04.02.2010,  15:04:58 | 0 comentarii | 524 vizualizari
O metaforă din Egipet
de Ziarul Vaii Jiului

 În urmă cu vreo două sute de ani, itinerarul diurn al soarelui a născut în mintea lui Hegel metafora vârstelor omului şi ale istoriei sale, filosoful încheind – după corelaţiile dintre fazele astrului şi cele ale omului şi istoriei –  în deschisul gândirii, că Pasărea Minervei îşi ia zborul totdeauna la amurg. Dar mult mai în urmă, cu vreo trei milenii şi jumătate, în mintea unor anonimi şi geniali dascăli religioşi din Egipet s-au strâns gândiri mai dinapoi, cu vreo mie şi jumătate de ani, şi s-a născut geniala “operă de artă totală”, Amduat, din care se desprinde o metaforă a itinerarului nocturn al soarelui. Metaforă, în sensul ei originar, de trecere dincolo. Drumul pe care soarele îl face prin ţinuturile lumii subpământene, de reîntoarcere de la apus la răsărit, ca regenerare, este aidoma celui pe care îl face şi omul cu sufletul său, şi lumea trecând prin marea împărăţie subterană a lui Osiris. Şi iarăşi, cum metaforei hegeliene i-a venit în “sprijin” psihologic C. G. Jung, corelând “triadele” acestuia cu “etapele” vieţii omului întru realizarea “individuaţiei”, tot astfel metaforei egiptene i-a venit întru luminare, pe urmele psihanalistului, Andreas Schweizer, şi el corelând itinerarul soarelui cu cel al sufletului, însă, petrecându-l prin nopţile primordiale ale inconştientului colectiv. Poate spre aceasta l-a îndemnat şi celebrul Comentariu psihologic la Bardo Thödol (adică la Cartea morţilor tibetană) făcut de Jung, carte ce a pătruns în Occident prin W. Y. Evans-Wentz, în 1927. 

Andreas Schweizer scrie Seelenführer durch den verborgenen Raum. Das ägyptische Unterweltsbuch Amduat (Kosel-Verlag GambH&Co., München, 1994), repede tradusă şi la noi (Itinerarul sufletului în ţinuturile tainice. Viziunea vechilor egipteni asupra morţii, Ed. Saeculum I.O., Buc., 1999), o carte de claritate cristalină despre Amduat, înţeleasă ca o epopee a călătoriei soarelui, sufletului şi a lumii ca iniţiere întru moarte şi regenerare a vieţii. Această carte egipteană face parte dintre cele câteva numinoase capodopere ale lumii. Pe la jumătatea celor trei mii de ani de antichitate egipteană, de înflorire şi lărgire a acestei lumii, după unele peripeţii nefaste, pe timpul faraonilor Thutmosis, are loc şi un proces de reînnoire a conştiinţei, după extroversiune urmând introversiunea istoric-culturală şi spirituală. Perspectiva aceasta psihologică la nivelul culturilor este deschisă de egiptologul Erik Hornung, începând din 1963, odată cu pătrunderile sale în ţinuturile tainice ale lumii egiptene, din perioada Regatului Nou, prin cercetările asupra cărţilor Amduat, Cartea Porţilor, Cartea Peşterilor, Cartea pământului şi, fireşte, Cartea egipteană a morţilor. Atât omul cu sufletul său, cât şi culturile au nevoie, pentru a se regenera, de o întoarcere înlăuntrul lor spre a se întâlni cu figurile şi imaginile abisale, cu constelaţiile arhetipale ale inconştientului colectiv. Pe acest temei îşi împleteşte şi-şi despleteşte itinerarul de hermeneutică psihologică Andreas Schweizer asupra cărţii Amduat, scrisă pe la 1500 î.Hr.
Cartea Amduat a fost găsită în mormântul regelui Thutmosis al III-lea, de la marginea Văii Regilor, în camera mortuară săpată adânc în munte, la capătul unui drum sporind tainele şi peceţile. Este integrală şi frumos păstrată, atât ca scriere, cât şi ca reprezentare grafică a celor trei registre ce presupun o descifrare în dialog între ele şi cu textul. Descrierea coridorului, a obstacolelor şi camerelor pe traseu, a camerei sarcofagului – fascinează. Magia scrierii şi a reprezentărilor – tulbură. Însă, ceea ce depăşeşte înţelegerea omului de azi, cred, este scrierea acestei cărţi (şi a tuturor operelor din Egipetul antic) doar pentru cei din ţinuturile tainice. Orice mormânt se închidea. Poate de aceea, arta aceasta este sacră şi anonimă.
Amduat prezintă: “Marele mister al unirii sufletului liber Ba al zeului soarelui, care tânjeşte după lumina şi întinderea cerului, cu cadavrul, care, la fel de sigur, face parte din împărăţia subpământeană a morţilor stăpânită de Osiris” (p. 23), în alte cuvinte, misterul trecerii vieţii prin moarte, de reînnoire a ei şi de reinstaurare a întregului. 
Materia şi sensul metaforei le dă itinerarul soarelui prin lumea subpământeană, trecerea şi transformarea lui prin împărăţia morţilor a lui Osiris, itinerar împletit cu al sufletului prin ţinuturile tainice ale morţii. El este împărţit în douăsprezece ceasuri şi grupat, de ţesătura comentariului, în cinci faze. 
În prima fază, întinsă de la primul la cel de-al treilea ceas, zeul Soarelui (Ra) împreună cu sufletul omului egiptean şi Sinele nostru, deşi călătoria e încărcată de teamă, intră într-o lume de deplină frumuseţe şi plăcere de a trăi. Andreas Schweizer corelează explicativ acest întreit itinerar cu explicări alchimiste şi creştine, cu profunde descifrări ale Sinelui şi inconştientului colectiv cu acel corolar, procesul de individuaţie, din psihanaliza lui C. G. Jung. Pentru explicarea stării de bucurie de la începutul dramei divine, şi nu numai, aduce, de pildă, fraza preluată de alchimişti de la (pseudo) Democrit,“Natura se bucură de natură, natura învinge natura, natura stăpâneşte natura”, cât şi confirmarea ei aparte, văzută de Jung în procesul de individuaţie. Primele introspecţii sunt înconjurate de un farmec special; pătrunderea unui conţinut numenal în conştiinţă declanşează bucurie; străvechea viziune a omului asupra paradisului vine, simbolic, cu imaginea primordială a întregului. Este pusă în mişcare, aproape cu fiecare aserţiune, dialectica dintre geneză şi structură, de la nivelul omului la cel al naturii. În primul ceas al itinerarului, zeul Soarelui cu suita sa coboară în “barca nopţii” şi întră în zona intermediară dintre lumea pământeană şi cea subpământeană. Înainte de a pătrunde pe poarta împărăţiei morţilor, se presimte pericolul care pândeşte din întunericul nopţii, prezenţa lui Seth, fratele ucigaş al lui Osiris, aliat cu Apophis, înfricoşătorul demon sub chip de şarpe al lumii subpământene, în care sunt strânşi toţi duşmanii soarelui. Aici se cască haosul şi începe întunericul primordial; de aici se vede strălucind paradoxul: Apophis trebuie ţinut departe de către cei ce intră, iar regenerarea şi preschimbarea acestora nu se poate face decât prin străbaterea primejdioasă a întunericului. Nouă zei şi douăsprezece zeiţe, câte ceasuri au noaptea şi itinerarul, şi două statui ale zeiţei Maat, care asigură ordinea mare a Creaţiei, sunt plasate pe barcă. Continuu Andreas Schweizer ţese explicaţiile între domeniile mitice, religioase, fizice şi metafizice, psihologice, pe toate luminându-le din adâncurile inconştientului colectiv, al marelui Sine. “Din punct de vedere psihologic – adaugă statuetelor zeiţei Maat – putem înţelege aceasta în sensul că, în cadrul inconştientului colectiv, putem conta pe o ordonare raţională a anumitor motive.” (p. 38). În al doilea ceas se intră, propriu-zis, în tărâmul morţii, care se deschide cu “mănoasa ţară a ţipirigului”. Suita zeului Soare trezeşte la viaţă tot ce întâlneşte, mai puţin pe cei patru “obosiţi” care vor fi daţi întunericului primordial de dinaintea Creaţiei. Este un belşug al simţurilor, se întâlnesc “zeii seminţelor”, bucuria se schimbă în iubire, adăugându-i-se, însă, şi o umbră de tristeţe (cele patru “bocitoare”). Iubirea şi tristeţea vor spori în ceasul al treilea, unde se întâlnesc “apele blânde ale lui Osiris”, iar în lumea imaginilor din suflet, “experienţa iubirii” – principiul iubirii pe care se bazează orice prefacere a sufletului şi a lumii. Să ne amintim, cu experienţa iubirii, chiar dacă dezastruoasă, începe şi aventura lui Faust, de cunoaştere în “lumea mică”. Aceste două ceasuri degajă în Amduat “o fascinaţie unică”, de unde semnificaţia relevată în ordinea psihică: “Cine vrea să se lupte cu conţinuturile întunecate ale inconştientului colectiv sau este silit de soartă s-o facă, aceluia îi va fi mai uşor dacă a cunoscut mai înainte viaţa cât mai concret şi dinspre partea ei bună” (p. 68).
Faza a doua este cea a ameninţării călătoriei cu nemişcarea, unde întunericul pune stăpânire, iar Soarele intră în starea de suferinţă, vădită în slăbiciune şi oboseală. Este treapta de melancolie, de nigredo din alchimie; este “noaptea întunecată a sufletului”, locul în care “sufletul se poate curăţa numai în focul său”, după mistici. În ceasul al patrulea se ajunge în “ţara şerpilor, a lui Sokaris”, unde “seacă fluxul vieţii”, iar Soarelui, fiindu-i rănit ochiul, trebuie să i se dea ajutor – barca sa este trasă “peste locurile puţin adânci” cu o funie de către patru zei. Ce este luminos este rănit, dar Creaţia trebuie să continue. Pentru egiptean, “sufletul Ba trebuie să se unească cu corpul şi cadavrul, dar şi cu Ka” (p. 85). Corelaţia psihologică este: individul cuprins de depresii, ajuns să lase “câte ceva baltă”, trebuie să fie liniştit, fiindcă energia sa vitală, acum neputincioasă şi limitată pentru conştiinţa eu-lui, “rezidă în ascunzişurile inconştientului colectiv, unde are loc un proces care a fost cuprins în multe mituri în motivul gravidităţii în moarte” (p. 73). În ceasul al cincilea este vorba despre apropierea secretului întunecat al divinităţii. Reprezintă “taina peşterii lui Sokaris”, iar în lectura corelativă, “forţa creatoare a depresiei”. Barca este trasă peste “peştera lui Sokaris” de şapte zeităţi masculine şi în faţa acestora de alte şapte feminine. Pentru frumuseţea explicaţiilor de nuanţă infinitezimală, iarăşi cuvintele lui Schweizer: “Ordinea celor care trag poate fi înţeleasă psihologic în sensul că pentru bărbat există impulsuri anima care-i indică intuitiv drumul”. Barca Soarelui trece peste “lacul de foc” de pe fundul peşterii lui Sokaris; fără să fie atinsă, Soarele ajungând la negaţia sa, adică în stare de cadavru, vădindu-se imediat polaritatea, contradicţia, funcţionarea acelei legi denumită de Heraclit “enantiodromie”. 
Faza a treia este de cea mai mare legitate. În ceasul al şaselea, la miezul nopţii, unde fiinţa îşi dă mâna cu nefiinţa, se petrece unirea sufletului Ba cu cadavrul, respectiv a lui Ra cu Osiris. În inima întunericului se pune germenele zilei, se instituie “unirea a ceea ce este despărţit”, se surprinde “cadavrul soarelui şi renaşterea luminii”. În termenii alchimiei, are loc “coniunctio”; în cuvintele comentatorului: “Coniunctio determină două lucruri, care însă sunt identice între ele: Misterul reînvierii morţilor în lumea de dincolo şi misterul înnoirii luminii în adâncurile lumii subpământene” (p. 108). Este actul decisiv al Creaţiei. Pentru Andreas Schweizer corelaţiile înfloresc, de la creştinism la alchimie, de la alchimie la psihologie. “Este un act de creaţie – subliniază – care nu este posibil decât pe baza unei ordini aprioric psihice a imaginilor arhetipale (numeroasele zeităţi din Amduat), deci pe baza unei structuri interne, care s-a format în nenumărate experienţe spirituale ale omenirii” (p. 113). În ceasul al şaptelea se arată “primejduirea noului conţinut sufletesc”, se ştie că oriunde apare noul, acesta este în pericol. O demonstraţie asemănătoare la “apariţia noului în istorie”, face Hegel în Fenomenologia spiritului. 
În descompunere sălăşluieşte recompunerea; în discontinuitate, continuitatea; în Sinele omului, şirul de suflete ale strămoşilor, în tot ce este mai personal, reverberaţia impersonală a sufletului lor; cultura, în stratele ereditare; aurora, în comoara ascunsă sub grelele învelişuri de întuneric! 
În faza a patra, de la ceasul al optulea până în ceasul al unsprezecelea, se prezintă procesul şi dinamica formării a ceea ce a fost pus ca germene de lumină în ţinuturile tainice, subpământene. În ceasul al optulea are loc “îmbrăcarea de haine noi” şi “înnoirea comportamentului religios”. Cât de aproape de dialectica hegeliană, unde noul îşi solicită mai întâi latura formală! În ceasul al nouălea motivul central este cel al vâslirii. Începe să se manifeste “energia noii conştiinţe”. Completăm hegelian, se schimbă accentul pe interioritate. În ceasul al zecelea, barca Soarelui este însoţită de o înarmată şi puternică strajă pentru a putea să învingă forţele adversarului Apophis. La fel se întâmplă şi cu conţinutul noii conştiinţe, el trebuie să se impună, să penetreze. În ceasul al unsprezecelea, timpul se înnoieşte, se regenerează, întinereşte, iar în noua conştiinţă capătă o dimensiune religioasă. Timpul este reprezentat de şarpele Mehen, un înconjurător uroboric al lumii purtat de doisprezece zei. Comentariul corelativ îşi urmează drumul: “Simbolul temporal al şarpelui este o reprezentare arhetipală” (p. 151). Faza a cincia corespunde cu ceasul al doisprezecelea, unde are loc sfârşitul întunericului primordial şi naşterea mult dorită a zeului Soare, a noii conştiinţe. (Mai trebuie spus de simbolistica acelui scarabeu Chepre care iese din mormântul lui Osiris şi urmează convoiul Soarelui de la ceasul al cincilea până la ultimul.) În acest ultim ceas, zeul aerului Şu separă, încă o dată, cerul de pământ şi netezeşte calea ieşirii şi apariţiei zeului Soare, a Creaţiei. Şi, ca prima oară, aceasta se repetă. Andreas Schweizer încheie sublima carte despre Amduat, a desfăşurărilor de corelaţii tainice din istoria devenirii omului, cu un rând din formula 115 din Cartea morţilor, cu răsunet lăuntric: “Cel care îşi îndreaptă privirea spre întuneric, / Aceluia i se deschide esenţa luminii (a soarelui)” (p. 167). 
Este lumina metaforei dată de itinerarul nocturn al soarelui.
 
Dumitru VELEA

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




_____
Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Administrare pagină de Facebook pentru afaceri
_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Catalog promoţionale 2022
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Catalog promoţionale 2022


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter