02.03.2010,  15:26:42 | 0 comentarii | 510 vizualizari
A doua minune, într-o săptămână, săvârşită de cei de la Ape


de Gheorghe OLTEANU
Prima chestie pe care am scris-o ieri dimineaţă e una care, la prima vedere, pare lipsită de importanţă. Dar, pentru că e a doua minune care mi s-a arătat la două zile una de alta, mi-a cam dat de înţeles că, în Vulcan, la Ape s-a schimbat ceva. În bine.
 
În urmă cu trei săptămâni, luni, 8 februarie, pe la nouă şi ceva dimineaţa, l-am întâlnit pe pensionarul Ion Huhu, fost mare lider de sindicat la mina Paroşeni. Omul mergea la spital şi s-a oprit să-mi arate ce-l doar de câţiva ani buni. Staţi uşor, nu-i vorba de vreo durere trupească. Pentru asta tocmai se ducea să i se mai ia din ea la recuperări. Pe om îl durea nepăsarea ălora de la Ape. Care, de ani de zile, au lăsat de izbelişte hidrantul din Parcul “Avram Iancu”. Cel din colţul acestuia, peste drum de fabrica de confecţii.
A doua zi, marţi, i-am făcut publică, în ziar, durerea asta a lui. Mă gândeam că se va găsi cineva de la Ape, să i-o aline. A trecut o săptămână, a trecut şi a doua, dar nimic. L-am întâlnit pe Huhu, care, la auzul poveştii, a dat din mână a lehamite. Degeaba, măi, Ghiţă, ăştia n-au treabă! mi-a spus el. Hai, spuneţi dumneavoastră, puteam să mai zic ceva? 
Duminică, 28 februarie, după-amiază, asta care a trecut, vin, prin parc, dinspre club. Mă uit într-o doară după balta aceea, pe dreapta, cum mergi spre fabrică, pe care începusem să o îndrăgesc. Unde-i? m-am alarmat văzând că nu e toată, aşa cum o ştiam. După care văd care-i mişcarea. Pe la capătul ciotului de hidrant, acela din care ea se alimenta şi creştea de la o zi la alta, nu mai ieşea firicel de apă. Partea de sus a ciotului era sudată. Operaţiunea fusese executată de curând. Joi, cel târziu vineri. Altminteri nu cred să nu fi băgat de seamă. Sau poate chiar în ziua în care fusese “bandajat” capătul de furtun de lângă blocul 3A1. Poţi să ştii?
În fine, e bine că, la Apa Serv, cineva a ajuns la concluzia că domniile lor nu sunt stăpânii apei. Ci doar cei care trebuie să aibă grijă ca ea să ajungă la consumator. Adică, la noi, toţi. Şi, după aceea, să vegheze ca picătură de apă să nu se piardă prin fel de fel de instalaţii. Altele, decât cele din locuinţele noastre. Pentru că, la urma urmei, nu cred că dumnealor plăteau acele pierderi. Tot mie, dumitale sau dumnealui ni se treceau pe factură. Ce, se duce cineva să măsoare ce-i vine scris la rubrica “Reglări”?

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter