Sindicatele din domeniul energiei trebuie să se susţină reciproc în realizarea strategie energetice naţionale. Până acum sindicatele din hidro au dat brânci celor din termo.

 

În timp ce specialiştii se luptă să reprezinte cât de bine pot energia termo şi producţia de huilă din Valea Jiului, pentru a obţine un loc important în strategia energetică a ţării, sindicatele Văii ar trebui să lucreze şi ele în aceeaşi direcţie. Să poarte discuţii cu sindicatele din celelalte domenii de producere a energiei din ţară pentru a detensiona rezistenţa acestora în a accepta un loc egal pentru toţi în atragerea beneficiilor. Până acum, sindicatele care activează în cadrul hidroenergiei au fost total împotriva realizării unui complex unitar care să includă toate sectoarele de producţie energetică ale ţării, pentru că ele aveau cel mai mult de pierdut, per ansamblu. Forţa lor a fost atât de mare, încât au reuşit să demonteze ideea de a forma în România două companii cu mix de energie, una pe Vest, alta pe Sud-Est, care să încorporeze producţia de energie hidro, termo şi cea pe gaz, şi să poată oferi un preţ competitiv pe piaţa energiei mondiale. O mare greşeală care a aruncat în pragul falimentului producţia de cărbune şi termocentralele. În plus, guvernul a privatizat rapid producţia de hidrocarburi, diseminând această ramură energetică. Un alt pas greşit a fost acela de a excela la îndeplinirea normei de energie regenerabilă impusă de UE, în timp ce energia termo era în impas. România trebuia să aibă în paleta energetică 20 la sută energie regenerabilă. În momentul de faţă, avem 24 la sută energie regenerabilă. 

În forma actuală, Complexul Energetic Hunedoara nu poate rezista pe piaţă. Este nevoie neapărată ca energia ţării să fie reprezentată de mixuri de energie care să se susţină reciproc, să producă la cel mai bun preţ şi să poată vinde pe piaţa mondială. Dar în acest sens trebuie ca toate domeniile de producţie de energie să colaboreze. Inclusiv sindicatele, care au un rol important în determinarea rezultatelor acestor negocieri naţionale. Dacă nu se luptă în această direcţie, în loc să se lupte între ele, sindicatele din minerit nu mai au nicio şansă să obţină pentru ortacii lor siguranţa zilei de mâine. Aceasta pentru că investiţiile străine, oricare ar fi ele, sunt binevenite dar se fac cu un cost. Investitorii străini în energie lucrează asemenea băncilor: nu dau nimic fără să-şi asigure un profit. 

Concluzia e clară: nici în Valea Jiului încă nu există o gândire unitară privind funcţionarea clusterelor energetice.