05.10.2014,  19:25:47 | 0 comentarii | 692 vizualizari
Danciu cânta la case mari
de Loredana JUGLEA
Fostul arbitru Ioan Danciu a publicat pe contul său de facebook o fotografie foarte interesantă cu tatăl lui Gheorghe Hagi, Iancu. Instantaneul a fost realizat în anul 1994, în timpul Campionatului Mondial, turneu final la care România a reuşit cea mai importantă performanţă a echipei naţionale (sfert de finală).
 
“Eu eram în relaţii foarte bune cu Iancu Hagi, iar mereu când arbitram la Constanţa îmi dădea parizer să mănânc. Domnule, omul ăsta făcea un parizer extraordinar, nu o să-l uit toata viaţa”. Ioan Danciu a vorbit şi despre meciul cu Argentina, cel pe care România l-a câştigat cu 3-2 şi a realizat una dintre cele mai mari victorii ale tricolorilor din toate timpurile. “Îmi aduc aminte, parcă ar fi fost ieri. Tot timpul zicea să stăm liniştiţi, că ne salvează Gică. Dă la Gicuţă că o rezolvă el, ne salvează Gicuţă! Aşa spunea în timpul meciului. Şi aşa a fost, Hagi a înscris şi a rezolvat meciul”, îşi aminteşte Danciu. "Îmi mai aduc aminte că după acel meci mai beam un pahar de şampanie şi mai făceam o melodie. El mă punea să cânt din repertoriul nostru, din Ardeal, era înnebunit după aceste cântece”, a conchis fostul arbitru din Baru Mare.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Pe aceeasi tema
Dus la Spitalul de Urgenţă Petroşani cu probleme cardiace, Ioan Danciu ştia de acestea de multă vreme, dar mereu a amân[..]
25.01.2015, 20:08   |    1 comentarii
O ştire deloc bună a făcut înconjurul site-urilor de socializare: fostul mare arbitru Ioan Danciu a ajuns în stare [..]
22.01.2015, 22:03   |    0 comentarii

* * *
* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter