26.04.2010, 15:08:39 | 0 comentarii | 483 vizualizari
Gheorghe Ile se încontrează în continuare în privinţa indemnizaţiei pe 2009 a persoanelor cu handicap asistate
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
Dacă e să fie, în august acest an va fi pentru prima dată când asistenţii personali din Vulcan vor sta în cumpănă şi se vor întreba dacă mai e cazul să-şi bage cererea pentru concediul de odihnă. Asta, dată fiind experienţa trăită în 2009. Când, pentru perioada în care asistenţii lor sunt în concediu, cei pe care-i au în grijă nu şi-au primit drepturile băneşti cuvenite prin lege.
Povestea e mai veche
şi foarte bine cunoscută. Am mai scris despre asta. Ultima oară cel care a întrebat ceva în legătură cu ea, într-o şedinţă a Consiliului Local Vulcan, a fost Ioan Dorel Şchiopu. Răspunsul pe care i l-a oferit atunci primarul Gheorghe Ile a fost acelaşi de dinainte: când vor fi fonduri. Să nu vă închipuiţi că e vorba de miliarde de lei vechi. Care, la o adică, pentru alte trebuinţe cu interes, s-ar găsi negreşit în bugetul local. În total, suma pe care ar fi trebuit s-o primească deja cele aproape două sute de persoane cu handicap din Vulcan este în jur de opt sute de milioane de lei vechi. Aşadar, patru milioane de căciulă.
În 2008,
nu au fost probleme în privinţa asta. Lucru care se vede din informarea privind activitatea asistenţilor personali. În 2008, cheltuielile cu plata asistenţilor personali, a indemnizaţiilor şi a concediilor au fost de 1.950.000 de lei. Ciudat este că problemele au intervenit în 2009. Când fondul de asistenţă socială din bugetul local a fost suplimentat cu 500.000 de lei (cinci miliarde), iar cheltuielile legate de asistenţi personali şi plata indemnizaţiilor a fost de 2.488.228 de lei. Adică, aproape 25 de miliarde de lei vechi.
Banii care li se cuvin
celor asistaţi nu vin dintr-un moft al lor. Este un drept legal prevăzut de alineatul 3 al articolului 36 din Legea nr.448 din 18 decembrie 2006. Când persoanei cu handicap nu i se poate asigura un înlocuitor al asistentului său, i se acordă acestei persoane cu handicap o indemnizaţie echivalentă cu salariul net al asistentului personal sau găzduire într-un centru de respiro. Cum, în Vulcan, un asemenea centru nu există, persoanele cu handicap trebuie imediat să primească aceşti bani. Fără abureli şi amânări la nesfârşit, aşa cum - este de neînţeles de ce - procedează primarul Gheorghe Ile. Care ştie foarte bine - că de-aia s-a înconjurat de specialişti, cum l-a gâdilat la orgoliu consilierul local Petru Hodor - că, dacă nu-i poate acorda din TVA-ul returnat, este obligat să-i plătească din bugetul local. Amănunt pe care, la fel, îl precizează legea.
În atare condiţii, este
de neînţeles încrâncenarea cu care domnul primar de Vulcan se cramponează să nu le dea dreptul cuvenit unor persoane care, fără voia lor, sunt aşa cum sunt. Chiar zilele trecute, o femeie care este asistent personal al unui copil cu handicap grav s-a dus la primărie să se intereseze de banii restanţă pe 2009. Răspunsul a fost, din nou, că nu sunt fonduri. Bine, însă, că se găsesc fonduri pentru nedei, pentru podeţe făcute de mântuială şi pentru alte interese. Dar, vorba acestei doamne asistent personal purtate de o jumătate de an pe drumuri: lasă, că, acolo sus, este un Dumnezeu care le vede pe toate!
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... Cataloage promoţionale 2024 Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii Rame click - comandă online! Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! Steaguri publicitare - click pentru a comanda! Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! Cataloage promoţionale 2024 Alege să o susții! Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Newsletter
|