02.03.2010,  15:34:25 | 0 comentarii | 480 vizualizari
Chiar dacă poliţia din oraş habar n-are, noi am aflat… Sâmbătă la Petrila a fost „dans” şi „voie bună” prin 8 Martie


de Ziarul Vaii Jiului
Ceea ce nu ştie poliţia petrileană este faptul că sâmbăta la Petrila se organizează tot felul de „turniruri”, noaptea, printre blocuri. Pumni, picioare, ochi umflaţi şi oase rupte din plin, mai ceva ca în vestul sălbatic, fără ca nimeni să aibă curajul să intervină, nici măcar să apeleze poliţia ori serviciul 112 ca anonim.
Sâmbătă seara, „Şobolanul”, un tip despre care se spune prin anumite cercuri că nu e bine să te joci cu el, a atacat, împreună cu alţi doi prieteni, un grup de alţi trei-patru vagabonzi, printre care unul „Mitralieră”. Se pare că neîn­ţelegerea a început de la o fată şi de la nişte poliţe mai vechi de plătit între două cete, găşti sau cum s-o fi numind ele. Luni, am încercat să aflăm mai multe amănunte despre aceşti gealaţi, puşi pe scandaluri şi nemernicii, dar nu am aflat nimic esenţial. Lumea din Petrila fie nu ştie cu adevărat, fie, de frică, preferă să păstreze „omerta”, tăcerea fiind considerată în ziua de azi o „înţelepciune curată”.
Poliţia din Petrila nu ştie cine sunt aceşti „tarzani”, ce hram poartă şi pe unde locuiesc. De altfel, nici la poliţie, nimeni nu a depus vreo plângere care să facă referire la scandalul de sâmbătă. Care a fost destul de violent, deşi răniţii nu au solicitat sprijinul serviciului de ambulanţă. Iar martorii preferă să nu vorbească. Rămâne de văzut ce poziţie va avea în următoarea perioadă Inspectoratul Judeţean de Poliţie, care se aude că ar vrea să restructureze, din temelie, întreaga structură a poliţiei oraşului Petrila. Şi cum fum fără foc nu prea există, poate că zvonurile sunt adevărate. Ne pare rău să spunem, dar parcă prea dorm liniştiţi unii poliţişti din Petrila, închizând mereu ochii la „micile abateri” şi auzind din presă ce se întâmplă pe străzile oraşului pe care ar trebui să-l vegheze.
 
Cosmin RADU

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter