14.01.2015,  20:34:12 | 4 comentarii | 1278 vizualizari
ZVJ a avut din nou dreptate: / Apa potabilă se va scumpi cu 66 de bani mc, iar canalizarea cu 30 de bani


de Corneliu BRAN
►Noul tarif a fost hotărât de ADI Apa Valea Jiului  Salariile angajaţilor rămân îngheţate ca apa pe conductă 
 
Prima conferinţă de presă din 2015 susţinută de directorul general al S.C. Apa Serv Valea Jiului S.A. s-a dorit a fi una de bilanţ, a tot ceea ce a însemnat rezultatele muncii celor de la operatorul de apă în anul trecut. Pe de altă parte, prezenţa la şedinţă a preşedintelui Consiliului de Administraţie al Apa Serv, Sorin Radu, precum şi a preşedintelui ADI Apa Valea Jiului, Ştefan Păşcuţ, şi a celorlalţi membri din conducerea societăţii, a dat de înţeles de la început că pe parcursul şedinţei vor fi făcute şi alte anunţuri legate de societate şi de modificarea preţului la apă. De aceea o să începem relatarea cu partea a doua.
 
Va creşte preţul la metrul cub de apă şi canalizare!
Anunţul a fost dat de Ştefan Păşcuţ, preşedintele ADI Apa Valea Jiului.
Profesorul Sorin Radu s-a mărginit să vorbească în două minute de „buna colaborare pe care conducerea societăţii de apă a avut-o şi o are cu primăriile din Valea Jiului şi cu consiliul judeţean”, Ştefan Păşcuţ a atacat frontal decizia de mărire a preţului apei.
„În calitate mea de preşedinte al ADI Apă Valea Jiului vreau să îmi daţi voie să felicit conducerea Apa Serv şi tot colectivul Apa Serv pentru realizările pe care le-am văzut azi prezentate de domnul director general Costel Avram. Şi v-o spun şi din postura de fost angajat al Apa Serv pentru că ştiu ce probleme au fost în anii trecuţi la această societate. ADI are şi ea rolul său în aceste realizări, în principal pentru faptul că s-au obţinut aceste finanţări deosebite pentru realizarea reţelelor de apă potabilă şi canalizare. Doresc să vă informez că în cadrul ADI sunt şi oarecare probleme. Şi m-aş referi, în primul rând, la faptul că în continuare apa din Valea Jiului este folosită ca agent electoral. Poate că 2015, fiind un an fără alegeri, nici la nivel naţional, nici la nivel local (…) să fie un an mai altfel. Din nefericire, se foloseşte mult prea mult şi mult prea politicianist acest produs al Apa Serv, respectiv apa şi preţul apei în Valea Jiului. Aşa cum directorul general v-a prezentat, apa în Valea Jiului nu este cea mai scumpă din ţară, nu este foarte scumpă. Iată că şi această creştere de preţ, cu care în sfârşit administraţiile locale din Valea Jiului vor fi de acord, nu este aşa de spectaculoasă. Doar 66 de bani la apa potabilă şi 30 de bani la canalizare, preţuri fără TVA. Faptul că s-au găsit o serie de motive, mai puţin economice, pentru a se refuza această creştere de preţ, a pus într-o oarecare dificultate societatea de apă a Văii Jiului, în a-şi derula activitatea în mod normal. Iată un aspect foarte neplăcut, spun eu, faptul că Apa Serv nu poate să crească salariile angajaţilor, deşi societatea lucrează sub efectivul necesar, deşi angajaţii lucrează cu salarii foarte mici în comparaţie cu alte domenii. Problema cea mare este că funcţionează cât de cât piaţa forţei de muncă şi oamenii dacă nu vor fi plătiţi la un nivel normal vor pleca. Atunci vom pune în dificultate desfăşurarea normală a activităţii Apa Serv”.
 
Preţul apei – responsabilitatea ADI Apa Valea Jiului
Directorul general Costel Avram a precizat: „Conducerea Apa Serv Valea Jiului are rolul de a face ca societatea să funcţioneze. Creşterile sau micşorările de tarif sunt apanajul ADI Apa Valea Jiului. Dacă am gestionat ceva prost anul trecut, lucrul acesta l-am gestionat, fiindcă se confundă Costel Avram cu mărirea preţului la apă. Răspunsul pentru această mărire îl dă sau îl va da Ştefan Păşcuţ, preşedintele ADI Apa Valea Jiului. Nu eu sunt în măsură să spun că vreau creşterea preţului apei! Eu pot însă să spun atât: că în 2011 s-a semnat un contract de finanţare! Mai vreau să vă spun că şi gerul din 2015, de la începutul anului, a arătat ce prost stăm încă la infrastructura de apă şi canalizare! În fiecare oraş din Valea Jiului au fost peste 80-90 de intervenţii, care arată că dacă timpul mai ţine o săptămână aşa, putem să nu funcţionăm; şi nu din cauză că nu avem apă, ci din cauză că nu avem pe unde duce apa către cetăţeni! S-a făcut un contract de finanţare, asta arată că investiţiile trebuie să urmeze, iar când a fost semnat acest contract de finanţare a fost semnat şi un plan de aplicare a unor tarife, care a fost aprobat la unison de toţi acţionarii, respectiv primăriile din Valea Jiului şi consiliul judeţean. Acest plan de creştere a tarifului face parte din contractul de finanţare şi el trebuie respectat. În 2014, la sfârşit, în decembrie, autoritatea POS Mediu ne-a cerut să spunem de ce nu am respectat planul de tarifare cu care noi, acţionarii, am fost de acord cu el în contractul de finanţare! Încă nu am dat răspunsul, dar răspunsul la mărirea preţului apei îl dă, cum am spus, Ştefan Păşcuţ. Eu, împreună cu colegii mei, împreună cu colegii din CA, suntem dispuşi ca împreună cu primarii, cu parlamentarii să discutăm tot ce este de făcut pentru binele locuitorilor din Valea Jiului. Repet, dacă se măreşte sau nu preţul apei, nu eu sunt în măsură să dau răspunsul!”. 
 
Scrie negru pe alb şi în contractul de finanţare!
După acest răspuns de mai sus, noi i-am solicitat directorului general să ne arate, negru pe alb, unde scrie în contractul de finanţare de creşterea graduală a preţului apei, deoarece există suspiciuni ale unor oameni, e drept cam politicianişti din fire, care ne-au semnalat că n-ar scrie în contract aşa ceva. Costel Avram s-a conformat şi ne-a arătat, inclusiv camerelor televiziunilor, ce stă scris şi aprobat în Hotărârea Adunării Generale a ADI. Într-adevăr, scria negru pe alb că s-a hotărât, pentru perioada 2011-2014, acest lucru, adică scumpirea preţului apei, semnătura finală fiind dată de preşedintele din acea perioadă, primarul Gheorghe Ile. Apoi, Avram ne-a arătat, tot negru pe alb, ce scrie şi în contractul de finanţare dintre POS Mediu şi S.C. Apa Serv Valea Jiului S.A., semnat de fostul ministrul Borbely, Cristian Ionică (fostul director general al Apa Serv) şi acelaşi Gheorghe Ile. 
Într-adevăr, şi acolo era specificat acest lucru, deci suspiciunile unor cetăţeni (e drept cam politicianişti din fire) nu sunt deloc întemeiate. Cel puţin aşa reiese din documentele prezentate. Încă o dată ZVJ a avut dreptate, acesta fiind primul ziar care a spus, cu mulţi ani în urmă, că apa se va scumpi că aşa este scris în contractul iscălit de membrii ADI Apa Valea Jiului. Aviz politicienilor de cartier şi celor care le cântă în strună pentru te miri ce avantaje…
 
Calculul lui Păşcuţ
Totuşi, unii ziarişti au vrut să afle „mai concret”, chiar şi după aceste răspunsuri, cât va costa apa la „să zicem 10 mc consumaţi”. Răspunsul a fost dat imediat de Ştefan Păşcuţ: „Înmulţiţi 10 mc cu 4,51 şi rezultă preţul la apa potabilă. Apoi, 80% din cei 10 mc, deci 8 mc îi înmulţiţi cu 2,08 şi rezultă preţul la canal. Plus 1 mc apa meteorică (2,08 lei). Preţul faţă de factura anterioară va creşte undeva spre 10 lei”.
 
În 2015 nu cresc salariile la Apa Serv
Spuneam la început că directorul general Costel Avram a început conferinţa de presă cu două veşti venite după şedinţa CA, una rea pentru angajaţi şi alta bună pentru societate. Vestea bună dată presei a fost aceea că CA, după prezentarea bilanţului pe anul 2014, a aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli, astfel că anul 2015 începe bine pentru societate, în sensul că are un buget clar, stabilit, pe care se poate lucra. Vestea proastă pentru angajaţii Apa Serv este că, după înregistrarea de astăzi la I.T.M. a Contractului Colectiv de Muncă, pentru niciun angajat nu va exista o creştere salarială. 
„Vin aici în faţa dumneavoastră după o şedinţă a CA în care am aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul 2015. Vin aici la dumneavoastră după discuţii purtate cu sindicatele, şi aici îmi pare rău că, chiar dacă am semnat C.C.M.-ul şi mâine va fi înregistrat la I.T.M., noul contract nu prevede nicio creştere salarială la angajaţii noştri. Îmi pare rău fiindcă resursa umană este cel mai important lucru într-o societate. Pentru mine resursa umană e cea mai importantă, sau are valoarea cea mai mare, dar, din păcate, suntem în situaţia în care putem pierde oameni. Vorbesc de oameni buni, oameni profesionişti, care datorită faptului că salariile minime au crescut (nu noi suntem vinovaţi de legea salariului minim), a făcut ca acelaşi salariu să-l aibă muncitorii calificaţi ca şi muncitorii necalificaţi”, a specificat directorul general Costel Avram.
Cei care din considerente politicianiste au atacat Apa Serv sunt mulţumiţi acum că au făcut un „bine”: nu vor creşte salariile muncitorilor de la Apa Serv.
 
Un an bun pentru S.C. Apa Serv
Directorul general ne-a vorbit de rezultatele financiar-economice pe anul 2014. Care, ca să fim corecţi întru totul, sunt bune şi chiar foarte bune, cifre raportate mai ales la anii anteriori, sau în perioade demult apuse, când Apa Serv se afla la marginea prăpastiei falimentului. Vă prezentăm mai jos câteva dintre datele oferite, ca să vă faceţi şi dumneavoastră o imagine de fond:
- profitul pe anul 2014 este de 600.000 lei şi este rezultat ca urmare a producerii energiei electrice prin microhidrocentralele proprii;
- societatea nu are datorii la bugetul consolidat al statului;
- datoria restantă faţă de Administraţia Bazinală de Apă-Jiu a fost diminuată, în anul 2014 fiind achitată suma de 2.609.000 lei şi a fost încheiată o nouă eşalonare de plată;
- creşterea gradului de satisfacţie a clienţilor prin asigurarea furnizării alimentării cu apă a consumatorilor 24 de ore din 24 s-a făcut prin urmărirea atentă a procesului de producţie, prin urmărirea şi soluţionarea rapidă a reclamaţiilor prin intervenţii prompte pe sistemele de alimentare cu apă şi apă uzată. Astfel, au existat 1.350 de intervenţii la reţelele de apă, în valoare de 840.000 lei şi 1.550 de intervenţii la reţelele de canal, în valoare de 700.000 lei;
- în 2014 au fost recuperate creanţe în valoare de 1.103.656,20 lei, din care 387.363,07 de la Petroşani, 217.955,54 lei de la Petrila, 20.382,09 lei de la Aninoasa, 219.191,74 de la Vulcan, 213.699,19 lei de la Lupeni; 45.064,57 de la Uricani;
- debranşările pentru recuperarea creanţelor au fost în număr total de 432, cele mai multe fiind la Lupeni – 134 şi Petroşani – 117, la polul opus situându-se Uricani şi Aninoasa cu 15, respectiv 14 debranşări.
- la momentul actual, conform datelor furnizate de Ministerul Mediului, Apa Serv  se află pe locul 39, din 44 de operatori de apă din România, cu un preţ al apei plus canal de 5,41 lei, sub Apa Serv, pe locurile 40-44 situându-se operatori de apă din Turnu Severin, Orşova, Slatina şi Ploieşti. Pe primul loc se află operatorul de apă din Constanţa, cu 8,41 lei, urmat de operatorul din Piteşti, cu 8,63 lei şi operatorul din Buzău, cu 8,57 lei. La Tg. Jiu, preţul este de 6,20 lei, în timp ce la Deva preţul este de 6,70 lei. 
 
Alte 67 de milioane de euro de la UE, nerambursabile, pentru etapa a II-a a proiectului integrat!
Referitor la cel mai mare proiect european ce s-a derulat în Valea Jiului, cel de aproximativ 40 de milioane de euro, datele prezentate de directorul general au tot fost publicate de noi la fiecare recepţie de subproiect şi la finalul anului 2014, când s-a tras linie. Ce este de remarcat este faptul că Apa Serv este singurul operator de apă din ţară care a încheiat cu mult înainte de limită lucrările şi care a început deja partea a II-a a proiectului, prin semnarea proiectului tehnic pentru partea de aplicaţie. O parte a II-a care aduce în investiţii de modernizare a reţelelor de apă şi canalizare din cele şase localităţi nu mai puţin de alte 67 de milioane de euro de la UE, nerambursabile, în cei patru ani în care vor avea loc lucrările! 
O sumă colosală dacă ţinem cont că cei din minerit, vorbim de cele patru mine ale CEH, de exemplu, aveau nevoie, conform fostului ministru al Energiei, de circa 60 de milioane pentru investiţii şi utilaje ca să fie eficienţi şi să scape de multe probleme! „Prin acest proiect, într-adevăr. vom scăpa de cele mai multe pierderi, iar calitatea reţelelor de apă şi canalizare va fi înaltă”, a precizat Costel Avram, referitor la acest aspect.

Comentarii articol (4 )

#1 cetatean15.01.2015,  10:18:00
Consiliul Judetean detine cam 52% din APASERV Petrosani si credem ca ei hotarasc pretul s.a.insa vrem sa vedem ce primari din Vale sunt de acord cu asta?Cand au plecat cu proiectele,erau mai multi locuitori(azi sunt plecati la lucru in afara tarii aprox 30%) si puterea de cumparare era mai mare!Astea nu conteaza in conditiile proiectelor?Sa presupunem ca pleaca 90%, ce facem ceilalti 10% platim tot salariul la APASERV?
#2 primarii voteaza22.01.2015,  22:52:04
Si primarii din vale voteaza pretul asa k ati votat ridzi ile resmerit si buhaescu acum ei scumpesc apa deci toti voi din vale asa meritati ei salarii mariiar voi apa scumpa, de ar face-o 100 lei mc k asa meritati


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter