12.10.2014,  20:04:43 | 0 comentarii | 825 vizualizari GALERIE:     FOTO    
În scandalul „patinoarul de la poale…” / Mărginean îi răspunde lui Mircia Muntean


de Mihaela PETROŞAN
Primarul Devei, Petru Mărginean, a răspuns public unor acuzaţii aduse de fostul primar liberal Mircia Muntean, acum deputat social-democrat, legate de problema investiţiei la patinoarul din municipiul reşedinţă de judeţ, problemă despre care am scris într-o ediţie trecută a ziarului nostru.
 
Conform datelor oficiale, în anul 2009 Primăria Deva a suportat de la bugetul local contravaloarea reali­zării investiţiei „Patinoar Municipiul Deva”, de la poalele Cetăţii, în sumă de 1.842.269,30 lei, echivalentul a 438.635 euro, pe o durată de funcţionare de 480 de luni.
La sfârşitul săptămânii trecute, într-o conferinţă de presă, „fostul primar al municipiului Deva, domnul Mircia Muntean a declarat că valoarea patinoarului a fost de 145.000 euro, echivalentul a 614.089 lei, o sumă de 3 ori mai mică decât cea reală. Acesta a eludat adevărul cu scopul de a se dezvinovăţi, diminuând adevărata valoare cu care este înregistrat în contabilitate obiectivul de investiţii Patinoar Municipiul Deva”, au precizat reprezentanţii primăriei, transmiţând presei şi fişa de inventar pentru acest obiectiv.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





Pe aceeasi tema
Într-o scrisoare deschisă, adresată premierului Victor Viorel Ponta, primarul Devei, Petru Mărginean, atacă intenţia gu[..]
04.11.2014, 20:32   |    1 comentarii
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter