Astăzi vă prezentăm un caz social şocant din Lupeni, care a mai fost mediatizat în anii trecuţi, dar care, ca atâtea altele, nici pe departe nu a fost rezolvat. Nici măcar parţial. Mai mult, administraţia locală din Lupeni pune serios umărul la demolarea acestei familii, uitând că la mijloc sunt şi nişte suflete de copii.

 

După ce aleşii s-au văzut cu sacii-n căruţă...

De la început vom spune că nici pe departe nu încurajăm oameni care consumă şi nu-şi plătesc obligaţiile la zi cu anii. Dar nici nu putem sta cu braţele încrucişate când la mijloc este vorba de nişte copii nevinovaţi, care nu au nicio vină că s-au născut. Pe de altă parte, recunoaştem deschis că, în primul rând, vina că s-a ajuns aici este a celor doi părinţi, dar o mare parte din vină o are şi administraţia locală lupeneană, precum şi alte firme care oferă servicii pe raza municipiului Lupeni. Pentru că nu ni se pare normal ca să prestezi servicii unei familii, care apoi nu le plăteşte cu anii, iar tu, aşa-zis „firmă serioasă”, nu faci nimic, nici măcar o anchetă socială, prin care să vezi că familia respectivă nu are din ce plăti serviciile respective. Şi apoi, evident, să iei urgent măsurile de rigoare, oprind imediat serviciile respective. Dacă s-ar fi procedat aşa, fireşte că nu s-ar fi ajuns la datorii de peste 190 de milioane de lei, la mai multe utilităţi publice, din care, aşa cum ne-am obişnuit în România, aproape jumătate sunt penalizări de neplată a facturilor. În cele ce urmează, vom revedea cu toţii tabloul nefast al acestei familii din Lupeni, o tragedie lupeneană care se întâmplă exact sub ochii noştri, ai tuturor. Şi, mai ales, în faţa aleşilor locali, care după alegerile de tot felul şi după ce şi-au văzut sacii plini în căruţă, nu catadicsesc să ajute această familie cu nimic, uitând cu totul de promisiunile electorale făcute acestei categorii de cetăţeni.

 

Blocul 74 – ce a fost şi ce a ajuns…

Cine urcă în blocul de garsoniere 74, de pe strada Tudor Vladimirescu, vizavi de „Pluss”, are parte de o mare surpriză neplăcută, încă de la intrare, mai ales dacă mai este şi seară. În primul rând, ca să intri în singura scară a blocului, trebuie să faci balet. Scările de ciment îngheţate şi destul de praf făcute îţi oferă cunoştinţă cu solul imediat ce calci pe ele. Bezna e la ea acasă iar gheaţa este iarna pretutindeni. Odată ce intri în bloc, simţi imediat mirosul greu, de igrasie, chiar dacă aproape la fiecare palier nu mai există geamuri pe scară. „Aerul condiţionat” e la el acasă, şi asta până la etajul 10. Liftul, fireşte, nu funcţionează, cum de altfel niciun lift nu mai este funcţional la toate blocurile cu zece etaje din Lupeni. În spatele uşilor de pe coridoarele lungi şi întunecate de la fiecare etaj se aud tot felul de sunete: manele, ţipete, gălăgie, câte un plâns de copil. Mirosuri de mâncare, amestecate cu mirosul greu de igrasie, amplifică senzaţia de greaţă pe care o ai când urci. Cam aşa se prezintă imobilul 74, altădată floarea blocurilor din Braia.

 

Apartamentul 163, de la etajul 10 - un adevărat pericol social

Leonuţa Pop din Lupeni locuieşte împreună cu cei trei copii şi cu soţul dumneaei, Victor, în apartamentul social nr. 163, de la etajul 10 al acestei clădiri. Am ajuns la această locuinţă, undeva pe seară. Intrând în casa acestei familii am sesizat imediat curăţenia din singura cameră, care făcea însă o notă discordantă cu pereţii, plini de igrasie. Niciodată nu ne-a fost dat să vedem atâta negreală pe pereţi şi atâta igrasie, deşi am văzut destule în meseria noastră. Cei trei copii minori, toţi şcolari, stăteau ascunşi în cămară: „Le este ruşine, de asta s-au ascuns”. După un minut-două de „negocieri”, am reuşit să-i scoatem de-acolo. Ba chiar şi să-i facem să vorbească. Printre altele, ei ne-au spus că le place la şcoală, că merg frecvent şi că nu au absenţe, iar de citit şi de scris ştiu deja să o facă. Ceea ce este un lucru minunat. Uitându-ne la ei ne-a trecut imediat prin minte: „Oare cum or putea trăi copiii ăştia de igrasia asta? Cum de nu sunt bolnavi de plămâni?”. 

Şi totuşi, pentru jaful acesta de garsonieră, fără apă şi cu curent electric branşat ilegal, firma primăriei, S.C. Universal Edil, celebră pentru „seriozitatea” sa şi pentru „bunele” servicii aduse faţă de cetăţenii din Lupeni, cere o căruţă de bani, restanţele lunare, plus penalizări de tot felul.

 

Datorii de aproape 200 de milioane de lei numai la utilităţi şi chirie socială!

Am ajuns fireşte la problema cea mai mare a acestei familii. Citiţi şi vă minunaţi cu toţii şi puneţi-vă întrebarea: oare de ce au fost lăsaţi să ajungă la datoriile astea? Există două răspunsuri la această întrebare: din lipsă de profesionalism şi din prea multă indiferenţă sau din răutate. Poate că este câte puţin din fiecare.

 

Deci, să vedem: somaţie de plată de la S.C. Apa Serv

Valea Jiului (nr. de ieşire 18.065) de 5.204,38 lei (2.461,48 debit apă-canal, 2.742,90 penalităţi); somaţie de plată de la S.C. Universal Edil (nr. 5.006 din 8.09.2009) de 7.103,32 lei (energie termică – 1.587,13 lei + 834,91 lei majorări de întârziere, gunoi – 469,89 lei + 77,83 lei majorări de întârziere; chirie socială – 2.559,46 lei + 1.495,50 lei majorări de întârziere; cheltuieli de judecată – 78,60 lei); somaţie Electrica Banat – 5.500 lei (debranşat de 4 ani); alte datorii – 1500 lei.

 

„Viceprimarul nu ne-a ajutat, iar la primar nu am fost lăsată niciodată să intru…”

Acum, toate astea trebuie plătite… Dar cu ce? Din moment ce nici executorul judecătoresc nu a avut ce recupera. „Numai dacă nu mă ia pe mine. Dar şi cu mine ce să facă… Sunt bolnavă, sunt grasă, vai de capul meu. Veniturile noastre sunt cei 191 lei alocaţiile copiilor şi 330 de lei ajutorul social. Soţul nu are un serviciu stabil, lucrează cu ziua în piaţă, nu câştigă mai nimic. A tot încercat la primărie să găsească un loc de muncă. Dar nu i-au dat decât promisiuni. Eu la fel, am tot fost peste tot. Aveam o şansă la o firmă de la Vâscoza, dar când să mă angajeze, au băgat-o pe alta… Aşa, mai spăl câte o scară, mai fac curăţenie… dar atât, nimic sigur. Am vrut să găsim o altă locuinţă socială, că vedeţi cum arată pereţii aici şi mi-e frică să nu se îmbolnăvească rău copiii. Am mers la primărie de câteva ori. La domnul primar nu am fost lăsată să intru niciodată. M-am înscris în audienţă, care a ţinut-o domnul viceprimar. I-am spus de o casă socială. Mi-a răspuns să căutăm noi alta liberă şi ne-o repartizează. Am găsit o locuinţă socială părăsită în Ştefan, la o casă. Bucuroasă că scăpăm de igrasie şi de etajul 10  m-am dus la viceprimar. I-am spus că am găsi ce mi-a cerut. Mi-a zis că este în regulă, să aştept şi ne-o va repartiza. Apoi, nimic… iar după un timp am aflat că a fost dată altcuiva. Nu de mult am văzut-o scoasă la vânzare în Preţul Exact…”, ne-a declarat femeia cu lacrimi în ochi.

Cuvintele sunt de prisos de-acum. Cine vrea să ajute familia, şi mai ales copiii respectivi, ştie unde să o facă. Credem că, cel mai în măsură pentru cineva dispus să facă o faptă creştinească este să meargă la faţa locului şi să vadă exact cum stau lucrurile. Avem speranţa că apelul disperat făcut de această familie, prin intermediul ziarului nostru, va găsi cât de cât un ajutor. Orice sumă de bani, haine, hrană sau caiete, cărţi şi jucării sunt binevenite. Oricând şi la orice oră. Dumnezeu să îi ajute!