1. Se ştie din opera sa dramatică (Legenda naiului, scenariul pentru păpuşi, Ridendo) şi literară (unele din povestirile din volumele Povestiri petrilene, 1973, şi Şoarecele B şi alte povestiri, 1988, sau din romanele De ce plânge mama?, 1973 şi Dansul ursului, 1988), că lumea copiilor şi copilăria lumii l-au fascinat pe Ion D. Sîrbu ca, de altfel, pe toate marile spirite naive şi de o puritate morală aidoma deschisului fraged şi luminos al cerului, prin care din când în când se întrevede adevărul. Mama sa, într-o înţelepţire de veacuri, parcă de rezonanţă brâncuşiană, îi spunea că „Dumnezeu se uită la cei mari prin ochii celor mici…” Şi vorba mamei şi-a încrustat-o adânc pe tablele de granit ale memoriei.

În perioada în care a fost secretar literar la Teatrul Naţional Craiova, Ion D. Sîrbu a consiliat literar şi Teatrul de păpuşi. A scris pentru acesta scenariul Ridendo, mai târziu, în 1980, i s-a reprezentat aici şi Legenda naiului. Dar fapt important este că a consemnat unul din momentele de înalt relief al mişcării respective şi a dat seamă despre una din impresionante personalităţi în domeniu, despre „arhitectul” metafizic al păpuşii, Eustaţiu Gregorian, scenograf al acestui teatru. În 1965, Teatrului de păpuşi din Craiova şi Ion D. Sîrbu participă la Al treilea Festival Internaţional ale Teatrelor de Păpuşi şi Marionete, din Bucureşti (10-25 septembrie). Cu această ocazie are loc şi o sesiune de lucrări a Comitetului executiv UNIMA. De-a lungul a două săptămâni, 33 de teatre şi ansambluri din toate colţurile lumii au prezentat 30 de titluri în 60 de reprezentaţii. Sunt prezente, de pildă, Teatrul de păpuşi din Hunan – China, Children’s Fairyland Puppet Players – Oakland, California, Lewis Mahlmann’s Lilliputian Players – San Francisco, Pantopuck and Violet – Anglia, Teatrul Martin-Martine – Franţa, Teatrul de păpuşi şi umbre Bhartiva Lok Kala Mandal din Udaipur – India; Teatrul de păpuşi din Budapesta, Teatrul Marcinek din Poznan, Teatrul Ţăndărică din Bucureşti, Teatrul Central de păpuşi din Moscova, Teatrul de păpuşi din Dresda, Teatrul de păpuşi din Cairo, Teatrul Central de păpuşi din Sofia, sau Teatrul de păpuşi din Craiova. Juriul, format din 7 personalităţi de pe diverse meridiane, a fost prezidat de Marcel Breslaşu. În această înaltă confruntare, Eustaţiu Gregorian îşi adjudecă premiul pentru scenografie la spectacolul Jucăriile Mihaelei al Teatrului de păpuşi din Craiova, iar Ion D. Sîrbu dă seamă asupra manifestării printr-un tulburător eseu, Un nou rival la orizont: păpuşa. Pe marginea concursului U.N.I.M.A., în Ramuri, nr. 10 (15 oct. 1965, p. 17).(în Dicţionarul teatrului de păpuşi, marionete şi animaţie din România, Ed. Ghepardul; Festivalul Gulliver, Galaţi, 1999, realizat de 34 de specialişti în domeniu, sub coordonarea lui Cristian Pepino, ediţie îngrijită de Mircea Ghiţulescu, pp. 236-237). 

Ion D. Sîrbu pune în lumină, prin acest eseu, situaţia teatrului în genere, ca încercare şi deschidere, prin rivalitatea păpuşii. În istoria şi fenomenologia artei se întâmplă să apară câte un „accident”, devenirea să se perceapă ca obturată sau perturbată, însă mersul lăuntric al activităţii spiritului înaintează ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, ca şi cum toate îi sunt de folos. Nimic nu se dezvoltă fără sfâşiere, opoziţie şi contradicţie, şi, implicit, fără eliminarea determinantelor de care spiritul s-a folosit şi din care s-a retras. Ce ajunge exterioritate cade în groapa finitudinii. 

(va urma)

Dumitru VELEA