21.01.2015,  21:07:10 | 0 comentarii | 626 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Recunoştinţă / Pompierii i-au salvat viaţa
de Mihaela PETROŞAN
Profesorul Cristian Penescu, supravieţuitor al unui accident foarte grav care a avut loc anul trecut în masivul Şureanu, a ţinut să-şi manifeste recunoştinţa faţă de salvatorii săi chiar în timpul şedinţei de evaluare a activităţii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara.
 
Amintim că, în primăvara lui 2014, 
Cristian Penescu a fost victima unui accident grav în masivul Şureanu, el fiind salvat de o echipă a Gărzii de intervenţie Baru, formată din patru pompieri şi trei pompieri SMURD. Ei sunt plutonier major Ioan Marius Novăcesc, plutonier major Daniel Călean, plutonier adjutant Ion Popescu, plutonier major Florin Cristian Dubreu, plutonier Marius Barbu, plutonier Alin Daniel Antal, plutonier major Ion Valentin Gâmbuţă.
Pentru îndeplinirea misiunii, pompierii au parcurs distanţa de 10 kilometri, cu autospeciala pe un drum forestier, după care s-au deplasat pe jos, aproximativ doi kilometri, pe un teren foarte accidentat şi greu accesibil în condiţii de vreme nefavorabilă, frig, vânt şi ploaie. La locul intervenţiei au găsit un bărbat de 40 de ani, în stare de şoc, politrau­matizat, care se prăbuşise de pe un versant abrupt, cu o înălţime de aproximativ 20 de metri. Pompierii SMURD i-au protejat fracturile cu atelele vacuum, i-au pansat rănile şi l-au purtat pe o targă mai mulţi kilometri, până la ambulanţă.
Profesorul Cristian Penescu le-a dăruit salvatorilor săi câte un tricou pe care este inscripţionat cuvântul MULŢUMESC! „Datorită lor trăiesc şi pot să am grijă de familia mea şi de elevii mei. Mulţumesc. Restul sunt poveşti!”, a declarat profesorul Cristian Penescu.
De asemenea, inspectorul şef al ISU Hunedoara, locotenenet colonel Viorel Demean, le-a înmânat celor şapte pompieri câte o diplomă de merit, în semn de apreciere pentru implicarea deosebită în misiunea de salvare a profesorului Cristian Penescu, din data de 17 aprilie 2014. El spune că gestul lui Penescu este foarte rar.
Prefectul de Hunedoara, Sorin Vasilescu, a făcut şi el un gest simbolic, dăruindu-i lui Cristian Penescu o diplomă de onoare. 

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





Pe aceeasi tema
Echipajele de pompieri din judeţul Hunedoara au intervenit, în intervalul 24-26 iulie, la stingerea unor incendii, unele de[..]
27.07.2015, 21:14   |    1 comentarii
Pompierii hunedoreni au avut un sfârşit de săptămână „încins”. Ei au fost nevoiţi să intervin[..]
16.03.2015, 20:13   |    0 comentarii
Pompierii hunedoreni au fost nevoiţi, luni, să intervină prin şapte acţiuni de stingere a incendiilor de vegetaţie uscată.<[..]
10.03.2015, 19:53   |    0 comentarii
_____
Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Administrare pagină de Facebook pentru afaceri
_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Catalog promoţionale 2022
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Catalog promoţionale 2022


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter