04.02.2010, 14:38:38 | 0 comentarii | 580 vizualizari
Slujbe în Danemarca pentru hunedoreni
![]() Articole de acelasi autor
de Mihaela PETROŞAN
Pentru hunedorenii care încă speră să lucreze într-o ţară dezvoltată din Uniunea Europeană a apărut o nouă ofertă. Astfel, în 10 martie 2010, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă organizează, la Ploieşti, o importantă bursă a locurilor de muncă dedicată sectorului agricol, respectiv celor care doresc să muncească în acest domeniu, în Danemarca.
Conform datelor oficiale, danezii oferă aproape 200 de locuri de muncă pentru cei interesaţi să muncească în agricultură, la recoltare de căpşuni, mazăre, zmeură, ceapă şi dovlecei. Pe lângă posturile directe de pe câmp, ar mai fi câteva pentru cei care au carnet de conducere pentru tractor, camion, autobuz sau pot lucra ca motostivuitorişti în sezonul de vară 2010.
Extrem de important este faptul că data ultimei aplicaţii directe pentru o slujbă conform acestei oferte este 1 martie 2010. Din cerinţele principale pentru interviul din 10 martie 2010 de la Ploieşti spunem doar că aplicanţii trebuie să aibă peste 18 ani, să cunoască limba engleză la nivel mediu, să aibă experienţă în activităţi care au cerut efort fizic direct, să fie apţi de efort îndelungat şi muncă grea.
Condiţia esenţială pentru a intra în acest program este ca cei doritori să îşi trimită CV-ul, pe internet, pe site-ul oficial danez www.seasonsalwork.dk. Completarea aplicaţiei nu înseamnă automat obţinerea unui loc de muncă, este doar o condiţie obligatorie pentru ca persoanele interesate să fie admise la interviu.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|