|
.
17.02.2010, 14:10:29 | 0 comentarii | 598 vizualizari
Atâta vreme cât Guvernul Boc dă bani cu picătura, Programul de reabilitare termică a blocurilor rămâne pentru mulţi doar un vis frumos
Articole de acelasi autor
de Corneliu BRAN
În ani de criză, proiectele administraţiilor publice locale sunt relative, cu tot optimismul moderat al autorităţilor. Din cauza lipsei fondurilor, programul de reabilitare a blocurilor de locuinţe din întreaga ţară, stabilit de guvern, a fost bine de tot ajustat din pix în 2009 şi se pare că la fel va fi şi în 2010.
10 din 34 în 2010
Anul trecut, pe listă, la Petroşani, se aflau 41 de blocuri. Într-un final, doar 6 blocuri au mai intrat în program, fiind finalizate lucrările, pentru că doar pentru atât a trimis finanţare guvernul. Faţă de celelalte localităţi din Vale tot a fost ceva, deoarece cele mai multe primării n-au primit nici atât.
Anul acesta pe lista aprobată de Consiliul Local Petroşani se mai află 34 de blocuri. Se aude că, până la toamnă, doar 10 vor intra pe programul de lucrări. În ritmul acesta, cele 34 de blocuri nu vor fi gata nici peste trei ani, dar să mai vorbim şi de altele, cu zecile, aflate în aceeaşi situaţie proastă.
L-am întrebat despre acest subiect şi pe Ion Dobre, director S.P.A.D.P.P. din cadrul Primăriei municipiului Petroşani. Acesta ne-a declarat: „Toate blocurile care sunt aprobate de Consiliul Local Petroşani, blocuri rămase de pe lista de anul trecut, în număr de 34, au un statut egal. Nu putem spune la ora actuală care dintre cele 34 de blocuri intră în program anul acesta, pentru că deocamdată nu ştim exact toate datele. Aşteptăm ca asociaţiile de proprietari ale respectivelor blocuri să depună banii la C.E.C. Bank. Primul pe listă va intra blocul care are cel mai mare procent de bani depuşi, din procentul de 20% care revine locatarilor respectivi. Lista este momentan închisă, cele 34 de blocuri sunt stabilite încă de anul trecut, dar pentru deplina transparenţă şi liniştea cetăţenilor, le mai reamintim o dată aici, ca să nu existe loc de interpretări. Este vorba de următoarele blocuri: 9 Mai – blocul 2A, Aleea Trandafirilor – blocurile 2 şi 4, Aleea Poporului – blocurile 2, 3A, 5 şi 6, Nicolae Bălcescu – blocurile 3 şi 5, 1 Decembrie 1918 – blocurile 63, 92 şi 96, Şt. O. Iosif – blocurile 1A, 1B, 1C, 2A, 2B, 2C şi 6, General Dragalina – blocul 7, Carpaţi – blocul 2, Aleea Florilor – blocul 1, Independenţei – blocurile 3, 12, 17 şi 18, Păcii – blocurile 3,4,5,6,8, 10, 12, 14”.
Cine n-a fost iute şi deştept de la început, e greu să mai spere acum…
L-am întrebat pe director şi de „lista închisă”, adică de asociaţiile de proprietari înfiinţate în ultima perioadă asociaţii care doresc să se regăsească şi ele pe această listă. Din ce ne-a spus dumnealui, şanse de a intra pe listă există, dar de a intra şi blocurile în reabilitare nu prea, cel puţin anul acesta. Aceasta deoarece există deja un număr destul de mare de asociaţii de proprietari care au depus sumele integrale din contribuţia de 20%. Iar cum guvernul nu va da verde în 2010 decât pentru 10-11 blocuri, nici în 2011 nu va fi sigură intrarea în reabilitarea mult dorită de mulţi locatari petroşeneni.
„În următoarea perioadă pot intra pe listă şi alte blocuri doar dacă, din cele 34 aprobate, locatarii dintr-un bloc nu strâng şi nu depun banii la C.E.C. Bank, bani care le revin din contribuţia de 20% stabilită de guvern. Bineînţeles, noile intrări vor trebui să fie aprobate şi de Consiliul Local Petroşani, în urma unei şedinţe care va avea loc la momentul respectiv, dacă va fi cazul. O altă posibilitate de a intra şi alte blocuri pe această listă ar fi ca toate cele 34 de blocuri să fie finalizate anul acesta. Ceea ce, personal, mă îndoiesc, în sensul că, deşi am cerut finanţare pentru toate cele 34 de blocuri, probabil vom primi doar pentru maxim 10 în 2010”.
Criterii. Cum pentru sectorul 1 din Capitală s-a putut, de ce nu s-ar putea şi pentru românii din Valea Jiului?
Ne veţi întreba ce se întâmplă dacă, să zicem, guvernul aprobă anul acesta finanţare pentru doar 10 blocuri, iar la bancă au depus contribuţia de 20% circa 20 de asociaţii de proprietari, dintre cele 34 aflate pe listă? Atunci, următorul criteriu va fi „din ce materiale este construit blocul”, prioritare fiind blocurile construite din beton. Apoi, al doilea criteriu va fi „mărimea imobilului”, prioritare fiind blocurile cu patru etaje.
Reamintim că blocurile din sectorul 1 din Capitală, condus de primarul Onţanu, au fost reabilitate fără nicio contribuţie a cetăţenilor respectivi. Atunci de ce nu s-ar putea subvenţiona şi blocurile din Valea Jiului? Nu suntem şi noi tot români? Nu ne plătim şi noi taxele şi impozitele ca cei din sectorul 1? Nu suntem şi noi o zonă defavorizată, monoindustrială, cu şomaj ridicat şi cu cazuri sociale peste nivelul ţării?
Printr-o simplă hotărâre de guvern, miniştrii şi-ar mai putea spăla păcatele faţă de distrugerea voită a industriei miniere din Valea Jiului.
Reabilitarea blocurilor, repararea şi modernizarea drumurilor spre Herculane, Voineasa şi Defileul Jiului, continuarea şi finalizarea proiectelor mari din turism, trecerea CNH-ului şi Paroşeniului într-un complex energetic şi deschiderea a câtorva fabrici (conserve, confecţii, asamblări electrotehnice etc.) ar face dreptate şi pentru cetăţenii din Valea Jiului. Care ar mai putea trece decent peste aceste vremuri tulburi, iar cetăţenii i-ar mai ierta pe guvernanţi de tot ceea ce s-a întâmplat după 1990 cu Valea Jiului.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
Cataloage promoţionale 2024
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
Rame click - comandă online!
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!
Cataloage promoţionale 2024
Alege să o susții!
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Newsletter
|



