De ceva vreme încoace, proble­ma mi-a fost semnalată de mai mulţi vulcăneni. E drept, este vorba despre oameni în vârstă care au apucat monumentul de la Dincă pe când acesta se afla încă în picioare. Precizare neapărat necesară, fiindcă n-aş crede ca vreun tânăr dintre cei născuţi de la Revoluţie încoace să fi auzit, nu zic să fi văzut, de Buzduganul care trona, odinioară, la intersecţia în care drumul care duce spre Pasul Vâlcan se desprinde din şoseaua principală.

 

Pentru mine,

ca şi pentru alţi vulcăneni născuţi şi crescuţi în oraşul de la poalele munţilor Vâlcan, prezenţa monumentului era ceva firesc. Toţi ştiau, chiar şi moşii noştri, că e acolo de când e lumea, vorba aceea, şi nu cred că, pe vremea aceea, i-ar fi trecut cuiva prin minte că va veni ziua în care el va fi ras de pe  suprafaţa pământului. Asta, fiindcă, deşi se afla acolo de pe timpul regimului capitalist exploatator, cum învăţam pe atunci la şcoală, comuniştii nu şi-au pus niciodată în gând să-i facă figura şi să-l mute la dos.

 

Ciudat, dar

inscripţia în limba maghiară al cărei înţeles, pe când eram mici, ne-o desluşeau cei care ştiau să citească ungureşte, a fost cea care a deranjat imediat după revoluţia anticomunistă din decembrie ‘89. Când un val naţionalist de neînchipuit i-a luat pe unii care, brusc, au văzut în Buzduganul de la Dincă un simbol al maghiarismului. Un monument care, chipurile, ar aminti de graniţa care, sus, pe munte, despărţea Transilvania de Vechiul Regat. Că nu era deloc aşa ar putea să o confirme inscripţia de pe monumentul de acum dispărut pentru totdeauna. 

Buzduganul a fost ridicat întru amintirea lui Nicolae Kendeffy (Cândea), căpitan în oastea lui Iancu de Hunedoara, care, în 1455, a respins o încercare de pătrundere a armatei otomane. Căpitanul a căzut răpus în lupta dusă atunci, iar monumentul a fost înălţat pentru cinstirea amintirii sale. Inaugurarea sa a avut loc la data de 5 septembrie 1896 (vezi poza) în prezenţa oficialităţilor vulcănene de atunci şi a unui mare număr de localnici.

 

Ceea ce s-a petrecut 

în 1990 a avut loc şi în 1918. Numai că, atunci, monumentul a fost dărâmat, dar, fiindcă Buzduganul nu fusese luat de acolo şi dus, ca să fie transformat în insigne, după câţiva ani, buni, în 1937, a fost reinstaurat. Lucru imposibil de înfăptuit de data aceasta, când nimeni nu mai ştie ce s-a ales cu Buzduganul. Dar, dacă nu mai este originalul, de ce nu s-ar putea pune în loc o copie a lui?

 

Întrebarea şi-o 

pun din ce în ce mai des vulcănenii care, poate e pretenţios spus, militează pentru rememorarea unei pagini din istoria localităţii şi refacerea acestui simbol care a fost Buzdganul. Domnul Alexandru Ionescu (în foto) a stat timp de mai bine de treisprezece ani în apropierea Buzduganului. Era, pe atunci, angajat la secţia de ape a Gospodăriei Comunale, cum se spunea pe atunci întreprinderii care se ocupa de serviciile de salubrizare şi de apă, al cărei sediu se afla la Dincă. Undeva în dreapta monumentului, cum stai cu faţa la munte, lângă imobilul în care, în prezent, funcţionează agenţia funerară.

 

Domnia sa păstrează

cu sfinţenie fotografii cu Buzduganul în care s-a pozat fie singur, fie cu colegi de muncă. Îşi aminteşte că, de foarte multe ori, lângă monument au oprit maşini înmatriculate în străinătate. Turiştii se opreau, se uitau şi se fotografiau lângă Buzdugan. Unii cereau lămuriri, iar domnul Alexandru Ionescu sau care se nimerea pe acolo le dădea aşa cum  se pricepeau ei să o îndruge în franţuzeşte sau în germană. “Cred că <<defectul>> monumentului era că pe el scria în ungureşte, este de părere vulcăneanul septuagenar. Eu cred că esenţa o constituia înscrisul, iar nu limba în care s-a făcut. El, împreună cu monumentul în sine, amintea de o faptă de vitejie a ardelenilor şi e mare păcat că unii nu s-au gândit la asta şi l-au distrus. Eu cred că amplasarea unei copii chiar şi altundeva, dacă pe vechiul amplasament nu este posibil, ar fi un mare câştig şi ar însemna, totodată, o împăcare cu istoria Vulcanului!”.

 

Acum, să judecăm drept,

un asemenea demers nu cred c-ar costa cine ştie ce. Poate chiar cu mult mai puţin cât s-a cheltuit pe kitsch-ul de statuie din parcul de lângă poştă. Fotografii amănunţite ale Buzduganului există berechet. La o adică s-ar putea da şi de planurile inginerului Markup Ferencz de la Uzinele de Fier Hunedoara sau i s-ar putea face o copie buzduganu­lui de la Zeicani. Identic cu cel de la Vulcan, care a fost inaugurat în aceleaşi zile ca şi geamănul său de la Vulcan. 

 

E posibil ca

administraţia publică locală vulcăneană să aibă alte priorităţi, dar poate că nu ar strica să-şi aplece urechea şi la doleanţa aceasta. Nu cred că, pentru materializarea ei, trebuie ca cineva să se pună în genunchi şi să-i ceară voie lui Ponta sau să-i facă cerere lui Băsescu. Nu. Ar fi necesară doar iniţiativa unui consilier local care să întocmească un proiect de hotărâre şi care să aibă în spate susţinerea masivă a unui grup de cetăţeni. Or, în acest punct se va vedea câţi mai sunt aceia cărora le pasă ca trecutul localităţii lor să nu rămână în beznă...

•