Fenomenul ţi se dezvăluie doar dacă ai niscai antene care să-ţi emită semnale din interior şi ochi de-ai altora pe post de camere de luat vederi. Altfel, nu ţi-ai da seama şi nici nu ai crede că, în ultima vreme, şi la mina Vulcan e în plină desfăşurare campionatul de alergare după funcţiile de conducere.

 

Luna trecută, pe 22 ianuarie,

inginerul şef electromecanic Ştefan Troacă a fost luat din biroul său de la etajul I al clădirii administrative şi băgat într-un altul. Nu în al vreunui procuror de la DNA, cum au aşteptat cu sufletul la gură şi jubilau de bucurie unii “prieteni” de-ai lui, ci în cel de inginer şef electromecanic de la Preparaţia Coroeşti. Cel care l-a prezentat ca fiind noul ocupant al acestui post a fost însuşi mai marele electromecanicilor din companie, inginerul şef Trantea.

 

La prima vedere, 

mutarea asta apare ca una disciplinară. O pedeapsă abătută peste capul domnului Ştefan Troacă. Mai ales că dumnealui a fost cel care s-a ocupat, timp de şapte ani, de tot ce înseamnă angrenaje, roţi şi rotiţe care se mişcă la E.M. Vulcan. Era cât pe ce ca şi eu să vărs “una lacrima sulfizo” şi să-l compătimesc, zicând, ia uite, cum nu încap unii de profesionişti. Noroc cu o cameră de luat vederi care m-a tras de mânecă şi m-a reintrodus în realitatea crudă. Alo, domnu’, stai, pare-se că nu-i chiar aşa. Şi astfel am aflat o variantă care, până la urma urmei, are şanse să fie credibilă.

Varianta asta spune în felul următor. Domnul inginer Ştefan Troacă are 52 de ani - mulţi înainte! - şi, cam peste două luni, în mai, pare-se, ar urma să facă douăzeci de subteran. Şi ce surpriză plăcută îi este rezervată unuia care are două decenii de mină şi este trecut peste cincizeci? Pensionarea, desigur.

 

Ei, bine, tocmai de 

operaţia asta pe cartea de muncă - groaznic de dureroasă pentru oricare cadru de conducere, învăţat cu bani mulţi - spun gurile rele că s-a temut domnul inginer Ştefan Troacă. Şi, pentru ca disponibilizarea - care, se ştie din ‘97 încoace, bântuie mai mult prin subteran - să-l ocolească, a luptat să ajungă la preparaţie.

 

Unde, umblă vorba, până la

urmă va rămâne un singur birou de inginer şef. De la fereastra căruia, cu vedere spre Parâng, domnului inginer şef electromecanic Ştefan Troacă îşi va creşte privindu-şi splendoarea de căbănuţă, cât ditamai motelul, pe care şi a ridicat-o pe munte.

 

Acum, sărim fain frumos 

într-un vagon din “trasa” care a lăsat cărbunele la preparaţie şi ne întoarcem la mina Vulcan. Unde, v-aţi prins, batem la uşa biroului a cărui atmosferă mai păstrează ceva din personalitatea fostului său ocupant. Normal, nu ne deschide ing. Ştefan Troacă, ci înlocuitorul acestuia. Domnul căruia, de câteva zile, după titulatura de inginer avută până acum i s-a adăugat partea de vorbire “şef.” Care cântăreşte greu în nomenclatorul de funcţii de conducere al exploatării. Înlocuitorul este Adrian Hisem. Pe dumnealui, aflăm de la senzorii din apropierea sa, nu-l recomandă pentru funcţia asta atât experienţa profesională, cât mai ales titulatura de “Omul lui Ile” cu care s-a pricopsit la mină. Fost şef de sector la transport şi, după un accident, coborât la cea de adjunct şef al aceluiaşi sector, despre ing. Adrian Hisem s-a mai vorbit, amintiţi-vă, că va ajunge în locul directorului Dan Iosif Surulescu. Postul acesta de inginer şef electromecanic fiind, în atare condiţii, pentru Adrian Hisem doar trambulina care-l va propulsa în locul “Bărbosului”.

 

Numirea pe criterii politice 

- că doar nu credeţi c-a fost vorba de altceva - a inginerului Adrian Hisem, pe care oamenii îl ştiu doar de la transport, în locul ing. Ştefan Troacă i-a lăsat pe unii cu un nod în gât. Pe post de inginer şef electromecanic s-ar fi vrut inginerul Iosif Gal. Despre care minerii de la producţie spun că funcţia asta ar fi o pălărie prea mare pentru el. Inginer şef electromecanic s-a visat şi ing. Sorin Rosmenteniuc. Pe care, ani în şir, l-a despărţit de funcţia aceasta doar un biet perete şi uşa plantată în mijlocul ei.

 

Acum e acum, pentru că

am ajuns la cea mai râvnită funcţie din mină. Cea de director. Pe care-i acum ing. Dan Iosif Surulescu. Cel care, de câţiva ani buni încoace, îi scoate pe oameni cu k-uri care le permit să nu rămână datori la bănci. Un om ale cărui calităţi de bun manager nu pot fi puse la îndoială nici de către duşmanii lui. Directorul sub conducerea căruia mina scoate zilnic în jur de 1200 de tone de cărbune. Mină de la care, tot de atâţia ani încoace, cei care se pensionează primesc cele mai grase pensii. Asta, fiindcă se ia în calcul contribuţia venitului realizat în ultimii şapte ani. Pentru că umblă vorba că şi Suru ar urma să fie trimis să-şi facă dosarul de pensie, cu toate că omul ar mai vrea în funcţie, la linia de start s-au aliniat, deja, cei care vor să-i ia locul. Unul dintre ei este inginerul şef electromecanic  Adrian Hisem, despre care am povestit. Se aude, însă, că microbul ăsta, care te face să te visezi ditamai directorul, l-ar fi infectat şi pe ing. drd. Aurelian Enache, preşedintele sindicatului liber pe mină. Care lucrează cu mult sârg pentru asta. Zic despre asta vorbele care au ajuns la urechile “Bărbosului”. Cum că, de curând, “Cafeluţă“ l-ar fi cântat pe la directorul general. Concomitent, “Cafeluţă“ are grijă să sape şi să-şi facă lobby şi în subteran. Unde unii îl văd deja ca pe cel căruia îi vor face plecăciune şi i se vor adresa cu “să trăiţi, dom’ director!”.

 

La mină au rămas, totuşi, 

şi din cei cu capul pe umeri, care nu fug după funcţii. Mai ales de când, în sistem, vuieşte despre ceea ce va fi după intrarea minelor în holdingul acela. Când pe la exploatările miniere va fi durere mare. Vor dispărea funcţii de conducere şi se va tunde la zero şi prin birourile de la TESA. Important a fost, este şi va rămâne numai cărbunele, spun cei care-şi mai ţin capul întreg pe umeri. Şi au dreptate. Pentru că de pe urma cărbunelui trăieşte toată lumea. Datorită lui există Vulcanul. Or, mă gândesc că asta se doreşte în holding: să se dea cărbune, ca să nu moară oraşul. Nu şefi şi şefuleţi de toate felurile, care să se sape unul pe altul...