Nu e o noutate în istoria post-decembristă ca un călău să îşi acuze victima că nu stă cuminte cu capul pe butuc, încercând să apară în ochii maselor drept un biet om care încearcă să le facă un bine. Asta în timp ce victima, spre propria ruşine, mai face un efort să le deschidă ochii acelor victime colaterale care sunt spectatorii. Ieşit din catacombele în care se ascunsese, la fel ca alţi tovarăşi activişti, cu bruma de avere adunată din „preme’” dobândite în calitatea de „miner fruntaş” pe Jiul de Vest, administratorul firmei AVEG (cunoscut în epocă drept omul de casă al Elenei Ceauşescu), în loc să stea cu capul în cenuşă, continuă să facă ceea ce l-a învăţat Partidul.

Venit în Valea Jiului din plaiurile mioritice unde excavatoarele şi buldozerele se vând fără acte, ca seminţele la un meci, G. Marchiş şi-a tras după revoluţie o firmă care, cu minime investiţii, aduce profit maxim pentru cine trage sforile şi pagube celor cărora le execută lucrările. Contactul cu edilul Petrilei l-a avut în scurta perioadă în care, căzut în dizgraţia tantei Elena, a fost repartizat să se reculeagă la noua aberaţie din minerit „Lonea Pilier”. Scuturându-şi praful din ascunzişuri, cei doi activişti mai sus menţionaţi şi-au unit eforturile cu Apele Române pentru tunurile care au urmat: 

- operaţiunea „gabioane”  Răscoala şi Cimpa;

- recondiţionarea digului din zona primăriei;

- lucrări pe Jieţ etc.

Toate cu binecuvântarea Justiţiei Române, optim reprezentată în Petrila de Toma Vărgatu. Să nu uităm de rabele cu piatră de pe Jieţ, repartizate ca steagurile din comedia lui Caragiale: două la Primărie, două la Şcoală, în total patru. Patru sute.

Aşadar, tovarăşe administrator, când acuzi pe cineva că nu-şi vede de treabă, fă-ţi întâi analiza propriilor fapte şi efectelor lor. Nesimţiţi, profitori, trădători, plagiatori, hoţi, derbedei etc. am văzut destui la viaţa mea. Au venit ticăloşi în biserică să mă acuze în faţa propriilor enoriaşi, dar scornelile lor nu le-au crezut nici măcar „urechile” de la SRI, să nu mai vorbim de jieţeni. Acoperiţi de ridicol, şi-au văzut în continuare de mizerii, căci pe nesimţiţi nu-i afectează nimic.

Când clica de profitori a crescut, la fel ca datoriile „politice”, marele nostru Zerro, deghizat în persoana lui I. Păducel, salvatorul Petrilei de la noroi, gunoaie şi întuneric, a adus pe trupul oraşului o altă tumoare, firma Druppo, condusă de o altă fosilă a Epocii de Pleu şi susţinută de vajnicul apărător al ţeparilor, don Costel. Despre „afacerile” mele ştie toată lumea, deoarece conflictele mele cu autorităţile au expus pe tapet chiar şi ce ar fi fost de bun-simţ să rămână personal.

Am obţinut prin licitaţie PUBLICĂ activul numit pe atunci „Microcariera Petrila Sud, activ predat apoi Primăriei Petrila cu o valoare de inventar egală cu valoarea voastră ca oameni, adică ZERO. O groapă de gunoi prosperă, promovată cu sârg de primarii de atunci ai Petrilei şi Petroşaniului, cu acordul tacit al Apelor Române. Din ea am reuşit să fac un mic colţ de paradis pe propria cheltuială, în vreme ce banii alocaţi pentru ecologizare au umplut buzunarele altora. Da, domnule Marchiş, da, domnilor de la Apele Române, da, domnilor de la Druppo, în vreme ce alţii se preumblau cu familiile prin ţările calde, familia mea muncea şi cheltuia bani ca să cureţe infecţia din fosta carieră, infecţie pentru curăţirea căreia, astăzi, aţi mai fi ros împreună un ciolan. Purtătorul de nume (nu şi de haine, din păcate) în dungi, secretar al primăriei, a avut grijă ca statutul legal al închirierii fostei cariere să se estompeze treptat.  Din luciu de apă, cum am închiriat de la CNH suprafaţa, dânsul s-a ocupat să o transforme anual în tot felul de aberaţii, culminând cu teren agricol pentru cultivat flori. Erau contracte-tip de închiriere, băgate pe gât tuturor, nu doar mie, cu simpla raţiune de a creşte preţul la mp. De altfel, cei de la primărie nu au dat niciodată socoteală pentru aberaţia asta. Impozitele s-au plătit la zi şi la greu pe firma SC Ihtis Jieţ SRL, apoi pe SC Ecomuseum SRL. Conform veniturilor declarate şi impozitate pe anul 2008, Camera de Comerţ Hunedoara a declarat firma din urmă în fruntea firmelor din judeţ având ca obiect de activitate Acvacultura. Cele 3 „heleşteie” „care este” la mine în curte sunt tot ceea ce a mai rămas dintr-o celebră staţiune piscicolă unde, în 1952, tatăl meu, un om pe care cei ca voi s-au chinuit să-l suprime, a realizat pentru prima şi ultima oară în lume înmulţirea artificială a lipanului. După ce au supt-o, aşa cum declara Gheorghiţă Iorga că a furat el cu Păducel la penultimele alegeri locale, adică „la greu”, activiştii au lăsat păstrăvăria fără apă. 

La fel cum au făcut şi cu iazul pentru a cărui priză de apă Corici şi Alexandra Grunţă susţin că trebuie autorizaţie de gospodărire a apelor. Ce nu pot ei să priceapă e că denumirea activităţii prestate de dânşii, a bate apa în piuă sau a da apă la moară, îşi avea obârşia tocmai pe acest iaz cu mori şi pive. Iazul se numea IAZUL URIAŞILOR identificaţi legendar cu dacii. Astfel că priza sa de apă datează de pe vremea când aici stăpâneau daco-geţii lui Decebal, şi nu apăruseră în spaţiul carpato-danubiano-pontic strămoşii voştri, hoardele barbare consemnate astăzi sub numele de HOŢI şi VANDALI.

În plus, n-aş mai creşte peşti decât să le pot admira frumuseţea, dacă cei sus-puşi din sistemul cu care eu mă lupt iar voi faceţi parte, nu ar solicita oricărui nevoiaş  cu jalba-n băţ „păstrăv de la Popa Jura”. Oamenii spun „faceţi ce ştiţi, cum ştiţi, că fără peşte de la dumneavoastră nu mă rezolvă, că mi-e copilul pe moarte.” Dacă sistemul ar fi cinstit, dacă voi n-aţi face tot posibilul să-l menţineţi corupt, oamenii ar veni la mine doar ca la un duhovnic, nu ca  la cineva care deţine cheia pentru uşile trântite în nasul lor. Mă bucură că recunoaşteţi un lucru: că amenajările de pe Jieţ au intenţia de a coborî nivelul pânzei freatice. Dar faptul că vreţi să-l coborâţi sub nivelul izvorului din carieră mă sperie. Ar fi vorba de vreo 30 de metri sub nivelul albiei Jieţului. Şi i-a speriat vara trecută şi pe jieţeni, care s-au trezit fără apă în fântâni şi izvoare pe care neam de neamul lor nu le-au văzut secate. Şi nu trebuie să fi specialist pentru a vedea că ceea ce aţi făcut pe Jieţ e un dezastru ecologic. Dacă v-aţi fi uitat vreodată pe Discovery, nu pe Taraf TV, pe National Geografic nu pe OTV, aţi fi observat că pragurile de fund se fac în unghi cu vârful spre amonte, că digurile trebuie să aibă temelia cu ceva centimetri sub nivelul pragului de fund din aval şi multe altele. Mă gândesc cu teamă la ziua când, un copil înarmat cu o rangă, va prăvăli tone de piatră în căutarea vreunui păstrăv refugiat sub dig. De fapt, ceea ce pentru alţii e dezastru ecologic, pentru voi e ceea ce rămâne după ce aţi încasat banii. Domnule Marchiş, vă roade că nu aţi reuşit să mă încadraţi în topul celor ca voi, cu vile la munte clădite pe jaf, în detrimentul miilor de mineri care, spre nefericirea lor, îşi merită soarta. Din contră, fac parte dintre aceia care au încercat să vindece rănile provocate de viiturile apelor dezlănţuite. Lucrările specialiştilor de teapa voastră şi a celor de la Apele Române au lăsat pe drumuri multe familii. Am fost cu ajutoare de la Bereşti-Tazlău în 1992 până la Rast în 2005. Jalea abătută asupra acelor familii o să vă judece pe toţi cei care, mânaţi de lăcomie, semănaţi în jurul vostru durere.

Închei cu o ghicitoare: De câţi specialişti în lucrări care au legătură cu apele e nevoie pentru a pune virgulă în sintagma „Către, Ziarul Văii Jiului”. Răspunsul îl aflăm în scrisoarea lui Marchiş: SC. Aveg SA Petrila, SH Petroşani, DA Jiu Craiova şi ANAR Bucureşti.  Pe care îi invităm, cu sau fără virgulă, să vină marţi, 23 martie, la ora 10, pe Jieţ,, să îşi admire opera.

Trăiască Republica Socialistă România! A dispărut? A, sigur, numai numele. (Pr. Dimitrie Jura)