|
.
04.03.2010, 15:19:05 | 0 comentarii | 664 vizualizari
Au acţionat la fix!
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
Ce face un ziarist care se respectă atunci când, la vreo câţiva de metri de el, vede oprită maşina poliţiei şi, lângă ea, pe cea a SMURD-ului? Vă spun eu ce face. O fac, fiindcă subsemnatul a trecut printr-o astfel de fază marţi, 2 martie, pe la ora nouă seara.
În primul rând, măreşte compasul.
Sau chiar o ia la fugă. Eu am preferat prima variantă, pentru că nu eram departe. În timpul deplasării are grijă să-şi extragă din buzunar aparatul foto digital şi să-l pornească. Apoi, ajuns la faţa locului se pune pe făcut poze. Am uitat ceva? Da. În timp ce pozează, să le zică un salut prietenos organelor.
Acesta am fost eu în seara acelei zile. Când ceea ce mi-a atras atenţia a fost vânzoleala de girofaruri de pe trotuarul din faţa barului de lângă fabrica de confecţii din Vulcan. Bar închis la ora aceea. Din două vorbe aflu că bărbatul în vârstă pe care paramedicii de la SMURD îl puseseră pe targă, ca să-l introducă în maşina lor, fusese găsit lat pe trotuar. Nu se ştia exact din care pricini. Or fi fost, probabil, şi din cele legate de prea multă udătură. Iar omul a testat pe sine însuşi legea atracţiei universale. Care, la cei care scapă prea mult alcool în ei, se manifestă prin atracţia irezistibilă pe care o simt de a se întinde oriunde. Chiar şi în mijlocul drumului. Pe aceşti inşi îi cunoşti, ulterior, după eczemele de asfalt care le înfloresc pe faţă.
Sper că domnul B.D. în vârstă de 78 de ani a făcut cunoştinţă cu trotuarul din cu totul alte motive decât cele legate de consumul excesiv de alcool. Care, cum spune la televizor, dăunează grav sănătăţii. Şi mai sper că, la ora asta, dumnealui este la el acasă. Dacă e bine mersi, eu zic că ar fi minunat să le aducă un gând de mulţumire poliţiştilor care s-au oprit, ca să vadă ce-a pierdut el, de s-a întins pe trotuar. Îi dau şi numele acestora, pentru ca mulţumirile sale să nu ajungă cumva la alţii. Cei care patrulau în seara aceea sunt agentul principal Remus Jina Claudiu, agentul Robert Cuzman şi Cătălin Golumbeanu, elev la şcoala de poliţie. La nici un minut, au apărut Dorel Mânzat şi Ionuţ Codiţă, de la Poliţia Comunitară. Să nu-i uite pe paramedicii de la SMURD. Care, nici nu a apucat agentul să-şi bage telefonul în buzunar, că au şi ajuns la locul de intervenţie. Cât despre ce trebuia să facă mai departe ziaristul, treaba e simplă. Ceea ce am făcut eu acum. Să scrie articolul pe care tocmai l-aţi citit.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



