23.02.2010, 14:50:07 | 0 comentarii | 584 vizualizari
Ei vor pământ! Un politician de provincie, o fostă funcţionară, un poliţist şi o funcţionară = INFLUENŢĂ! Familia Pătrăşcoiu din Uricani - acuzată că a abuzat de funcţii pentru a pune mâna pe terenurile localnicilor
![]() Articole de acelasi autor
de Alina PIPAN
Păgubiţii declară că în acest caz sunt implicaţi actuali sau foşti funcţionari publici din Uricani, acuzaţiile ducând spre fals, uz de fals şi trafic de influenţă
Uricaniul este oraşul cu o arie de peste 25.000 de hectare – una dintre cele mai mari unităţi administrativ-teritoriale din ţară. Puţină infrastructură, multe terenuri. Cum averea cea mai de preţ a omului este pământul, proprietatea, iar Uricaniul este plin de terenuri, acestea le-au făcut unora cu ochiul. Şi au pus mâna pe ele. Mai mult sau mai puţin legal, folosindu-se de funcţii în instituţii ale statului.
Dobârceanu vs. Pătrăşcoiu
Familia Ion şi Tudora Dobârceanu se luptă de 10 ani prin tribunale cu familia Vasile şi Paraschiva Pătrăşcoiu. Atât Vasile cât şi Paraschiva Pătrăşcoiu au notorietate în localitate. Vasile Pătrăşcoiu este consilier local de câteva mandate iar doamna Pătrăşcoiu a lucrat în administraţia oraşului Uricani ani de zile, în prezent fiind la pensie. Fiul este poliţist, tot la Uricani, iar fiica lor este funcţionar public la Petroşani. Adesea, poate fi văzută aranjând săli de nuntă (deşi, vă reamintim, funcţionarilor publici le este interzis prin lege a desfăşura alte activităţi remunerate, în afara celor din domeniul didactic/ ştiinţific).
Familia Dobârceanu spune că s-a săturat de falsurile şi abuzurile familiei Pătrăşcoiu. Care, prin acces liber şi posibilitatea modificării unor acte, a reuşit să pună mâna pe aproape 9.000 de mp de teren.
Necazurile familiei Dobârceanu au început în anul 1962, când o parte din proprietăţile sale au trecut în proprietatea administraţiei locale. Terenurile respective au fost folosite pentru proiecte de infrastructură. Pe fostul lor teren, în suprafaţă de 26000 de mp, s-a construit Şcoala Generală Nr. 1, o parte din blocul turn, o popicărie, o staţie de autobuz, dar şi Biserica Catolică. Din teren a rămas o suprafaţă de 3000 mp - teren ce aparţinea Valeriei Dobârceanu.
În 1982 acesta a fost trecut, de asemenea, în proprietatea statului şi a fost folosit pentru construcţia şoselei de centură, DN66A. În schimb, familia a primit un teren de 2.980 mp. Terenul, în momentul în care a fost repartizat, era plin de betoane pentru că aparţinuse EM Uricani. Dar familia l-a eliberat şi a plantat pomi fructiferi. Tot în 1982, familia Dobârceanu a primit o adeverinţă de schimb.
În anul 1990 a primit o altă adeverinţă cu tabelul validat de Comisia locală de validare cu nr. de CF în care se refăcuse schimbul de terenuri. „Au susţinut atunci că actele în care era menţionat schimbul de terenuri dispăruseră şi că terenul nostru nu l-am avut dat în schimb, ci doar închiriat. Noi le-am dat actele acelea care ei susţineau că nu mai sunt la primărie. În momentul dispariţiei actelor, la Agricol era responsabilă Paraschiva Pătrăşcoiu, soţia lui Vasile Pătrăşcoiu, el fiind consilier local. Împreună cu actualul secretar al Primăriei Uricani au eliberat tot felul de adeverinţe şi acte care le foloseau soţilor Pătrăşcoiu. A fost implicată şi Silvia Vârloiu, actualmente inginer de la Agricol, care a semnat în locul domnului primar susţinând că terenul nu l-am avut dat la schimb ci doar închiriat”, ne povestesc soţii Dobârceanu.
Soţii Pătrăşcoiu - acuzaţi că prin ajutorul altor funcţionari din primărie ar fi falsificat acte pentru a pune mâna pe terenuri
„Pătrăşcoiu Paraschiva a fost şefa Financiarului până la ieşirea la pensie. Paraschiva şi Vasile Pătrăşcoiu au făcut tot felul de acte false împreună cu şefa Cărţii Funciare, eliberându-le tot felul de CF-uri care nu erau menţionate în certificatele de moştenire ale succesorilor acestora Gheorghe şi Trifu Maxer.
În anul 1985, terenurile expropriate au trecut în patrimoniul primăriei cu Decretul de expropriere 400/55. Soţii Pătrăşcoiu au cerut primăriei o declaraţie de revendicare a terenurilor expropriate pe numele Paraschiva (Chivuţa) Pătrăşcoiu şi Constantin Maxer, fratele acesteia după defuncţii moştenitori ai acestora, prin care obţineau 10.000 de mp de teren.
În anul 2001 i s-a atribuit prin ordin al prefectului suprafaţa de 10.279 mp din CF 41 cu nr. topo 1815, 1826/1, 1816 - 9007 mp şi CF 241 cu nr. topo 1750 în suprafaţă de 1271 mp. În anul 2002, în baza decretului de caducitate, o suprafaţă de 9007 mp s-a intabulat conform Legii 18/1991 pe numele fraţilor Pătrăşcoiu Paraschiva (Chivuţa) şi Maxer Constantin. Doar că Maxer Constantin a pretins drepturile de moştenire folosindu-se de o asociere de nume cu a unui alt Maxer Constantin (a lui Avram), decedat de 37 de ani. Împroprietărirea s-a făcut conform CF 41, care trece cu situaţie neschimbată în CF 2186”, ne explică soţii Dobârceanu.
Mai pe scurt, soţii Pătrăşcoiu şi-au luat partea lor de moştenire şi şi-au extins CF-urile şi pe terenul alăturat, neintabulat, obţinând astfel un teren cu o suprafaţă dublă faţă de cea cuvenită, acaparând pământul familiei Dobârceanu. Dar şi al altor familii.
„În 2002 am deschis proces pentru revendicarea dreptului de schimb făcut de primărie. I-am avut martori pe secretarul consiliului local de la vremea aceea, Ion Mihuţ, dar şi pe inginera Agricolului, Elena Semeni. Judecătoria Petroşani a constituit o comisie la faţa locului formată din Gheorghe Iacob şi grefiera Victoria Dascălu. După cercetările din teren aceştia ne-au dat dreptate. Am câştigat prin sentinţa nr. 1718 din 25 aprilie 2003”, ne povestesc reclamanţii.
Paraschiva Pătrăşcoiu a făcut recurs la Deva şi la Curtea de Apel Alba. Aici a invocat constatarea caducităţii cu Decretul 400/ 1955 cu Decizia civilă 75/A/1999. Aceasta s-a judecat folosindu-se alte numere topo 1758, 1759/2 din CF 41, care a fost irevocabil respinsă.
Ei vor pământ. Chiar dacă acesta se obţine prin fals în acte şi uz de fals
„Începând cu anul 2003 până în 2009 familia Pătrăşcoiu a făcut tot felul de acte false şi donaţii, ajungând astfel unicii moştenitori ai tuturor terenurilor din acea zonă. Acele terenuri aparţin moştenitorilor de drept, printre care suntem şi noi. Terenurile pe care le-am primit noi şi Sofia Ninu în schimb au fost modificate în hărţile topografice. În cartea funciară 150 aceste terenuri aveau alte numere topo. Ele au fost dezmembrate şi s-a întocmit o nouă carte funciară la cererea lui Trifu şi Constantin Maxer, Constantin Maxer fiind atunci topograf la EM Uricani. Până la ieşirea la pensie a avut acces la cartea funciară şi a modificat inclusiv hărţile vechi din 1800. El, folosindu-se de coincidenţa de nume, s-a şi dat drept un moştenitor mort acum 37 de ani, şi a pretins terenurile moştenite ale familiei Maxer. Constantin Maxer, care se pretinde moştenitor, este fratele Paraschivei Pătrăşcoiu. Folosindu-se de acte false, soţii Pătrăşcoiu au ajuns unicii moştenitori prin intermediul donaţiilor şi schimburilor de teren. Cerem ca aceştia să răspundă în faţa justiţiei şi să ne plătească daune materiale pentru toţi cei 9 ani de judecată”.
Povestea familiei Dobârceanu este susţinută de mai multe familii vecine din Uricani. Localnicii cunosc abuzurile familiei Pătrăşcoiu. Sunt scârbiţi de foamea ce i-a stăpânit pe aceştia şi de faptul că nu au evitat să facă uz de funcţie pentru a fura pământul ce aparţine, de drept, altor familii.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|