15.01.2015, 21:40:01 | 19 comentarii | 2730 vizualizari
Rateu administrativ. / Termoficare Vulcan SA - în insolvenţă după ce şi-a sporit datoriile cu peste 20 de miliarde de lei vechi. Inclusiv către stat.
Articole de acelasi autor
de Cătălin DOCEA
Termoficare Vulcan SA, având ca acţionar unic municipiul Vulcan – prin Consiliul Local al municipiului Vulcan, a fost înregistrată în 29 ianuarie 2014 prin divizarea Pregoterm SA Vulcan.
A plecat la drum cu 0 (zero) datorii către stat, dar cu o datorie de 7.845.874 de lei către CEH SA. Şi cu sume de încasat de la beneficiari în valoare de 1.261.695 de lei.
Printr-un management excepţional, orientat pe buna gestionare a banului public, Termoficare Vulcan SA a intrat în insolvenţă la data de 28.10.2014. Ca să nu se spună că n-a făcut nimic pe lumea asta, în cele 9 luni fără o zi de existenţă societatea poporului vulcănean şi-a sporit datoriile la 9.854.734,82 de lei. Defalcat, vorbim de 85.172 de lei datorii către stat, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara, 9.768.462,82 de lei către CEH SA – SE Paroşeni şi 1.100 de lei către CMI Sălăteanu Carol din Lupeni. Concret, în perioada 29 ianuarie – 28 octombrie 2014, Termoficare Vulcan SA a reuşit să-şi sporească datoriile cu 2.008.860,82 lei, adică peste 20 de miliarde de lei vechi.
Un bun prilej ca dl. primar Ile, din a cărui iniţiativă – din câte ne amintim – a fost propus spre dezbaterea şi aprobarea CL Vulcan proiectul privind înfiinţarea societăţii amintite, să-i premieze, în cadru festiv, pe cei care au făcut posibilă situaţia anterior prezentată.
Comentarii articol (19 )
#1 Momo Barabaş15.01.2015, 22:19:47
Alo! Sindicaliştii lui Lorinţ? Vedeţi de ce n-are Vişan bani să vă repare CAF-ul? Nu pentru că vinde nevastă-sa ouă proaspete! Pentru că unii beneficiari consumă căldură şi nu o plătesc! Ce-aţi făcut voi, cşefii de la sindikkat, să scoateţi firma din criză. V-aţi mărit salariile, ca nesimţiţii! Şi-aţi dat cu tichete de masă în dreapta şi în stânga, fără să vă întrebaţi care e potenţialul financiar al societăţii. Şi acum, INSOLVENŢA bate la uşă, nenorociţilor!
#2 Elena16.01.2015, 01:04:31
tin sa amintesc INCA o data faptul ca FALIMENTARII sint chiar ile ,danci ,duna rera ,fara PUSCARIABILII cu care ma cert de SASE ierni sa debranseze caldura de la apartamentul 2 din bl. C-24 , bd. M. Viteazu , Vulcan Hd . unde furnizeaza caldura de sase ierni FARA CONTRACT si FARA BANI . I-am dat EU PE EI jegosii in judecata pt. a se sista dr .......nu le pasa .. EI VROIAU FALIMENTUL Pregotermului si la orasului si le iese . Poate il intreaba cineva si pe victor alstanii DE CE NU face nimic din CEEA CE ESTE OBLIGAT sa FACA , adica SA RECUPEREZE BANII , DATORIILE pt. societate . Dupa ce m-am batut \" cu morile de vint \" cu jegosii astia , acum mi se cere MIE sa platesc o parte din datorie in calitate de COPROPRIETAR , apartamentul fiind al mamei mele , decedata in 28 -09 -2009 . De acum va incepe distractia cu jegurile astea ordinare , ile ,danci ,duna ,rera victor alsatanii si rodica peter toti nemernicii la ca care am fost si de la care am diferite raspunsuri care mai de care mai timpite , Plus unul de la procuratura ....SEMNATE STAMPILATE ....Aaaa poate nu stiu puscariabilii astia ca am si adeverinta cum ca la momentul decesului mamei mele NU EXISTAU DATORII la acel apartament dar acum sint aproape 10 000 lei noi . Si nici dupa sase ierni , tot NU FAC NIMIC parazitii astia TOTI sa recupereze datoria de la beneficiarii caldurii ....Aaaaa STIU si jegurile de la politia Vulcan , mai ales ca acolo SE FURA APA CALDA din calorifer .,dar TREBUIA sa falimenteze TOT ,
#3 vulcanean16.01.2015, 03:41:17
cum dracu intra in faliment una dupa alta?a intrat Almaserv-ul,acum si Pregoterm!!!!interesant
#4 momo216.01.2015, 07:02:25
Fratilor e groasa rau ! Eu inteleg sa faca datorii dar si sa faca ceva in oras. Sincer, nu stiu ce lucrari a facut Termoficare Vulcan sa acumuleze atatea datorii. Macar munca celor de la Pregoterm se vede, felicitari, orasul e mentinut cat de cat curat, cu dezapezirea e O.K. CL Vulcan e foarte bun doar ca lipseste cu desavarsire. Nu vad nici o activitate, aici primarul e sef, el e BOSSUL, dar nu le poate face nici el foarte bine pe toate. Problema este ca trebuie niste bani pentru inlocuirea conductelor. Sunt vechi si si-au trait traiul. DEgeaba baga locatarii bani in termoficarea apartamentului daca pana la bloc e praf. Si e mai ieftina termoficarea centralizata decat cea pe gaz. Da asa e la noi la romani...
#5 al16.01.2015, 09:01:43
Faliment...binenteles au facut la angajari si la primarie si la pregoterm...fara numar...(binenteles nu oricine doar pilosii)ma intreb oare ce fond de salarii mai au ...daca mai au!
#6 muncitoru16.01.2015, 10:07:29
Spuneti si de marele director Danci de la pregoterm care a dus societatea in insolventa
Face toata ziua afaceri cu Ile si ameninta oamenii cai da afara
#7 Frigider16.01.2015, 10:53:41
Nu credeam vreo data ca blestemele locatarilor care ingheata de frig din vulcan vor avea efect.Dovada ca d zeu nu doarme ,cristos sa fiti nu veti scapa nici in mormant
#8 alt vulcanean16.01.2015, 10:59:27
Se stie pe ce se duc banii de la TERMOFICARE.ILE CU DANCI AU DISRUS MAI RAU DECAT PETROI SI TERMOFICAREA SI PREGOTERMUL.AFACERI CU TOT CE NU NE TREBUIE SI CE CRED EI CA E MAI BINE.FFIND IN FALIMENT SAU INSOLVEMTA CE MASURI SE IAU LA PREGOTERM SI TERMO?COMBUSTIBILI LA GREU SI DELEGATII PLATITE BINE SI NEJUSTIFICATE CU CE TREBUIE SI OAMENI LA LUCRU UNDE NU TREBUIE!AUDE ORGANELE STSTULUI?PANA CAND SA MAI PLATIM NOI INCOMPETENTA ACESTORE DL.ILE?
#9 Elena16.01.2015, 18:46:05
Cum intra in faliment " VULCANENE " ? Uite ASA : Numeste profanatorul ala de morminte ile -galu' niste SLUGI , niste viermi in functia de director al Alma Serv [ FALIMENTATA ] , Edil Terma [ FALIMENTATA ] Pregoterm , in faliment dar ii MENTII pe viermii aia INFRACTORI IN FUNCTII de conducere anume SA FALIMENTEZE tot ...La farmaciile lui NU ii pune nici sa spele pe jor jegurile alea ordinare ..... Am purtat multe " batalii " cu ei , am SCRISUL SI SEMNATURA puscariabilului danci pe desfasuratorul cu facturile pt. gunoi la apartamentul 2 din Bl. C-24 , bd. M. Viteazu , Vulcan unde locuiesc SASE persoane si sint FACTURATE TREI .... O singura data m-a primit in audienta si atunci mi s-a dat desfasuratorul cu datoria si a scris pe el CA ANUNTA EL POLITIA si .... sa vin " marti " ....NU l-am mai vazut , se ascunde bine fatalaul las Caldura FURNIZEAZA FARA CONTRACT DE SASE IERNI tot acolo ..... HAI CU SCUMPIRILEEEEEEE nemernicii naibii .... Pe falimentarii astia , victor alstanii [ incasatorul de la punctul 7 A Vulcan ] , pe danci , duna rera , fara , ii SOMEZ SA PLATEASCA EI jegurile nemernice TOATA datoria acumulata la ap. mamei mele .... De sase ierni ma ..... si acum mi se cere sa platesc EU ..... pt. ca sint coproprietar .... Poate i-si amintesc timpitii si de dosarul 4807 \ P \ 2011 .....Au ris de mine purtindu-ma pe drumuri si ASCUNZINDU-SE fatalaii impotenti ....acum .....vor PLATI EI . Cu ile cu tot .
#10 Mioara16.01.2015, 19:44:31
Pai se intelege foarte clar ce face DANCI MARIUS marele DIRECTOR TRADATOR SI INCASATOR DE BANI NEMUNCITI LA PREGOTERM.AMENIBNTA CA NE DA AFARA,DAR NU NUMAI ASTA.DOM PRIMAR AFLATI CUM INJURA PE NOI FEMEILE SI TOTI ANGAJATII SI TOT ASA CA NE DA AFARA!DAR PE EL DE CE NUL DATI AFARA SI SA PLATEASCA PENTRU CAT A FURAT SI CE FACE AICI LA PREGO?
#11 Coniac Curvoisier17.01.2015, 12:57:52
Măi, frumoşilor! Lăsaţi jigodiile în pace. Că sunt acoliţii Farmaciei Ile. Nu-l supăraţi pe Moroşan că-şi ia telegondola, conturile bancare, amantele şi pleacă la Maramu, iar voi rămâneţi ca fraierii să plătiţi creditele luate de Ile în numele Primăriei, ca să-şi poatî finanţa şmenurile! Ciocu mic! Nu mai deranjaţi hoţii! Sunt în plină acţiune...
#12 Dumitru Sulacu17.01.2015, 13:02:35
Care Consiliu, bre? Toţi sunt acoliţii clanului Ile! Votează ca boii tot ce le cere stăpânu. Apoi le dă şi lor de-o măslină. Ceauşescule! Vino să vezi ce-au putut să facă hoţii hoţilor şi porcii porcilor, cu democraţia lor de caşcaval
#13 vio17.01.2015, 20:55:46
MOMO BARABAS,tu esti varza rau frate,ce vroiai tu sa faca sindicatul de la SE PAROSENI?tu nu intelegi ca TERMOFICARE S.A. este o alta societate,nu putea nimeni sa faca nimic,singura solutie e sa fie actionati in instanta pt.recuperarea datoriilor,asta o face administratia si nu sindicatu,despre bonuri si salarii vorbesti exact ca un nestiutor si un nepriceput,noi nu am cistigat nici un leu in plus la salar si nici mai multe bonuri,noi am pierdut in urma acestui contract colectiv care a fost facut de SINDICATUL MUNTELE PE CARE TU VAD CA IL SLUJESTI CU CREDINTA,asa ca eu zic sa iti vezi de oile tale si de vacile pe care trebuie sa le mulgi si lasane pe noi frate ca esti pe dinafara!
#14 Momo Barabaş18.01.2015, 22:49:54
Bă, Vio! Tu chiar ai tupeu! Orice fraier ştie ce deosebire este între SE Paroşeni şi TERMOFICARE SA. Să-i spui tu lui Adi Mutu că datoriile de la TERMOFICARE nu se răsfrâng asupra firmei SE Paroşeni. Că doar agentul termic de acolo vine. Încercam să explic DIFICULTĂŢILE OBIECTIVE ale administraţiei de la SE. Pe care voi, sindikkaliştii lui Peşte, o ţineţi numai în şuturi. Eu nu slujesc nici un sindikkat! Toţi sunteţi o apă şi un pământ. O adunătură de lepre care, în loc să vă faceţi şutul, umblaţi cu şmenuri,vă trageţi8 cabane peste cabane, însuşindu-vă sistematic, pe cele mai diverse căi, banii oamenilor. Voi, sindikkalişti în primul rând aţi nenorocit Valea Jiului. Stai tu liniştit. Acum plăteşte Moloţ şi jigodiile din politic, care nu-s puţine. Vine, bădie, şi vremea voastră.
#15 Gabriela19.01.2015, 09:07:08
Nu numai ca sunt in faliment dar le mai si storc de bani sub diverse motive ca numai in luna Decembrie au scos 18000 si apoi inca 15000 de lei din Pregoterm pe diverse motive gen fier vechi sau mai stiu eu ce doar ca sa plateasca adeziunile lui Pantelimon si Enache la PDL catre Dorin Gligor via Florin Marza iar acum sunt disperati ca nu pot acoperi scoaterea ca nu au fost emise facturi dar si itele la PDL le-au fost incurcate. De asta se plangea mai zilele trecute domnul Enache la un paharel.
#16 omule 01.02.2015, 06:08:53
Omule eu pt tine is aici adika VREA SA SPUNA K I ACOLO PT ANGAJATII PREGOTERM CARE NU AU LUAT SALARII DE TREI LUNI SI CARE AU COPII ACASA
#17 diana06.08.2015, 16:28:13
se duc banii la ei in buzunar si ameninta lumea cai da afara,cand se duc oamenii cu probleme la ile primaru i da afara din birou si ameninta cu evacuarea,sa dea faliment ca omu degeaba isi plateste angajamentul pus de ei ca nu se scade baga hotii la ei in buzunare.uuuuu sa va fie rusine sa dea dzeu sa dati faliment hotilorrrrr
#18 dia06.08.2015, 16:33:12
sa va ia dracu de hoti cu tot cu ile bagati banii saracilor la voi in buzunar si nu scadeti chiria la oameni si amenintati cai dati afara da sa dati dracu faliment doi hoti ile si cu danci uidooooooooo.
#19 DUNA06.08.2015, 22:35:48
ALO CE AVETI CU DANCI SI CU NASU ILE?EU STIU CA SUNRT CEI MAI :CORECTI AFACERISTI:ADICA FURA BANII VULCANULUI CUM VOR EI CA SUNT PE MANA CU PLITOIA,.
ALOOOOO,CHIAR CAT TREEBUIE SA MAI STIGAM DUPA AJUTOR SA VINA D N A SAI IA PE ACESTI HOTI?
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Pe aceeasi tema
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... Cataloage promoţionale 2024 Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii Rame click - comandă online! Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! Steaguri publicitare - click pentru a comanda! Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! Cataloage promoţionale 2024 Alege să o susții! Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Newsletter
|