18.11.2014,  20:27:51 | 0 comentarii | 1182 vizualizari
Adrian Dolha (Inter Petrila), / Paramedicul golgheter


de Loredana JUGLEA
Atacantul echipei de fotbal Inter Petrila, Adrian Dolha, este de meserie paramedic, fiind cel mai eficace jucător al echipei pregătită de Aurel Moldovan. 
 
De 360 de minute, Inter Petrila nu a mai pierdut niciun meci în Liga a IV-a. Cele patru meciuri la rând victorioase nu poate decât să-l bucure pe antrenorul echipei, Aurel Moldovan. De două etape încoace, Inter Petrila reuşeşte scorul etapei, urcând pe locul al şasea în clasament. Un aport la aceste rezultate a avut şi atacantul Adrian Dolha, care a marcat în acest tur de campionat şase goluri, fiind golgheterul echipei.
Paramedic la SMURD Petrila, Dolha evoluează aproape într-un picior, având ceva probleme medicale, dar o face foarte bine.
„Dolha este un jucător de 27 de ani foarte serios. La început a fost portar, dar o accidentare la mână l-a făcut să se reprofileze. Face fotbal din pasiune şi se dăruieşte echipei. De altfel, cred că dacă ar mai fi fost ceva etape din campionat am fi reuşit să mai urcăm în clasament. Aşa ne-am propus să luăm în meciurile cu Victoria Călan şi Minerul Uricani maximum de puncte”, a declarat antrenorul Aurel Moldovan.
În cele 360 de minute de invincibilitate Inter Petrila a marcat 13 goluri şi a primit doar două goluri.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Pe aceeasi tema
Inter Petrila se află printre formaţiile care se vor reuni cel mai târziu.
 
Ofici[..]
05.07.2015, 22:30   |    0 comentarii
Attila Santa, portarul lui Inter Petrila, este cel care a reuşit golul, o premieră pentru campionatul nostru. 04.06.2015, 21:31   |    0 comentarii
Echipa de fotbal Inter Petrila a avut un parcurs foarte bun în actuala ediţie de campionat, reuşind pe alocuri meciuri spe[..]
12.05.2015, 23:10   |    0 comentarii
Inter Petrila a încheiat stagiul de pregătire de la Geoagiu Băi cu un meci de verificare în compania liderului Ligii[..]
08.02.2015, 19:30   |    1 comentarii
- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter