De 24 februarie, în fiecare an, în tradiţia folclorică românească se sărbătoreşte „Capul de primăvară”, atunci natura se trezeşte la viaţă, marcând noul an vegetal şi agricol. În univers se simte un freamăt, păsărelele îşi acordează corzile vocale, ursul părăseşte bârlogul, mugurii stau să plesnească, primele flori - albăstrelele, ghioceii şi brânduşele de primăvară - apar în decor, insectele încep să zumzăie, pornesc la treabă şi zboară din floare în floare, mieii zburdă acum de zor. Natura se trezeşte.  Este Cap de primăvară.

 

Cine este Dragobetele?

Dragobetele este fiul Babei Dochia, flăcău chipeş şi năvalnic, dar nestatornic şi care sălăşluia prin codrii, iar Baba Dochia era de fapt o fată frumoasă, crăiasa unui împărat ce a fost dovedit în lupta vrăjmaşilor, iar fata când a aflat dezno­dă­mântul a apelat la o vrăjitoare pentru a o preface în babă urâtă, pentru a nu fi recunoscută de cuceritorii cetăţii. Năvalnic i se spunea lui Dragobete şi colinda pădurile de fagi, culegând nişte firave fire de iarbă cu o aromă îmbietoare, ce se numeşte păragină. Cu aceste buchete mergea prin satele mărginaşe oferindu-le fetelor care, datorită mirosului pătrunzător, erau prinse de o vrajă a iubirii, dăruind iubirea lor frumosului Năvalnic.  

Aşa se întâmpla primăvară de primăvară, dar o mamă a unei fete cu puteri magice l-a prins, transformându-l într-o plantă ce se poate întâlni în pădurile de fagi în locurile umbroase şi umede.

Dragobetele este o legendă autohtonă românească ce vine din milenii pentru credinţa iubirii româneşti.

 

Ştefan VENŢEL