Reporter: - Ce te-a determinat să laşi oraşul Sibiu şi să te întorci acasă, în Jieţ?

Marcu Jura: - Poate ce a cântărit cel mai mult a fost faptul că m-or rugat ai mei să mă întorc, că poate mai stăteam, eram hotărât să rămân acolo până îmi termin doctoratul. Iar altă chestie a fost muzeul (n.r. -  Brukenthal). Mi-am dat eu 

seama că muzeul e un cimitir şi că noi la muzeu nu facem decât să ne îngropăm istoria şi civilizaţia. Decât să îngrop o civilizaţie, mai bine încerc să păstrez una şi să o duc mai departe aşa cum era, aşa cum se mai poate găsi aici în Vale.

R: - Când ai ajuns acasă în Jieţ, în mintea ta exista planul muzeului etnografic?

M.J.: - Eu am venit acasă cu planuri mari şi am crezut şi am sperat că împreună cu tatăl meu voi face ceva cu pescăria, îndeajuns să câştig bani şi să am timpul liber necesar să fac un muzeu viu. 

R: - Cât de greu îţi este să porneşti de unul singur o afacere în Valea Jiului?

M.J.: - Păi, chestia e că mie îmi place mult proverbul „Munca înnobilează omul”. Care, până la urmă, este adevărat. Dacă începi să te obişnuieşti cu munca şi nu o vei primi ca pe o corvoadă, ci ca pe un ritual, vei avea o satisfacţie atât spirituală cât şi fizică şi începi să munceşti cu plăcere. De exemplu, în perioada cât am stat la Sibiu, şi nu munceam, pur şi simplu, sufeream. Era primăvară, se dusese zăpada şi am ieşit afară într-o dimineaţă şi am simţit mirosul primăverii şi primul lucru la care m-am gândit a fost că oile trebuie să plece. Şi eu eram acolo şi nu puteam să fac nimic.

R: - Deci, chemarea pământului a fost mult prea puternică pentru tine?

M.J.: - Da. Pentru că tot timpul în muzeu priveam obiectele aduse de mine de acasă. Toate gospodăriile de prin ţară sunt frumoase, dar eu tot timpul am făcut o comparaţie şi astea de acasă mi se păreau mai frumoase, chiar dacă erau mai simple, mai însufleţite.

R: - Tu nu eşti un tânăr care vrea să plece în altă ţară, 

tu nu vrei oraşe mari şi aglomerate, tu vrei să construieşti 

un muzeu unde se va aduna în timp tradiţia şi cultura momârlanilor. Spune-mi, te rog, cum va arăta acest muzeu?

M.J.: - Am visat tot timpul la un muzeu etnografic care să fie funcţional, care să primească sufletul ăla care lipseşte muzeelor etnografice în general. E păcat că se distrug toate elementele de civilizaţie, care până la urmă exprimă achiziţia tehnică a unei etnii, a unui popor. Timpul trece, iar lemnul se degradează rapid şi vreau să salvez câte ceva din istoria noastră. Muzeul o să fie compus dintr-o gospodărie tipic momârlănească cu ocol întărit, care a fost caracteristică pentru toată Valea Jiului, nu numai pentru Câmpu lui Neag, cum este promovată peste tot. În gospodăria respectivă se vor creşte animale, exact cum este tipicul momârlănesc. Pe lângă gospodărie va mai fi o biserică, sper că voi reuşi să aduc una dintre bisericile de lemn care mai există abandonate prin Vale. Pe lângă toate astea, o să mai fie o colibă de fânaţe, o colibă de iarnă şi o stână. Toate vor fi funcţionale. Pe lângă muzeul propriu-zis va fi şi o casă momârlănească amenajată după tradiţie, iar în casa respectivă toate obiectele expuse vor fi de vânzare. Dacă vizitatorului îi place pătura care e pusă pe pat, ţolul sau cojocul să le poată şi achiziţiona. 

Prin asta se poate promova şi continuitatea meşteşugurilor populare locale.

R: - Stilul de viaţă momârlănesc, tradiţiile momârlăneşti sunt pe cale de dispariţie în Valea Jiului?

M.J.: - Normal că sunt pe cale de dispariţie din moment ce tinerii nu sunt încurajaţi şi susţinuţi să poarte costumul momârlănesc. La noi în sat, te îmbraci în momârlan şi te duci la biserică, de exemplu, şi toată lumea se uită la tine chiorâş şi mai şi râd de tine. Atunci normal că tinerii se vor ruşina şi nu se vor mai îmbrăca aşa. Şi eu, prin muzeul meu, asta vreau să fac. Un loc în care se va păstra cultura şi tradiţia momârlanilor. Poate, până la urmă, o să conteze că o să fie un loc unde se păstrează cultura şi oamenii o să înţeleagă că, de fapt, ei au avut o moştenire la care i-au dat cu piciorul şi e important să aibă de unde să o recupereze.

 

Răzvan NECREALĂ