16.11.2014,  20:49:05 | 1 comentariu | 709 vizualizari
Petrila / Pentru un mediu mai curat


de Mihaela PETROŞAN
Elevii din Petrila vor avea ocazia să propună proiecte comunitare şi să atragă atenţia primăriei în legătură cu problemele de mediu din zona în care trăiesc.
 
În cadrul unui proiect generos, „Greenovation Challenge”, peste 900 de elevi din România şi Norvegia vor căuta soluţii pentru proble­mele de mediu din zonele în care trăiesc şi vor încerca să convingă primarii din localităţile lor să le implementeze.
Proiectul este implementat în comunităţile montane din România şi Norvegia, în parteneriat cu Asociaţia Romontana şi cu organizaţia Ungt Entreprenørskap Sogn og Fjordane (UESoF) şi are ca obiectiv îmbunătăţirea calităţii mediului prin formarea unui comportament responsabil în rândul elevilor de liceu şi orientarea acestora către cariere în domeniul dezvoltării durabile.
Pe parcursul a doi ani, elevii vor propune proiecte de dezvoltare sustenabilă, vor crea campanii de comunicare şi vor mobiliza membrii comunităţii pentru a convinge autorităţile locale să sprijine sau să pună în aplicare ideile lor.
Proiectele vor viza principalele probleme de mediu cu care se confruntă comunităţile din zone montane, precum consumul nesustenabil, exodul populaţiei, lipsa locurilor de muncă, corelată cu activităţi ilicite, dăunătoare mediului.
Elevii vor avea ocazia să participe la schimburi de experienţă cu colegii lor norvegi­eni şi vor afla cum sunt gestionate problemele de mediu în ţările scandinave. Tinerii vor lua parte la activităţi educaţionale privind managementul inteligent şi sustenabil al resurselor, vor învăţa cum se pot implica în comunitate şi cum pot dobândi cunoştinţe şi abilităţi pentru o viitoare carieră în domeniul protecţiei mediului.
„Este important ca elevii să dezvolte competenţe concrete în dezvoltare durabilă, ceea ce înseamnă ca ei să aibă ocazia de a înţelege relaţiile dintre economie, mediu şi societate. Fără această înţelegere, alegerile lor ca şi consumatori şi profesionişti nu vor putea deveni sustenabile, iar zonele montane din România, pe care le-am ales ca interes special pentru acest proiect, ar avea mult de câştigat dacă tinerii ar conştientiza oportunităţile pe care le au la nivel local”, a spus Lucian Gramescu, senior program manager, Junior Achievement România.
 
Ideile elevilor vor fi înscrise în Greenovation Challenge, o competiţie pentru inovaţie în domeniul sustenabilităţii de mediu, ce se va derula la nivel local, naţional şi internaţional. La finalul competiţiei, elevii români vor lucra în echipe mixte cu elevi din Norvegia.
 
Proiectul „Greenovation Challenge, dezvoltarea competenţelor tinerilor pentru inovare în dezvoltarea durabilă” este finanţat prin granturile SEE (Spaţiul Economic European) 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România şi beneficiază de o finanţare nerambursabilă în valoare de 140.890 euro.
La proiect participă licee din oraşele Cugir (Alba), Câmpulung (Argeş), Năsăud (Bistriţa Năsăud), Braşov (Braşov), Teregova (Caraş Severin), Întorsura Buzăului (Covasna), Topliţa (Harghita), Petrila (Hunedoara), Baia Mare (Maramureş), Piatra-Neamţ (Neamţ), Cîmpulung Moldovenesc (Suceava).

Comentarii articol (1 )

#1 dj17.11.2014,  09:59:22
Deja primarul Petrilei a inceput sa tremure. Tot ce se numeste MEDIU pentru edil este putin important. A distrus tot ce a atins. Betonul este materialul preferat. Chiar in acest moment in curtea altui edil, al Petrosaniului are loc o noua drama ecologica. Raul Maleia este vandalizat de cei care trebuie sa,l apere. Despre mediu in Romania? Sa fim seriosi!


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Pe aceeasi tema

Primăria Petrila a semnat un contract de prestăr[..]

09.09.2015, 12:38   |    0 comentarii

Poliţia locală din cadrul Primăriei oraşului Petrila încearcă să facă faţă valului ridicat de „încălziţi ai[..]

08.07.2015, 17:47   |    1 comentarii
Asta în condiţiile în care la finalul anului închid şi Mina Petrila. Un punct de vedere legat de situaţia bug[..]
07.07.2015, 17:02   |    0 comentarii
Inter Petrila se află printre formaţiile care se vor reuni cel mai târziu.
 
Ofici[..]
05.07.2015, 22:30   |    0 comentarii
- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter