20.10.2014,  20:24:22 | 0 comentarii | 1188 vizualizari
Deva pregăteşte / Proiecte ambiţioase de modernizare urbană


de Mihaela PETROŞAN
Ieri, într-o şedinţă extraordinară, Consiliul Local Deva a aprobat mai multe proiecte vizând atât reabilitarea termică cu fonduri europene a unui bloc de locuinţe, cât şi ultimele modificări necesare a trei proiecte de modernizare urbană ce ar putea intra în lucru în 2015.
 
Confort termic pe bani europeni
În Deva, deja există câteva proiecte de reabilitare termică a blocurilor de locuinţe, iar programul dedicat nu se va opri în acest an.
„Acest program se va derula şi în anul 2015; chiar vor fi nişte criterii în care nu se va mai stabili un prag de venituri, deci pot veni şi alte asociaţii de proprietari. Noi suntem deschişi. Chiar i-am spus administratorului public să transmită consilierilor locali să intervină pe lângă asociaţiile de proprietari, să le explicăm şi să le sprijinim. Deja un bloc este aproape finalizat, cel din Dacia. S-a dat ordinul de începere acum o lună, iar lucrurile s-au mişcat foarte repede. Va începe şi următorul bloc şi, cred eu, este un câştig pentru cetăţenii Devei. Se reabilitează şi se face izolare termică, schimbare de tâmplărie, se vor schimba şi instalaţiile sanitare de pe casa scării şi cele de încălzire, deci este un avantaj clar pentru cetăţenii Devei”, a declarat Petru Mărginean.
 
Aproape gata
Cele şase proiecte de reabilitare şi modernizare urbană propuse de municipalitatea deveană în locul unui mare proiect de şase milioane de euro se află aproape de ultimele demersuri necesare, înainte de a intra în lucru.
 „Noi am avut un proiect ambiţios cu acel pasaj subteran din piaţa I.C. Brătianu. Din motive obiective, şi financiare şi tehnice, ale proiectanţilor şi constructorilor, a fost destul de greu ca să poată fi câştigat la licitaţie. Am zis că e mai bine, decât să intrăm într-o vrie a nebuniilor proiectanţilor şi a constructorilor, să renunţăm, să-l punem în proiectele 2014-2020 şi să integrăm şase proiecte mai mici, acea legătură care se face de la strada Avram Iancu, în continuare bulevardele Decebal şi Iuliu Maniu, pista de biciclete, Piaţa Arras, Piaţa Dacia şi mai este o platformă Ardealul, aproape de gară. Deci, sunt şase proiecte mai mici care se pot integra în acea finanţare de 6 milioane de euro şi nu mai trebuie să vină primăria cu alţi bani. Miercuri suntem la Timişoara, la Agenţia de Dezvoltare Regională, pentru verificare, apoi ajunge la Ministerul Dezvoltării Regionale şi cred eu că la sfârşitul acestui an sau la începutul anului viitor vor începe lucrările ca până la sfârşitul anului 2015 - e şi o cerinţă a Uniunii Europene -, să fie finalizate aceste proiecte”, a spus Mărginean.
 
Cetatea Devei îşi recuperează podul furat
Primarul Devei a prezentat ieri, pe scurt, care este situaţia lucrărilor de reabilitare a Cetăţii, lucrări despre care am mai scris în ziarul nostru şi care se apropie, teoretic, de final.
„La Cetatea  Devei trebuie finalizate incintele II şi III. Săptămâna viitoare e pe ordinea de zi în şedinţă ordinară şi regândirea şi punerea pe tapet a acelui pod care a dispărut. Noi, făcând plângere la poliţie, avem posibilitatea să-l scoatem din nou pentru execuţie. În perioada imediat următoare se va începe să se lucreze, să fie un colectiv din cadrul primăriei: direcţie tehnică, arhitect şef, urbanism, serviciu de cadastru, programe şi dezvoltare, pentru a se derula proiectul pentru incinta I. Trebuie să fim pregătiţi, şi din punct de vedere al mediului şi din punct de vedere al descoperirilor arheologice, ca incinta I să înceapă anul viitor. Eu sper ca anul viitor, după alegerile prezidenţiale, va începe derularea acestor proiecte 2014-2020”, a mai spus Petru Mărginean.
 
 
Noua schemă politică din CL Deva
Politic, după cum a anunţat primarul municipiului reşedinţă de judeţ ieri, Consiliul Local Deva, după perioada de transferuri politice, are următoarea structură: PNL - 10 consilieri, PDL - 3, PSD - 3, independenţi – 3, UDMR – 1 şi UNPR – 1.
Nominal: Nelu Ardelean – PNL, Viorel Anghel - PNL, Mircea-Cătălin Birău – PDL, Tiberiu-Mircea Borca – PDL, Daniel Ioan Crişan – PNL, Ion Cristescu – PNL, Ioan David – UNPR, Ioan Demeter – PSD, Oana Elisabeta Frânc – PNL, Stan Hanzi – PNL, Francisc Kovacs – PDL, Nicolae-Marcel Morar - independent, Ovidiu Moş – PSD, Marian Muntean – PNL, Carol Panduru – PNL, Pogocsan Ferdinand-Zoltan – UDMR, Ioan Stănilă – independent, Marius-Gheorghe Surgent – PNL, Iosif Takacs – PNL, Vasile Ţonea – PSD.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Pe aceeasi tema
De sâmbătă, 1 august, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane (MCDR) Deva propune vizitatorilor o altă categorie de piese [..]
02.08.2015, 21:44   |    0 comentarii
După şapte ani, judeţul Hunedoara a triumfat, prin CNS Cetate Deva, într-un baraj de promovare în Liga a III-a.02.07.2015, 17:54   |    0 comentarii
Începând de miercuri, 1 iulie, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane (MCDR) Deva propune vizitatorilor o nouă piesă[..]
01.07.2015, 21:53   |    0 comentarii
Campioana judeţului nostru, CNS Cetate Deva, a promovat în Liga a III-a, după ce a câştigat şi partida din retur d[..]
28.06.2015, 23:18   |    0 comentarii
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter