Întâmplarea face că am stat de vorbă cu Costel Avram, fără program, cu o zi înainte de Valentine’s Day. Pur şi simplu aşa s-a nimerit. Am băut ceai şi am mâncat plăcinte poale-n brâu făcute, ca la mama acasă, de soţia sa, Lili. Afară ningea liniştit şi-n calorifer „ardea” focul. După această discuţie „la gura sobei”, Costel Avram şi-a invitat soţia la o plimbare romantică într-un Petroşani troienit cu zăpezile de altădată. Acest gest nu era legat, neapărat, de sărbătoarea americană. Pentru cei doi, e doar un obicei împământenit în dulcea Moldovă şi adus, peste munţi, în Vale cu firescul cu care alţii aduc, tocmai de peste Ocean, obiceiurile cosmopolite.  

- Într-o atmosferă ce aminteşte de zăpezile de altădată, cum credeţi că va arăta viitorul apropiat al românilor? Vă întreb acest lucru pentru că prezentul nu ne oferă prea multe motive de optimism...

- Eu cred sincer că în viitor, aşa cum va exista viaţă, aşa va exista şi speranţă. Speranţa are, însă, câteva condiţionalităţi: dacă vom crea locuri de muncă în infrastructură, dacă vom absorbi fondurile europene, dacă vom şti să le gestionăm inteligent (şi nu în buna tradiţie românească ce a făcut ca Europa să fie mereu cu ochii pe noi)... Dacă toate astea

fi-vor împlinite, atunci şi statul şi omul vor fi cei câştigaţi. Iar între cei doi s-ar putea înfiripa, dacă tot am vorbit de Ziua Îndrăgostiţilor, o minimă poveste de dragoste...

- Care este, după dumneavoastră, cauza crizei pe care o traversăm?

- Traversăm o criză profundă şi ne vor ieşi pe nas litrul de ulei şi kilogramul de zahăr primite la alegeri ca să votăm cum am votat. Guvernanţii şi, în general, toţi politicienii români ar trebui să ceară scuze eroicelor noastre IMM-uri (adică întreprinderilor mici şi mijlocii) care aduceau 75% din PIB-ul României. Acestea au fost greu încercate în actuala perioadă din cauza neseriozităţii economice a statului. Statul le stoarce de dări şi de TVA-ul care se încasează la facturare şi nu la încasare. Cred că şi în lumea a treia TVA-ul se plăteşte doar la încasare. Întreprinderile de stat nu îşi plătesc impozitele datorate statului, dar niciun director de la stat nu a dat vreodată socoteală pentru reaua gestionare a banului public. Pentru că ei au fost puşi politic iar acest fapt le-a dat un fel de imunitate juridică pentru jaful banului public. E un fel de „trai, nineacă, pe banii babachii...”

 - Politicienii parcurg România în goana maşinilor de sute de cai-putere. Puteţi să ne spuneţi şi cum se vede ţara noastră de la nivelul străzii?

- Sigur. Mergeţi, de curiozitate, într-o parcare unde îşi lasă maşinile oamenii muncii şi mergeţi, apoi, într-o altă parcare unde îşi lasă automobilele cei care împart banul public. E o distanţă ca de la cer la pământ. E nefiresc ca aceia care produc PIB-ul României să o ducă prost iar cei care distribuie Produsul Intern Brut să o ducă incomparabil mai bine.

- Cum se întrevăd, din perspectiva unui partid care stă pe margine, soluţiile ieşirii din criză?

- Statul s-a mişcat greu când a fost vorba să dea o mână de ajutor IMM-urilor. Statul s-a împrumut, masiv, de la bănci şi, acum, acestea nu mai sunt interesate să mai finanţeze întreprinderile sau populaţia. O lege a responsabilităţii fiscale ar trebui să fie în beneficiul patronilor şi, implicit, al statului. Pare paradoxal ceea ce spun,  dar succesul financiar al patronilor şi al societăţilor comerciale pe care le conduc ar putea însemna renaşterea României. Le urez, cu toată sinceritatea, succes în elaborarea şi promovarea acestei legi. Dar le sugerez să nu facă ceea ce fac în mod tradiţional: întâi taie şi, apoi, măsoară. Orice Croitoru le-ar fi putut spune că în această meserie se procedează exact pe dos.

- Sunteţi un om al Văii, aveţi o funcţie de decizie în Consiliul Judeţean Hunedoara şi, cu toate acestea, primarii Văii nu sunt mulţumiţi de banii care îi primesc de la judeţ. Cum vă explicaţi această contradicţie financiar- sentimentală?

- Vicepreşedintele Consiliului Judeţean e în situaţia ingrată de a împăca şi capra şi varza. Nimeni nu a rezolvat, încă, această problemă fundamentală a omenirii. Oricât de mulţi bani ar fi la bugetul judeţean nu ar putea împăca toate cele 69 de administraţii publice locale. Recunosc că au fost bani mai puţini ca anul trecut. Dar aş vrea să menţionez un fapt care ne dă şi nouă apă la moară: şi Consiliul Judeţean are investiţii în infrastructură care se derulează chiar  în Valea Jiului. Şi aceste lucrări se fac tot cu bani din bugetul judeţean. Dacă economia românească se va relansa iar bugetul se va alimenta în mod proporţional, cu siguranţă că primăriile Văii Jiului vor fi primele care vor beneficia de aceste noi infuzii de fonduri.

Sigur că atunci când gestionezi sărăcia, cei care primesc mai puţin vor acuza criteriul politic de împărţire a banului public. Dar e la fel de adevărat că cei „nedreptăţiţi” de noi în 2009 şi-au echilibrat, apoi, bugetul local prin dirijarea banilor de la centru, cu hotărâri de guvern venite „cu dedicaţie”. Bugetul lor a fost, astfel, dublu faţă de cel iniţial.  Firesc ar fi ca avuţia României să se distribuie în mod egal tuturor românilor şi nu după bunul plac al unui anumit partid aflat, temporar, la putere.

- Am observat că aţi atacat public atribuirea funcţiei de prefect al judeţului nostru unui reprezentat al UDMR-ului. În acelaşi timp, am văzut la televizor că la una din şedinţele Consiliului Judeţean, prefectul Atilla Dezsi a luat cuvântul iar la final a dat mâna cu toată conducerea executivă a judeţului. Cum au evoluat  relaţiile  între reprezentanţii a două partide cu ideologii atât de opuse?

- Da, aţi văzut bine. Scena era reală. Aş adăuga chiar că dl. prefect m-a invitat la o cafea. Fiind un om civilizat, am acceptat. Eu rămân la aceeaşi poziţie: omul Dezsi Atilla este un om deosebit şi, la urma urmei, e un om al Văii la fel ca şi mine. El e din Lupeni iar eu mă consider a fi din Petroşani. Sigur că în chestiunile în care m-am exprimat anterior, rămâne aşa cum am stabilit. Aştept cu nerăbdare ca, la prima sărbătoare naţională de la Ţebea, prefectul judeţului Hunedora să respecte sentimentele româneşti. Adică, sper să fie la fel de loial românilor pe cât a fost domnişoara Johanna Farkas (Hani), o tânără maghiară din Abrud, care a fost, ani de zile, la bine şi la rău, prietena devotată a Crăişorului. Istoricii au observat că Avram Iancu a avut cu Johanna Farkas cea mai îndelungată relaţie de prietenie din viaţa sa. A fost alături de el şi în cea mai periculoasă clipă din zbuciumata sa existenţă. Atunci când, în 1848, maiorul Hatvani a intrat, pe neaşteptate în Abrud, pentru a-l prinde pe Iancu, Crăişorul se afla în casa avocatului Tamas Farkas, tatăl Johannei. Atunci când trupele maghiare se apropiau de oraş, Hani l-a ajutat pe Avram Iancu să fugă prin grădina din spatele casei. Pe acolo a plecat spre Câmpeni, de unde a pregătit contraofensiva împotriva lui Hatvani. Superbă poveste de dragoste, nu-i aşa? Demnă de un Dragobete româno-maghiar...

- Domnule vicepreşedinte, vă pun o întrebare pe care, probabil, aţi auzit-o cu frecvenţa cu care cade  picătura chinezească: se duce, Doamne iartă-ne, Apa Serv-ul pe apa Sâmbetei?

- Trebuie să recunosc că, la Apa Serv, viitorul nu sună prea bine. Sau, ca să reformulez într-un ton optimist, viitorul nu suna bine. Cum s-a ajuns aici? E o poveste tristă şi, parcă, fără de sfârşit. La ora asta, lucrurile sunt încă destul de încurcate dar pare să se întrezărească lumina de la capătul tunelului. Preşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Ioan Moloţ, subsemnatul şi toţi primarii Văii Jiului am încercat să găsim o soluţie viabilă. Săptămâna trecută am fost împreună cu primarii din Petroşani şi Aninoasa, Tiberiu Iacob Ridzi şi Ilie Botgros, la Bucureşti. Am fost primiţi de ministrul Finanţelor, dl. Sebastian Vlădescu, pentru a găsi o soluţie comună de salvare a Apa Serv-ului. N-am găsit, pentru că datoriile imense ale societăţii o făceau incapabilă să supravieţuiască. Factorii de decizie de la nivel judeţean au înţeles necesitatea de a găsi o soluţie amiabilă pentru a putea accesa cele 40 de milioane de euro destinate reabilitării infrastructurii. Am găsit înţelegere deplină la conducerea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice şi, astfel, cred că apa Văii Jiului este salvată. Totul, în cele din urmă, a ţinut de o decizie politică. Dar eu, înainte de a fi om politic, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, sunt un om al Văii Jiului şi nu îmi este deloc indiferentă soarta oamenilor din Valea Jiului. De aceea, ca cetăţean al Văii, salut înţelepciunea celor care au decis astfel, spre binele cetăţenilor.

- Cum este, domnule Avram, să fii liderul judeţean al unui partid local şi europarlamentar?

- Am făcut o analiză temeinică la toate organizaţiile noastre din judeţ şi am aflat, de la sursă, cum este. Ca să fac haz de necaz, voi spune că noi nu suntem, astăzi, un partid parlamentar ci doar unul europarlamentar. Partidul se sprijină, în acest moment, doar pe aleşii locali. Prin ei, va trebui să îndeplinim obiectivele majore ale anilor ce vin. În 2012 sunt alegeri locale. Dacă vom avea rezultatele pe care contăm, vom reveni şi în parlament, acolo unde, de fapt şi de drept, ne este locul. N-am fost până acum la guvernare, dar cred că a venit timpul să ne implicăm şi în actul guvernării. Ideea noastră ţine de o justiţie morală: cei care s-au îmbogăţit fără muncă să înapoieze ţării ceea ce au dobândit în mod  ilicit. Ar fi vorba de o firească şi de o necesară reparaţie morală. Aţi observat că, în perioadele de criză, vânzătorii de vise au mare succes mai ales la cei care se hrănesc doar cu vise? Caritas-ul, Robingo, Bingo, Superbingo au vândut şi vând, în continuare, românilor iluzii în timp ce spectacolul merge, nestingherit, mai departe. Oamenii politici care au adus România în această stare jalnică ar trebui introduşi în nişte case de amanet de unde să nu mai fie scoşi, afară, niciodată. Să nu mai dea lumea nici măcar doi lei pe ei. Doi lei vechi...

 - Ştiu că aveţi şi sarcini venite de la centru. Cum vă descurcaţi?

- Ca membru în Biroul Permanent al partidului coordonez activitatea a şase judeţe: Gorj, Mehedinţi, Arad, Timiş şi Caraş Severin. În Gorj avem cea mai tare organizaţie din ţară. Au 12 aleşi locali, inclusiv primari şi viceprimari. În sud, sunt oameni aprigi. La ultima şedinţă, de vineri, am crezut că îmi e suficientă o oră ca să pot împăca cele două tabere  rivale. Mi-au trebuit, însă, cinci ore şi jumătate. Dar, în cele din urmă, toată lumea a dat mâna cu toată lumea. A trebuit să vin, noaptea, pe Defileul Jiului cucerit de o ceaţă care te împiedica să vezi la doi paşi. A fost greu până la Lainici, că de la mănăstire până în Vale lucrurile merg, inevitabil, cu Dumnezeu înainte. La noi în judeţ le-am spus aleşilor locali ai PRM că dacă nu fac treabă, dacă nu respectă disciplina de partid şi dacă nu-i respectă pe oamenii care i-au ales, vor pleca şi din partid şi din funcţii. Vor veni supleanţii... Am schimbat până acum trei consilieri locali şi vor mai urma şi alţii. Fără disciplină nu faci nimic...

Dialogul a luat sfârşit. În surdină se aud „Ţapinarii”,  într-un cântec trist  anti Valentine’s Day: „Când simţi că nu mai poţi, cântă/ Când simţi că nu mai crezi, aplaudă/ Când simţi că nu mai simţi, uită/  Când nu mai simţi, cântă/ Viaţa e o luptă, societatea-i o boală/ Eşti singur mereu şi nimeni nu te cântă/ Don Quijote, ce păcat, nu-s uriaşi, e o moară/ Unde-s visele făcute praf printre rânduri...”.  

Mihai BARBU