|
.
25.01.2015, 20:21:01 | 0 comentarii | 917 vizualizari
GALERIE:
FOTO
Voluntariat în ariile protejate / Casa Vulcanilor, un proiect premiat
Articole de acelasi autor
de Mihaela PETROŞAN
Asociaţia Drag de Haţeg a obţinut premiul „Arii naturale protejate” 2014 pentru proiectul „Casa Vulcanilor - punct de vizitare şi educaţie nonformală în Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului”.
Este cel de-al treilea premiu obţinut de acest proiect după Premiul Publicului decernat în cadrul Galei Naţionale a Voluntarilor 2014 şi Premiul I în cadrul concursului educaţional „Ora de voluntariat” iniţiat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara şi Carpatcement.
Acest nou premiu, în valoare de 10.000 de lei, a fost acordat de finanţatorii proiectului, Fundaţia pentru Parteneriat, şi MOL România, după evaluarea rezultatelor celor 23 de proiecte care au obţinut anul trecut finanţare pe componenta „Arii naturale protejate” a programului „Spaţii verzi”. Proiectul a fost desemnat cel mai bun, „datorită coeziunii parteneriatului dintre cele şapte organizaţii implicate, numărului mare de voluntari angrenaţi în activităţi precum şi pentru rezultatele obţinute”.
„Faptul că activitatea voluntarilor pentru Geoparc de la Casa Vulcanilor a primit acest premiu reprezintă o recunoaştere a meritelor lor în detaliu şi în cunoştinţă de cauză”, a declarat Cristian Ciobanu, coordonatorul proiectului.
Prin implicarea a 300 de voluntari, Asociaţia Drag de Haţeg a reuşit să realizeze, pe parcursul a 200 de zile, o construcţie din lemn şi cob (amestec de pământ galben, nisip, paie şi apă), un nou punct de vizitare, interpretare şi educaţie nonformală pe teritoriul Geoparcului Dinozaurilor Ţara Haţegului – Universitatea din Bucureşti.
„Am început munca la Casa Vulcanilor având aşteptări legate de dezvoltarea personală şi de impactul asupra oamenilor şi a Ţării Haţegului. În opinia mea, entuziasmul, curiozitatea, hărnicia şi spiritul de echipă sunt cele care au făcut din fiecare voluntar un premiant al dedicării. Iată că acum suntem surprinşi cu toţii de o nouă apreciere oficială, altfel decât aş fi crezut în urmă cu câteva luni”, a spus Larisa Duţă, în vârstă de 18 ani, una dintre cele mai active voluntare.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Pe aceeasi tema
|
FOTO



