucăţi din ele  au fost tăiate şi duse la centrele de colectare a fierului vechi, fără a mai vorbi de faptul că gunoiul stă împrăştiat în jurul lor pe o rază de câţiva metri. Dar, spun edilii de aici, odată cu asocierea cu municipiul Vulcan există aşteptări ca şi la Aninoasa gunoiul să fie colectat selectiv, aşa cum se face de ceva vreme în restul Văii Jiului. SC Citadin Sa, firma din Aninoasa care avea drept obiect de activitate colectarea gunoiului de pe raza oraşului, este în insolvenţă. De mai bine de trei ani, primăria este cea care a preluat şi această activitate. „Cât priveşte Citadinul, această societate are 5 angajaţi care nu sunt în stare să colecteze gunoiul, lucru pe care de trei ani a trebuit să îl facă primăria. Astfel, în momentul de faţă, gunoiul se duce la Vulcan, unde se selectează, după care se aduce din nou la Aninoasa şi se depozitează”, a mai precizat primarul
Ilie Botgros.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter