|
.
08.12.2014, 20:19:59 | 0 comentarii | 971 vizualizari
Picii Jiului, / Copleşiţi de emoţii
Articole de acelasi autor
de Loredana JUGLEA
Echipa de copii născuţi în anul 2006 a clubului Jiul Petroşani, antrenată de Damian Militaru, a luat parte la Turneul Zonal al „Cupei Gheorghe Ene”, care a avut loc la Craiova.
Campioană a judeţului
Hunedoara la această categorie de vârstă, Jiul Petroşani a picat în grupa B, alături de echipele Oltenia Junior Craiova şi ACS Poli Timişoara.
Emoţii mari pentru copiii de 8 ani de la Jiul Petroşani, care s-au duelat cu cele mai bune echipe la această competiţie. Din păcate, emoţiile s-au simţit şi pe teren. Micii petroşeneni au pierdut cu 2-1 în faţa echipei Poli Timişoara şi cu 2-0 în faţa Olteniei Juniori Craiova. Cu toate că în partida cu timişorenii ai noştri au condus cu 1-0, în cele din urmă au trebuit să se recunoască învinşi.
„Eu, unul, sunt foarte mulţumit că aceşti copii au ajuns până aici. Au jucat într-o atmosferă extraordinară, care pe ei i-a copleşit. Păi, de emoţii un copil nu vroia să joace, iar alţii îşi băgau degetele în gură. Am jucat cu echipe ai căror jucători au deja paşapoarte şi la activ turnee în străinătate. Per total, mă declar mulţumit. Noi vom mai face antrenamente până la 20 decembrie, după care le vom da vacanţă copiilor. La anul ne aşteaptă alte turnee numeroase”, a spus Damian Militaru.
Lotul de jucători
Eduard Lungu, Eduard Albulescu, Octavian Cepoi, Andrei Pataki, Ciprian Iftimie, Alexandru Căldărar, Ianis Istrate, Robert Sava, Mario Motoca, Darius Mitrofan, Edward Stoica, Dragoş Şerban, Bogdan Buţă, Denis Udrea.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Pe aceeasi tema
|



