09.11.2014,  22:02:32 | 0 comentarii | 823 vizualizari
Proiectul CERES / Cercetare avansată în arheologie în judeţul Hunedoara
de Mihaela PETROŞAN
Astăzi, începând cu ora 11, la Palatul Magna Curia, sediu al Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, va avea loc o acţiune în timpul căreia o echipă de specialişti va prezenta metodele şi mijloacele de cercetare atrase şi dezvoltate printr-un ambiţios proiect, numit CERES.
 
Trebuie amintit că, anul acesta, la începutul lunii iulie, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane (MCDR) Deva a anunţat că în colaborare cu Muzeul Naţional de Istorie a României Bucureşti, Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Optoelectronică INOE 2000 (coordonatorul proiectului), şi Lavimar Consult a demarat proiectul intitulat „Centru pentru valorizarea proiectelor cultural-ştiinţifice în arheologie”, cu acronimul CERES. Acesta face parte din domeniul Parteneriate în Domeniile Prioritare, finanţat de Ministerul Educaţiei Naţionale prin UEFISCDI (Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării).
În cadrul proiectului, care se derulează pe o perioadă de trei ani (2014-2016) şi prin care MCDR Deva va primi o finanţare de la bugetul de stat de peste 136.000 lei, una dintre acţiuni va avea loc astăzi. Cu această ocazie, o parte din echipa de specialişti a INOE 2000 va prezenta metodele şi mijloacele de cercetare atrase şi dezvoltate prin proiectul CERES, rezultatele cercetărilor pluridisciplinare care au condus la excepţionala apreciere a proiectului, precum şi aspectele inovative ale acestuia. Astfel, pe lângă conducerea MCDR, la întâlnire vor fi prezenţi dr. ing. Roxana Radvan (coordonator departament CERTO-INOE), dr. fiz. Laurenţiu Angheluţă (director proiect) şi drd. ing. Alexandru  Chelmus (asistent cercetare).
 
 
Informaţii despre proiectul CERES
 
Buna practică în cercetarea ştiinţifică validată de Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare pentru Optoelectronica INOE 2000 din Măgurele se va generaliza prin cele mai diverse activităţi de diseminare, printre care cursuri internaţionale şi tabere de cercetare aplicativă ce vor fi organizate în cadrul sitului arheologic 
de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, târguri internaţionale de prezentare a rezultatelor şi noutăţilor tehnologice şi ştiinţifice din domeniul arheologiei şi conservării bunurilor culturale. Astfel, consorţiul urmăreşte să creeze în cadrul MCDR Deva un centru de lucru modern, dar şi un centru de pregătire pentru arheologi din ţară şi străinătate, bazându-se pe asistenţa echipelor de arheologi, istorici, fizicieni, electronişti şi chimişti.  
Evenimentele incluse în programul de desfăşurare a proiectului vor poziţiona oraşul Deva şi judeţul Hunedoara pe harta celor mai importante centre pentru cercetarea arheologică din sud-estul Europei. Pentru activităţile de cercetare pe teren se vor folosi cunoştinţe de ultimă oră şi echipamente din cea mai nouă generaţie.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Pe aceeasi tema
Începând de ieri, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi 01.04.2014, 20:52   |    0 comentarii
La începutul acestei săptămâni, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva a fost înştiinţat că este inclu[..]
26.02.2014, 20:55   |    0 comentarii
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter