“Şi toţi L-au părăsit şi au fugit. Şi un anume tânăr Îl urma, având aruncată pe el o învelitoare de in, pe trupul gol. Au pus mâna pe el, dar el şi-a lăsat învelitoarea şi a fugit gol”.

(Evanghelia după Marcu, 14, 50-52) 

 

Garda înarmată intră în Grădina Ghetsimani şi pune mâna pe Iisus. Este îndrumată de Iuda şi acţionează fără greş, datorită sărutului dat de acesta Domnului, ca semn al vânzării şi identificării, fiindcă oamenii aceştia nu-L cunoşteau pe Iisus. Garda este trimisă de preoţii cei mai de seamă, de cărturari şi de bătrâni. Ea împlineşte un ordin, fiind partea inconştientă ce prelungeşte legea omenească. Unul dintre ucenici, Petru, ne spune Ioan, scoate sabia în apărarea Domnului şi, vrând să-l lovească pe unul din slujitorii marelui preot, pe Malhus, greşeşte ţinta şi-i taie doar urechea dreaptă. Iisus îi spune să-şi bage sabia în teacă. Oamenii înarmaţi îl arestează, ca pe un hoţ, şi El se supune întru împlinirea Scripturilor. Pentru mai multă înţelegere le spune: “Dar acestea s-au întâmplat ca să se împlinească Scripturile.” De la aceste cuvinte i s-a dat omului să vadă întâmplările ca legate de ceea ce trebuie să se împlinească; întâmplările se nasc şi se înşiră neîntâmplător pe firul a ceea ce este.

În acest ceas crucial, în ciuda anterioarelor declaraţii de loialitate, ucenicii Îl părăsesc pe Iisus şi fug. “Şi toţi L-au părăsit şi au fugit.” Iisus încă nu-i vindecase de frică, încă nu le arătase calea de salvare a propriei vieţi. Doar un tânăr din mulţime, apărut cu o învelitoare de in aruncată peste trupul gol, încearcă să-L urmeze, ţinându-se de-aproape de Iisus, spre palatul marelui preot, unde garda îl duce. Ostaşii pun mâna pe el, dar tânărul reuşeşte să le scape, lăsându-şi doar învelitoarea în mâinile lor – şi astfel fuge despuiat prin mulţimea confuză şi speriată de cele întâmplate. “Şi un anume tânăr Îl urma, având aruncată pe el o învelitoare de in, pe trupul gol. Au pus mâna pe el, dar el şi-a lăsat învelitoarea şi a fugit gol.” – stă scris în Evanghelia după Marcu. Numai în aceasta. 

Cine să fie acest tânăr şi ce semnificaţie şi sens să aibă apariţia sa? La această întrebare nici cuvintele scripturale şi nici vorbele din înmulţitele comentarii nu aduc sau să propună un răspuns. Împotriva lui Iisus, ca în cazul oricărui nevinovat, se strâng mărturii mincinoase, unele rezultate şi din neînţelegerea vorbirii sacre şi simbolice, în pilde, a sa. El refuză să le tăgăduiască, îi priveşte aproape fără să le vorbească, iar când răspunde la unele întrebări, răspunsurile răstoarnă întrebarea. Ucenicii L-au părăsit şi fugit, iar Petru se amestecă în mulţime de teamă să nu fie recunoscut, se leapădă de trei ori până la cântatul cocoşului, aşa cum prevăzuse Învăţătorul. Totuşi, Domnul îi iartă aceste greşeli şi lepădări de Sine, ocupându-se direct de Petru, dându-i astfel posibilitatea să-şi reafirme dragostea. Îngerul, ce le apare femeilor descumpănite din faţa mormântului gol în care fusese Iisus, le spune: “Duceţi-vă de spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru”. Dar tânărul L-a urmat din toată inima şi fără frică, atras de marea forţă a nevinovăţiei lui Iisus, şi când oamenii legii, înarmaţi cu săbii, au vrut să-l prindă, le-a scăpat, lăsându-şi învelitoarea de in în mâinile lor. A scăpat cu trupul gol şi a fugit prin mulţime; ca şi cum şi-ar fi lăsat pielea cea veche şi s-ar fi desprins din ea, apărând cu alta nouă, renăscut, sau mai bine zis, ca un copil la naştere. El a venit prin mulţimea agitată şi s-a apropiat de garda înarmată ce Îl legase şi pornise cu Iisus spre curtea marelui preot. S-a apropiat fără sabie, cu mâinile goale şi sufletul curat cum simţea că-L are şi Cel arestat. L-a urmat din iubire cum iubire se revărsa peste el din partea Lui Iisus. Trebuie ca ochii lor să se fi privit. Lumină din lumină să se fi revărsat. Lipsa de teamă faţă de judecată şi moarte trebuie să se fi transmis şi lui. El vine de bună voie în mijlocul mulţimii, şi de bună voie se ţine după Iisus, ştiind că cei care au ordonat arestarea Marelui Nevinovat, cât şi cei care o execută “cu săbii şi cu ciomege”, nu sunt decât nişte fiare cu chip de om, stăpânitori de-o clipă peste cele ce le cad sub simţuri şi ochi, nevăzând că lumea se-atinge de lumină cu o parte spre a se salva în întregime de moarte. Lor le lasă în mâini învelitoarea de in, cea fără suflare. Se eliberează de veşmântul trecător, învechit în păcate şi înfrumuseţat continuu de false judecăţi, îl lasă celor înveşmântaţi după ordin şi grade, după felul de scaun şi trufia călcării pe uliţă. Ce este trecător rămâne celor trecători. Ce este învelitoare rămâne învelitoare peste un gol sunător în cetăţile lumii. “Rămână-vă învelitoarea de la mine!” sau “Luaţi învelitoarea de pe mine!” poate aşa le-o fi strigat când le-a scăpat din mâini. (Aşa am auzit-o rugându-se şi pe mama înainte de marea trecere. Vroia să iasă din învelitoarea ce-i devenise apăsătoare, rece şi grea.)

 Iisus este prins şi arestat, judecat şi crucificat. De pe cruce a zis: “Tată, îndepărtează de la mine vasul acesta!” – şi şi-a dat Duhul. Vasul a fost îndepărtat. A fost coborât în mormânt, de unde, a treia zi, a înviat. Ca să se împlinească Scripturile, adică ceea ce este. Cu moarte pre moarte călcând, marea lege a dialecticii dată de Tatăl şi întrupată de Fiu! Şi El şi-a lăsat în mormântul gol cămaşa de in, cămaşa fără gură, doar cu Chipul şi semnele rănilor Sale prinse pe firele pânzei. O învelitoare care să mărturisească despre El, dar care să spună mai mult despre răutatea şi nerecunoştinţa omului. Gol din mormânt a ieşit, cu trup de lumină, aşa L-au văzut femeile venite la mormânt, tot astfel s-a arătat şi ucenicilor, lui Toma chiar cu rănile din palmă.

Poate şi pe trupul gol al tânărului să fi rămas semne! Şi el a trecut simbolic prin moarte pre moarte călcând. Şi-a lăsat învelitoarea de in şi a alergat prin mulţime ca nou născut. Cum Iisus trece prin moarte, luminându-ne legea vieţii, şi tânărul acesta trece printr-o asemănătoare şi simbolică transformare. Şi-a riscat viaţa şi a urmat câştigând adevărul şi viaţa.

Garda înarmată este ameninţătoare, se vede şi din faptul că, încercând să-l prindă şi să-l lege, nu rămâne decât cu învelitoarea de in smulsă de pe corpul tânărului. Renaşterea sa se vede că este o trecere periculoasă prin mâinile gărzii, prin răutăţile oamenilor, dar reuşeşte să scape viu, cu trupul gol, transformat într-un om nou, care să ducă mai departe cu sine Cuvântul şi blânda privire a lui Iisus. Scăpat cu trupul gol este îmbrăcat cu lumină de privirea lui Iisus şi ajunge primul purtător al ei, primul creştin. În inima şi sufletul acestui tânăr se află originea creştinilor care vor veni, pe care îi va ridica la conştiinţa de sine apostolul Pavel.

Acest tânăr, alergând prin mulţime, nu este numai îmbrăcat în lumină, ci şi umplut de iubire din inima Fiului Domnului. Pe unde trece el, oamenii renasc. Oriunde se întâmplă peste om să cadă straturi grele ale răutăţii şi morţii, apare un astfel de tânăr care se decide să-l urmeze pe nevinovat, să-l însoţească şi să-l ajute să scape din mâna celor înarmaţi “cu săbii şi ciomege”. 

Acolo unde exisă strânsă o mulţime de oameni trebuie să fie şi un tânăr alergând prin ea, despuiat şi îmbrăcat în lumina lui Iisus, care să spună că frica şi moartea pot fi învinse, învinse chiar prin ele pentru o nouă viaţă. Că oricât ghearele fiarei l-ar jupui pe om, de suflet şi lumina din el nu se pot atinge. Ele sunt în grija Domnului!

Nu vă speriaţi dacă vedeţi alergând prin mulţime un astfel de tânăr, cu trupul gol, înveşmântat în lumină! El este cel ce I-a întâlnit privirea lui Iisus.

Priviţi-l adânc în ochi – şi O veţi vedea.

 

Dumitru VELEA