Puiu

Miclea Ioan (Puiu) s-a născut în Petroşani în anul 1934. El a fost vestitul Puiu, cel care a dus crucea multor concetăţeni din Petroşani şi a murit la azilul din Petrila în 18 iulie 2013. Vă spun o „păţanie” de-a lui.

 

Omul acesta nu era normal dezvoltat, nici la trup şi nici la minte. În urma unei boli din copilărie a rămas scund, cam prostuţ, cu o înfăţişare de copil-bătrân şi prin apucături părea un clovn. Copiii când îl întâlneau pe stradă îl tachinau, provocându-l să fugă după ei, iar el, dacă nu era aşa de sprinten, se mulţumea, la rândul său, să tachineze fetele, trăgându-le de fustă sau rochiţă. Şi aşa făcea „valuri” când Puiu ieşea în oraş.

Deşi era dintr-o familie înstărită şi respectată, din Petrila, Puiu şi-a găsit repede serviciul ce i se potrivea: purtător de cruci la cortegiile funerare. Cu un mers apropiat de cel al lui Charlotte şi cu înfăţişarea lui de clovn, stârnea uneori râsul trecătorilor, şi mai ales copiilor. Şi nimeni altcineva nu îndrăznea să-i fure slujba, că devenea agresiv şi se lăsa cu scandal.

Într-o zi s-a dus la atelierul de tâmplărie din Petroşani, unde se confecţionau sicrie şi cruci, cam pe unde a fost Comisariatul Militar, iar azi este sediul PDL. Venea frecvent la acest atelier, să le ceară tâmplarilor să facă crucile cât mai uşoare, că doar el le căra în spate.

Doi ucenici (din care unul, ajuns pensionar, mi-a povestit întâmplarea), dorind să se distreze pe seama lui Puiu, îi propun să-l plimbe cu căruciorul-platformă, dar nu oricum, ci băgat în sicriul pe care tocmai trebuia să-l ducă la destinatar. L-au şi şantajat, că altfel… crucile îi vor rupe şalele. Şi aşa plecară ei la drum, cu mortu-viu în sicriu, împingând la căruciorul-platformă, cu 4 roţi, cântând spre deliciul trecătorilor „Aleluia, aleluia…”. La intrarea pe strada Eroilor, un drum în pantă, cei doi zănateci, hârjonindu-se, făcură ce făcură, intenţionat sau nu, şi scăpară căruciorul, care o luă la vale, traversă strada principală şi intră cu viteză pe porţile larg deschise ale curţii fostei miliţii, ce se nimerise a fi plină de oameni. Vă imaginaţi ce sperietură au tras bieţii oameni, când au văzut căruciorul răsturnându-se şi cum din „sicriul zburător”, ce tocmai a aterizat forţat, a ieşit o mogâldeaţă cu înfăţişare de extraterestru, ce suduia de mama focului. Iar bezmeticii de ucenici, speriaţi de scandalul pe care l-au provocat, au luat-o la fugă, abandonând căruciorul, sicriul şi pe bietul Puiu.