26.01.2015,  21:41:46 | 3 comentarii | 925 vizualizari
În votul consilierilor petroşeneni / Stau banii poliţiştilor locali


de Ziarul Vaii Jiului
La mijlocul acestei luni, ZVJ publica „Fierbere la Poliţia Locală Petroşani”:  „Prin lege, poliţiştii locali trebuie să primească 24 de lei / zi, normă de hrană. S-a aprobat la Deva, la Lupeni, urmează a se aproba la Petrila. La Petroşani însă, poliţiştii locali au fost informaţi că - în urma unei şedinţe la care a participat şi dl. administrator public Popescu, încasator de salariu baban, dar şi alţi domni cu salarii mari din primărie - nu vor primi respectivele sume pe motiv că administraţia nu are bani (deşi a existat excedent bugetar). La salariile lor, foarte mici, pentru poliţiştii locali treaba asta, legală, dar şi morală, ar fi fost un mare ajutor. Ne întrebăm dacă lucrurile ar fi stat la fel dacă domnului Popescu i s-ar fi cuvenit un spor. Asta chiar e bătaie de joc. Vom reveni”.
Întrucât astăzi au loc şedinţele comisiilor Consiliului Local Petroşani, în care se discută proiectele de hotărâre importante aflate pe ordinea de zi a şedinţei ordinare din luna ianuarie, am revenit. Sperăm din toată inima ca Dumnezeu să le dea aleşilor petroşeneni putere de înţelegere şi minte multă şi să rezolve această minimă şi legală cerinţă. Dacă nu se va rezolva această, repetăm, minimă şi legală cerinţă, vom reveni cu analiza comparativă a veniturilor din Primăria Petroşani. Chiar, ce familie e pe primul loc la încasări? (ZVJ) 

Comentarii articol (3 )

#1 Ion27.01.2015,  06:59:08
Reprezentantii politiei locale ar trebui sa fie prezenti miercuri 28 ian la sedinta consiliului local pentru a sustine drepturile
#2 Ghita27.01.2015,  10:33:02
De ce numai politistii locali sa primeasca acesti bani? Ceilalti angajati nu trebuie sa manance? Si de ce 24 de lei/zi? Nu vi se pare cam mult, comparativ cu angajatii de la privat care primesc bonuri in jur de 8-9 lei/zi???
#3 ZVJ27.01.2015,  14:22:12
Pentru Ghita: ai dreptate. Dar tine cont ca a aparut o prevedere legala in acest sens, deci drepturile trebuie acordate politistilor local. De acolo reiese cifra: 24 lei /zi. La stat, ceilalti angajati ar trebui sa primeasca drepturi similare, mai mici, egale sau mai mari, tot prin lege. La privat, dupa posibilitati...


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Pe aceeasi tema
O şedinţă de îndată a Consiliului Local Petroşani a fost convocată ieri, 24 martie, de primarul Tiberiu Iacob-Ridzi.24.03.2015, 19:59   |    0 comentarii
Cea mai scurtă şedinţă ordinară de Consiliu Local Petroşani din ultimii zece ani s-a derulat ieri, 26 februarie, în sa[..]
26.02.2015, 21:06   |    4 comentarii
În afara proiectului de hotărâre referitor la aprobarea bugetului local, pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare de C[..]
15.02.2015, 19:12   |    0 comentarii
Am rămas datori de la şedinţa Consiliului Local al municipiului Petroşani de săptămâna trecută cu relatarea privitoar[..]
01.02.2015, 19:16   |    1 comentarii
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter