09.11.2014,  21:52:17 | 0 comentarii | 1664 vizualizari
Ceaţa şi alcoolul l-au făcut să intre în ceasul dacic din Vulcan


de Gheorghe OLTEANU
Aranjamentul de trunchiuri mai mari şi mai mici din sensul giratoriu de la intersecţia Bulevardului Mihai Viteazul cu străzile Preparaţiei şi Traian - despre care posesorul minţii care l-a clocit spune că e un ceas dacic - a fost luat în plin, ieri, dimineaţă, de către un autoturism.
 
Suzuki-ul argintiu,
cu numere de Grecia, a suferit avarii pe care niciun service auto nu le va mai putea remedia, iar cel de la volan, un tânăr de 27 de ani, a fost preluat de echipajul SMURD, sosit de urgenţă la locul accidentului. Dar nu înainte ca agentul Valentin Alexa de la Rutiera Poliţiei municipiului Vulcan să-l testeze cu alcoolmetrul. 
 
Accidentul a avut loc
la ora şase dimineaţa. Tânărul de la volan se întorcea în cartierul Micro 3B, după ce-l dusese acasă pe un prieten cu care chefuise toată noaptea. La întoarcere, din cauza ceţii dense, nu s-a mai încadrat corespunzător în sensul giratoriu de la CAP şi a ajuns cu maşina în “ceasul dacic”. E posibil ca, pe lângă ceaţă, la producerea accidentului să-şi fi dat concursul şi alcoolul care circula prin sângele fierbinte al tânărului. Alcooltestul a indicat, după îndemnurile de rigoare “suflă, suflă, suflă”, o concentraţie de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ceea ce înseamnă că tânărul depăşise bine de tot hotarul care desparte contravenţia de infracţiune. 

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Pe aceeasi tema
După ce un şofer neatent a intrat pe contrasens, două autoturisme au intrat în coliziune joi seara.
[..]
15.03.2015, 20:40   |    0 comentarii
Nici primele zile ale lunii decembrie nu au fost de bun augur pentru circulaţia rutieră din Valea Jiului, având loc d[..]
02.12.2014, 21:33   |    0 comentarii
Luni, în judeţul Hunedoara au avut loc două accidente, unul dintre ele cu un rezultat cu totul neobişnuit.<[..]
09.09.2014, 19:54   |    0 comentarii
Șirul accidentelor pe șoselele hunedorene continuă, șoferi inconștienți punând legea și siguranța pe locul doi.11.08.2014, 21:59   |    0 comentarii
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter