08.01.2015,  20:37:38 | 0 comentarii | 1262 vizualizari
Alţii despre noi / Mineriada pe hârtie


de Ziarul Vaii Jiului
La prestigioasa Editură „Universităţii de Vest”, din Timişoara, a apărut anul trecut consistentul volum (244 de pagini, format B5) cu un titlu inspirat „Lecturi parţiale. Librăria de nişă” de Viorel Marineasa. Deşi specialistă în… „amazoane”, Adriana Babeţi prefaţează cu generozitate volumul unui bărbat, Viorel Marineasa fiind unul dintre prozatorii exponenţiali ai generaţiei ’80. Reţinem din prefaţă câteva rânduri care explică puterea volumului: „Dar intuiţia de jurnalist a autorului, dublată de talentul său scriitoricesc, tot nu ar explica în întregime originalitatea acestei cărţi. Nota sa distinctivă decurge şi din felul în care dinamismul ei expresiv e susţinut de un fundament solid: formaţia de cărturar autentic a lui Viorel Marineasa”. În viziunea autorului, „volumul dă seama despre lecturile unui prozator într-o anumită etapă a existenţei sale”. Pentru a vă invita la lectură, reproducem textul „Mineriada pe hârtie” în care apare, cu câteva fapte şi câţiva oameni, şi draga noastră Vale a Jiului… (ZVJ)      
 
1. M-am trezit invitat, în martie 1996, la un colocviu de literatură organizat de... Liga Minerilor din Valea Jiului şi de cenaclul „Boema” din Petroşani. Mai mult decât suspicios după mineriadele în serie şi după ameninţările lui Miron Cozma că va veni şi asupra Timişoarei, am dat telefoanele de rigoare, ca să văd dedesubturile acestei „acţiuni” neaşteptate. Am aflat că e o tentativă de spălare a imaginii ortacilor, dar şi un efort de a obţine o normalizare a relaţiilor cu ţara oripilată de resursele de violenţă ale Văii. Minţi deştepte, şi dintr-o parte, şi din alta, au pus la cale întâlnirea respectivă, aşa că aveam să dau acolo peste greii generaţiei optzeciste, veniţi din toate unghiurile. Cum arhiva personală nu se simte prea bine, iar memoria îmi scârţâie promiţător, pentru a nu gafa, îi voi pomeni doar pe Liviu Antonesei, Bedros Horasangian, Alexandru Vlad, Mircea Bârsilă. Dintre organizatori, mi-amintesc de Petru Braiţ, vicepreşedinte al Ligii, de Marian Boboc şi de Volodea Macovei, scriitori în toată puterea cuvântului, dar şi gazetari dansând cu profesionalism pe terenuri minate. Am scris atunci un text, Mineriada de hârtie, cu nădejdea proastă că, de-acum, dracii stârniţi de ultimele zvârcoliri ale comunismului îşi vor tempera virulenţa.
 
2. Ni se spune că munca din adâncuri nu e una de domnişoare. Pe de altă parte, Miron Cozma şi ai lui nu s-au omorât prin abataje. S-au jucat de-a Jimmy Hoffa. I-au înnebunit „banii şi puterea”. Ce mi-a creat un sentiment de vinovăţie în cele două zile cât am stat în Vale a fost faptul că noi ne îmbuibam şi vorbeam discuţii, în timp ce înjur colcăiau mizeria şi sărăcia. Eram parte dintr-un târg oneros. De fapt, toate se amestecau în aşa fel încât să nu te simţi nici limpede, nici curat. Alt loc comun: că tagma minerească s-ar fi degradat după greva din 1977, când Securitatea ar fi umplut exploatările cu oamenii ei. Sună bine şi, parţial, o fi adevărat. Volumul Lupeni '77. Sfânta Varvara versus Tanti Varvara (Editura Fundaţiei pentru Studii Europene, Cluj, 2005), datorat lui Mihai Barbu şi lui Marian Boboc, pune un pic de ordine în aceste legende. Dar şi dă seama de dimensiunile dezastrului. Tragedii îngropate în uitare; o justiţie cu spinarea frântă, laşă, practicând un limbaj „esopic şi aluziv”; „învelişul trecător şi mincinos al documentelor” oficiale. În climatul de bănuială generalizată, autorităţile nu excludeau împrejurarea ca scriitorul I.D. Sîrbu, originar din Petrila, dar căruia, după închisoare, i s-a hotărât domiciliul la Craiova, să aibă legături cu greviştii: „Mă, dă-i în mă-sa de cretini! Ce ştiu ăştia despre Valea Jiului? Ce influenţă puteam să am eu acolo? Şi dacă mă duceam acolo ce se întâmpla? Ce influenţă puteam să am eu acolo, între cei care fierbeau?”.
 
3. Păcat că I.D. Sîrbu nu a mai prins momentul prăbuşirii şandramalei. Au lipsit trei luni. Ar fi fost interesantă reacţia lui la mineriade. Fiu de miner, el însuşi vagonetar în vremuri de restrişte, printr-o parte din scrisul său „a încercat să configureze o mitologie minerească” (Ovidiu Ghidirmic). Cu nea Gary în presa oarecum liberă, democraţia s-ar fi instaurat mai lesne. O revistă care apare la Craiova, Autograf MJM, îi dedică un număr concludent, desenându-i profilul de geniu parţial realizat, în pofida (sau datorită) condiţiilor istorice. Secţiunea antumă a operei sale, deşi onestă, nu entuziasmează, căci „teama de cenzură, de securitate îi îmbolnăvise [...] scriitura” (Horia Dulvac), ca, în schimb, secvenţele postume (în special corespondenţa şi jurnalul), debarasate de presiunea autocontrolului, să producă un şoc de profunzime. Punând umărul la editarea volumului Traversarea cortinei (alături de Vasile Popovici şi de Eugen Dorcescu), am fost frapat de maniera (iertată să-mi fie înclinaţia spre clasamente!) în care I.D. Sîrbu îşi surclasează partenerii epistolari, prin vervă şi prin agerimea spiritului liber.
 
„Dintre organizatori, mi-amintesc de Petru Braiţ, vicepreşedinte al Ligii, de Marian Boboc şi de Volodea Macovei, scriitori în toată puterea cuvântului, dar şi gazetari dansând cu profesionalism pe terenuri minate”.
Viorel MARINEASA

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter