12.03.2010,  14:49:33 | 0 comentarii | 590 vizualizari
Medicii de familie, În conflict cu Casa de Asigurări


de Ziarul Vaii Jiului
Medicii de familie sunt la un pas de a renunţa la semnarea contractului-cadru cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) după ce noile prevederi legale le taie jumătate din venituri. Efectul se răsfrânge asupra pacienţilor care vor fi nevoiţi să suporte şi ei, din buzunarul propriu, o mare parte din serviciile medicale. După ce anul trecut CNAS a tăiat veniturile medicilor de familie cu 30 la sută, anul acesta sumele ce se vor tăia pentru fiecare pacient consultat se mai reduc o dată, cu încă 50 la sută. Faptul că nu au fost consultaţi atunci când s-a întocmit contractul-cadru pe baza căruia se primesc banii pentru fiecare consultaţie medicală îi nemulţumeşte pe medici, fiindcă acest lucru se va răsfrânge asupra pacienţilor. „Mai sunt câteva zile până ce vom semna contractul cu Casa, dar normele de aplicare nu există. Acest lucru a creat o stare de tensiune în rândul medicilor de familie care se văd aproape în pragul falimentului. Medicii cu mai puţin de 1.000 de pacienţi pe liste nu mai au dreptul să semneze contracte, iar ceilalţi nu vor putea asigura calitatea actului medical. Se spune că reforma din sănătate duce la îmbunătăţirea actului medical, însă ar trebui să se numească economie la sânge”, declară dr. Mircea Artean, preşedintele Colegiului Medicilor Hunedoara. Dacă va fi aplicat în forma aceasta, contractul-cadru prevede consultaţii la medicul de familie după programare, adică nu mai mult de 28 de pacienţi pe zi. Cazurile de urgenţă au prioritate, însă între acestea nu intră gripa, febra, bolile cronice sau o stare de rău apărută pe neaşteptate. „Pacienţii peste 18 ani sunt asiguraţi, dar conform unui program după care suntem obligaţi să ne desfăşurăm activitatea, ei sunt obligaţi să îşi facă acte suplimentare la casele judeţene, altfel nu suntem plătiţi să-i consultăm. O situaţie similară se întâlneşte la asiguraţii care au cărţile de muncă în localităţi din alte judeţe. Ei sunt asiguraţi acolo, dar în Hunedoara figurează ca neasiguraţi şi nu suntem plătiţi. Nu cred că va conveni pacientului să-şi plătească consultaţia, să îşi plătească medicamentele care nu vor mai fi compensate sau gratuite, să îşi plătească accesul la un medic specialist şi chiar spitalizarea”, explică dr. Alexandru Negruţiu, secretar al Colegiului Medicilor Hunedoara. Şi asta nu e totul. Pentru fiecare consultaţie medicul este plătit cu 5 lei, nu poate ţine pacientul mai mult de 15 minute în cabinet, iar consultaţiile pe teren se ridică la 15 lei, bani cu care nu sunt acoperite nici cheltuielile de deplasare.
Pentru orice abatere de la normative, medicul este sancţionat că-şi face cu răspundere datoria cu sume de trei ori mai mari decât anii trecuţi.
În judeţul Hunedoara sunt 273 de medici de familie.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter