|
.
01.12.2014, 20:51:16 | 0 comentarii | 1079 vizualizari
Fotbal / Liga a IV-a
Articole de acelasi autor
de Loredana JUGLEA
Hercules îi suflă în ceafă campioanei de toamnă
Ultima etapă din Liga a IV-a a aparţinut oaspeţilor, care s-au impus clar în meciurile în care au fost favoriţi.
Lideră de toamnă este Cetate Deva care, după cum era de aşteptat, a câştigat la Victoria Călan cu 5-1. Urmăritoarea sa, Hercules Lupeni, s-a impus, de asemenea, cu 2-1 la Certej, după un meci în care lupenenii au lăudat arbitrajul. „A fost un arbitraj impecabil, iar echipa mea s-a dăruit aşa cum nu am mai văzut-o demult. Am avut în teren şi trei juniori - Morar, Bursuc şi Pop. Sunt mândru de echipa mea”, a declarat antrenorul Dan Voicu.
Inter Petrila a continuat seria meciurilor fără înfrângere, câştigând la Minerul Uricani.
Universitatea Petroşani a luat o bătaie umilitoare de la Şoimul Băiţa, un scor care nu face deloc cinste echipei studenţeşti.
Pe butuci
Chiar dacă a revenit Elian Proteasa, unul dintre jucătorii săi de bază, care a şi marcat, Minerul Uricani şi-a mai trecut în cont o înfrângere, de data aceasta acasă, în faţa celor de la Inter Petrila, formaţie care se află la cea de-a şasea victorie consecutivă şi cu golgheterul Dolha în mare formă.
Minerul Uricani - Inter Petrila: 2-4 (1-0)
ACS Minerul Uricani: Cl. Ciubotaru – A. Anghelina, G. Trestian, E. Proteasa (căpitan), B. Bălăneanu, I. Opriş (M. Epureanu - min. 71), A. Erdos (V. Mihăilescu - min. 71), Ad. Dărăbană, A. Boroghină, M. Moldovan, P. Romanesc.
Goluri: Proteasa (min. 23) şi Romanesc (min. 90).
Antrenor: Neculai Baltaru.
CS Inter Petrila: M. Haring – C. Borbely, A. Câmpean (căpitan), I. Torkoş, L. Coste (Ad. Duma - min. 46), I. Androne, Fl. Dobre, A. Bocu, D. Alexandru ( I. Florea - min. 78), A. Dolha, A. Agapi.
Goluri: Dolha (min. 55 şi min. 85), Bocu (min. 57) şi Duma (min. 68).
Antrenor: Aurel Moldovan.
Arbitri: Adrian Lina - Răducu Mateescu şi Sorin Corpadi (Lupeni).
Observator: Remus Azamfirei (Vulcan).
Victorie de moral
În ciuda problemelor de ordin financiar cu care se confruntă, Jiul Petroşani şi-a depăşit condiţia şi a terminat turul de campionat cu o victorie de moral, la care a contribuit eternul jucător al jiuliştilor, Horaţiu Popa. Astfel, Jiul reuşeşte să termine în primele şapte echipe un tur de campionat bun pe plan sportiv, dar cu multe lacune din punct de vedere material şi financiar.
CSA Aurul Brad - Jiul Petroşani: 1-2 (1-0)
CSA Aurul Brad: Cr. Robciuc – I. Lazăr (R. Nedea - min. 55), Andrei Lup, I. Filipaş, I. Bisorca, M. Leaha (căpitan), R. Stoicoiu (R. Faur - min. 75), R. Filipaş, A. Rucăreanu, L. Cristea (D. Ciocan - min. 55), Cl. Lupea (D. Leucian - min. 66).
Gol: Stoicoiu (min. 6).
Antrenor: Alin Gomoi.
CSM Jiul Petroşani: A. Farcaş (D-tru Ursachi - min. 46) – D. Savu (C. Păduraru - min. 39), C. Irina, D. Pavel, D. Ungur, R. Sandu (căpitan), H. Popa, R. Drăgoescu, D. Ilie (Al. Daj - min. 71), D. Mărmăneanu, Darius Ursachi (M. Bălăuţă - min. 88).
Goluri: Păduraru (min. 48) şi Popa (min. 64).
Antrenor: Sorin Ghiţan.
Arbitri: Florin Anca (Deva) – Leopold Herczeg (Băcia) şi Marius Pavăl (Tâmpa).
Observator: Daniel Stroia (Hunedoara).
Umilitor pentru campioană
Retezatul Haţeg a încheiat un tur de campionat în genunchi cu o înfrângere în faţa Vulcanului, actuala campioană fiind pe ultimul loc în clasament cu un singur punct în clasament. CS Vulcan a încheiat turul în afara podiumului, pe locul al patrulea, la şase puncte de primul loc, după un tur în care pe alocuri a avut o evoluţie oscilantă.
CSO Retezatul Haţeg - CS Vulcan: 1-3
CSO Retezatul Haţeg: C. Crişan – S. Dolan (R. Rafa - min. 61), B. Juratu, D. Laslău, Al. Ababei (M. Ciorei - min. 34), D. Danciu, D. Dăncescu (R. Mitucă - min. 82), D. Grozoni, I. Sterp (I. Ardelean - min. 67), A. Bontesc, M. Daj (căpitan).
Goluri: Dăncescu (min. 27).
Antrenor: Ioan Gavriluţi.
CS Vulcan: R. Bobu (L. Băncilă - min. 79) – D. Florea (I. Văduva - min. 75), S. Stîngă, R. Pantilimon, Ov. Lavric (G. Rădulescu - min. 67), M. Simoneac, A. Miclăuş, G. Pavel, S. Maier (căpitan), I. Coldea (A. Pîrvulescu - min. 75), I. Roşian.
Goluri: Simoneac (min. 21) şi Coldea (min. 36 şi 72).
Antrenor: Marius Szoradi.
Arbitri: Emanuel Băiconi (Boiţa) – Constantin Rogojină (Haţeg), Roxana Ghenciu (Hunedoara).
Observator: Ionel Cîrstea (Petroşani).
Umilitor
8-1 nu este un scor nici de polo, nici de fotbal în sală, este scorul cu care Universitatea Petroşani a pierdut la Şoimul Băiţa, după un tur de campionat agitat, cu reuşite puţine pentru studenţi. Cu această victorie, Şoimul Băiţa ţine aproape de primele locuri, fiind pe poziţia a treia la doar trei puncte de ocupantele primelor două locuri în clasament, fiind echipa cu cele mai puţine eşecuri în acest sezon.
ACS Şoimul Băiţa - CS Universitatea Petroşani: 8-1 (4-0)
AS Şoimul Băiţa: V. Iancău (Fl. Paşca - min. 58) – D. Gherca, B. Buta, Ad. Popovici, R. Strinu (I. Lupulescu - min. 54), F. Benea (Cl. Stamatin - min. 46), G. Ţiglar (V. Tuda - min. 63), A. Jicmon, I. Pisoiu (căpitan), C. Vişan, Ad. Pepenar.
Goluri: Pepenar (min. 14, 32 şi 55), Jicmon (min. 20), Pisoiu (min. 27 şi min. 74), Stamatin (min. 51) şi Tuda (min. 67).
Antrenor: Adrian Pepenar.
CS Universitatea Petroşani: Al. Kioreanu – V. Negrea (G. Moţ - min. 66), L. Plic, D. Raboj, L. Doroftei, R. Marton, I. Bulimej, I. Driu, M. Grigoraş (M. Munteanu - min. 58), I. Gavriluţi (căpitan), Ov. Popesc.
Gol: Bulimej (min. 71).
Arbitri: Daniel Thirt (Călan) – Alexandru Thirt (Călan) şi Raul Popa (Hunedoara).
Observator: Sever Bogdan (Deva).
Rezultate, Liga a IV-a Seniori:
CS Minerul Uricani - CS Inter Petrila: 2-4; CSA Aurul Brad - CSM Jiul Petroșani: 1-2; AS Aurul Certej - AS Hercules Lupeni: 1-2; CS Gloria Geoagiu - Metalul Crișcior Brad: 3-1; Retezatul Hațeg - CS Vulcan: 1-3; AS Victoria Călan - CNS Cetate Deva: 1-5; AS Şoimul Băița – „U” Petroșani: 8-1. Dacia Orăștie 2010 a stat.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Pe aceeasi tema
|



