09.02.2010,  12:52:19 | 0 comentarii | 592 vizualizari
La cei 83 de ani ai săi are o singură dorinţă: Un bec în faţa casei


de Gheorghe OLTEANU
Bătrânul locuieşte pe strada Mestecenilor. Pe unde o fi şi asta? am căzut pe gânduri. Îmi venea să zic că pe undeva prin Paroşeni, dar nu eram sigur. M-am lămurit complet după ce l-am sunat pe un domn ofiţer de la Poliţia Vulcan. Da, e aia de dinainte de groapa de cenuşă.
Domnul Gheorghe Maier locuieşte în casa care are numărul 3. E pe stânga cum mergi pe străduţa care se face de la şosea. Peste drum de staţia facultativă.  Cam la o sută şi ceva de metri după staţia de transformare. O fetiţă de clasa a treia, care venea de la şcoală, mi-a arătat casa lui. Dar vedeţi, să strigaţi tare, că nu prea aude! m-a făcut atent eleva.
Bătrânul de 83 de ani locuieşte singur.
Ileana lui l-a părăsit acum cinci ani, după ce au dus-o împreună peste patru decenii. Avea 78 de ani când s-a prăpădit. “Nu mai am pe nimeni, numa’ lacrimile”, suspină moş Gheorghe în timp ce-şi pune încălţările. Încăperea în care-şi duce zilele e sărăcăcioasă. O masă, o sobă şi patul de pe care l-am făcut să se ridice când am bătut la uşă. Pe peretele dinspre care-i perna pe care-şi aşează capul când se odihneşte este o icoană a Maicii Domnului cu pruncul Iisus. În stânga şi la dreapta ei, două poze. Cea din stânga îl arată pe un tânăr în uniformă militară. Sub ea scrie: “20 ianuarie 1945, revenirea de pe front”.
“Eu îs acolo”, zice mândru moş Gheorghe şi începe să-mi povestească. Nu-l opresc, cu toate că pentru altceva venisem la el. Îl ascult atent şi îmi dau seama că, în ciuda beteşugurilor cu care s-a pricopsit trupeşte, mintea îi merge ceas. Avea şai’şpe ani când “s-a-ntors războiu’” şi în Paroşeni s-au oprit nişte soldaţi ruşi. “S-or pus să se hodinească. Or tăiat un cal şi au mâncat”, îşi aminteşte moş Gheorghe. El şi încă unul de seama lui, Mărcuş Ion, prieten bun de-al lui, acum mort, se tot învârteau pe lângă rusnaci. Politruca de era cu ei, Ludmila o chema, era o româncă de pe Don. Avea gradul de maior şi era cu şase ani mai mare ca nea Maier. M-a luat şi m-a pupat, zice nea Maier, iar chipul i se luminează. Când s-a făcut să plece, hazaica i-a întrebat pe băieţi dacă vor să meargă cu ei. Cu ruşii. Ăştia doi nu au mai stat pe gânduri. “Ne-au dat imediat uniforme şi ne-am pus PPS-ul pe piept. Eram tare mândri”. PPS-ul ăsta e, după cum mi-am dat seama, iar moşul a confirmat, automatul ăla rusesc, care are magazia de cartuşe rotundă. O armă pe care doar în filmele ruseşti de mai demult l-am văzut.
Cealaltă poză de pe perete, înfăţişând o tânără, are legătura cu ce s-a întâmplat în Ungaria. Unde nea Maier a ajuns cu ruşii. Acolo, într-un sat, a cunoscut-o pe Ilonko. Fata lucra la o cârciumă. Ai ei erau din România şi plecaseră în Ungaria prin ‘38. Nu ea e cea din fotografie. În poză e Eva, fata pe care nea Maier a făcut-o atunci cu Ilonko. Pe Eva a văzut-o doar în 1965, când s-a dus la nunta ei. 
Aducerile aminte l-au făcut să mai uite de artroza care-l omoară la piciorul stâng. “Toate suferinţele se trag din tinereţe”, grăieşte cu înţelepciune moş Maier. Care-şi aminteşte că şi el era aşa cum sunt tinerii de acum. Care nu ţin seama că trebuie să se păzească de frig şi de toate alea.
Unii-l văd  pe moş Gheorghe Maier din Paroşeni ca pe un reclamangiu incurabil. E cazul celor cu care s-a sfădit şi a ajuns şi la poliţie din cauză că, zice el, şi-au lăsat vitele să pască pe holda lui de la Căprişoara. La vremea aia, s-a dus şi la Gheorghe Ile, ca să-şi verse năduful. Primarul i-a scurtcircuitat rapid plângerea. I-a replicat că el nu-i obligat să-i apere proprietatea particulară. “Da, da’ impozit pe proprietatea particulară îi trebuie”, bombăneşte moş Gheorghe. Asta a fost când s-a dus pentru a doua oară la primar, aflu de la nea Maier. Prima dată a mers la el prin 2004. În primul mandat al lui Gheorghe Ile. S-a dus ca să-l invite la ei în Paroşeni. Ca să-i cunoască pe oameni şi să le ştie problemele.
Pentru problema care nu-i dă pace acum nu s-a mai dus la primărie. S-a dus la ziar, la Petroşani. Aşa am ajuns eu la dumnealui, pe Mestecenilor. “Dumneata eşti Gheorghe Olteanu?” m-a iscodit el bănuitor după ce mi-a deschis uşa. “Da”, i-am răspuns. “Îhî - a făcut moşul -, ştii ce-a zis Ile? Că ar întineri de n-ar mai fi Şchiopu, Blaj şi Olteanu! Asta l-am auzit eu spunând”. După care mă duce prin curte şi-mi arată doi stâlpi de beton. Unul în dreptul casei şi celălalt după grajd. Ambii au răsărit acum doi ani pe când moşul era internat în spital. Muncitorii de la firma care a schimbat stâlpii de lemn cu din aceia de beton nu s-au sinchisit că nu-i nimeni acasă. Au tăiat foraibărul de la poartă şi au intrat. Au pus la pământ şi doi pruni ca lumea, care stăteau în calea cablului nou pe care l-au întins între stâlpi. Au tăiat pomii, dar nu i-a lăsat acolo. Când a venit de la spital, moşul a găsit doar cioatele. Cui să se plângă, din moment ce nimeni nu se opreşte, ca să-l asculte, iar pe primar nu-l interesează că-i încălcată proprietatea privată a altuia?
Iau la numărat stâlpii începând de la casa vecină în sus. Sunt cinci. Toţi, în afară de cel de lângă casa moşului, au corpuri de iluminat. Domnul Gheorghe Maier crede - şi îmi vine să cred că are dreptate moşul - că la casa lui nu s-a pus bec tocmai pentru că s-a luat la contre cu primarul. “Dacă nu-mi pune bec, să ia stâlpu’ de aici, se enervează bătrânul. Mie nu-mi trebe. Nu m-o-ntrebat nimeni dacă le dau voie să-l pună pe pământu’ meu! Şi pe ăsta, şi pe ălălalt!”, şi-mi arată stâlpul de lângă casa vecină. Care stâlp e plantat tot pe pământul lui. Pe care observ că-i şi un mormânt. “E al Ilenei mele”, oftează moşul. 
Suferinţele bătrâneţii îl fac pe moş Gheorghe Maier să mai iasă noaptea din casă. Iese bâjbâind şi cu mare băgare de seamă. Ca nu cumva să se împiedice şi să rămână pe jos, lat. Aşa că vă daţi seama de ce are trebuinţă de o lampă care să-i lumineze şi lui curtea. Îl doare sufletul când vede că cei de pe lângă el au, iar el nu găseşte înţelegere unde trebuie. Cere, oare, prea mult acest bătrân suferind sau cineva îşi face ambiţie cu el şi nu vrea să-l ajute? Deocamdată nu dau niciun răspuns. Las un răstimp ca să văd ce se mai întâmplă...

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter