|
.
02.03.2010, 14:34:45 | 0 comentarii | 512 vizualizari
Simota, prin retrogradarea echipei tot nu scapi de datorii!
Articole de acelasi autor
de Loredana JUGLEA
Jiul are de plătit, în trei săptămâni, nu mai puţin de cinci miliarde de lei vechi, datorii către foştii jucători, altfel riscă şi cea de-a doua neprogramare, lucru ce atrage automat excluderea echipei din liga a doua şi retrogradarea în liga a treia. Dar excluderea Jiului şi trimiterea în liga a treia nu înseamnă că patronul Alin Simota va fi absolvit de grijile financiare. Din contră, dacă nu va plăti nici la reluarea campionatului în liga a treia, atunci Jiul va fi retrogradată în liga a patra, de unde va trebui să o ia de la capăt, fără nume, fără culori, fără palmares. „Nu avem încotro, aceşti bani tot va trebui să-i dăm, dar nu ştiu cum ne vom descurca”, au spus oficialii.
Finanţatorul Jiului, Alin Simota, spune că nu mai poate susţine echipa de unul singur şi că un mare “merit” pentru care s-a ajuns în situaţia asta aparţine şi autorităţilor locale. “Noi eram pregătiţi să jucăm în prima etapă a returului chiar şi cu juniorii, dar decizia FRF a fost clară, aşa că nu ne-a programat. Eu nu vreau să părăsesc acest club şi de aceea am afirmat în repetate rânduri că vrem să clădim la Petroşani o echipă formată din jucători tineri şi foarte tineri, care să asigure viitorul fotbalului în Valea Jiului”, a declarat Simota.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



